Un mare democrat intelectual

Nicolae Manolescu. Foto: Zoltan Lorencz

A plecat dintre noi Nicolae Manolescu, critic și istoric literar din marea tradiție ilustrată de Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, George Călinescu, Tudor Vianu. Este o imensă pierdere pentru cultura umanistă românească.

 

Vestea am primit-o de la Mircea Mihăieș. Încerc să-mi adun gândurile și să spun câteva lucruri ce-mi par adevăruri esențiale. Am fost prieten apropiat cu Nicolae Manolescu. Voi scrie separat despre cea ce-a însemnat aceasta prietenie pentru mine și familia mea.

Eram admiratorul său încă dinaintea plecării mele din România, în septembrie 1981. L-am cunoscut personal în februarie 1990 când, împreună cu Octavian Paler și Dan Petrescu, a venit să ne aștepte la Otopeni pe Dorin Tudoran, vechiul său prieten, și pe mine. Ne-am împrietenit instantaneu. Am făcut atunci un dialog care a fost publicat mai întâi în lunarul timișorean „Orizont”, apoi în volumul Ghilotina de scrum. Rar mi-a fost dat sa întâlnesc un spirit mai liber de anxietăți și prejudecăți decât Nicolae Manolescu. Ceva mă face să cred că nu avea coșmaruri.

Am scris prefața volumului său de eseuri politice Dreptul la normalitate. Afirmam atunci, la începutul anilor 90, o reafirm acum, că prin N. Manolescu a renăscut proza politică românească. Rubrica „Ochiul magic”, ținută de el ani de zile la „România Literară,” oferea referințe morale într-un ocean de conformisme și lașități. Scria elegant, cu sobră luciditate. Opera, precum Alexandru Paleologu, cu ipoteze de lucru. Refuza orice dogmatism. Era structural un liberal. Pur și simplu, liberalismul îi curgea prin vene.

În martie 1991 am organizat la Timișoara, împreună cu Mircea Mihăieș si Vasile Popovici, conferința internațională „Putere si opoziție în societățile postcomuniste”. Am tradus simultan în engleză discursul său. Era deopotrivă de o maximă limpezime și o impresionantă profunzime. Nicolae Manolescu știa sa râdă, avea un umor contagios. Dar, fundamental, nu era un ludic. Cultiva și practica l’esprit de serieux. Știa ca există lucruri cu care nu se glumește. A fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

L-a prețuit mult pe Edmund Wilson, cel mai important critic literar american din secolul XX. Asemeni acestuia, Nicolae Manolescu intuia perfect legătura dintre literatură, istorie, etică și politică. A fost un modern și a încurajat modernismul și postmodernismul. Nu suporta pășunismele, primordialismele, esențialismele.

Mă opresc aici. Condoleante fiicei sale, Ana, și fiului său, Andrei.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.