Unde să meargă copilul la facultate?

“Unde să meargă copilul la facultate? El ar vrea la/în X, dv ce credeţi? În ţară? În străinătate? E bine la Y? Dar ce ziceţi de Z?” Este perioada anului când celor care suntem asociaţi cu învăţământul universitar ni se pun cel mai intens întrebările acestea sau variaţii ale lor.

 

În ceea ce mă priveşte răspunsul meu la aceste întâmpinări este: Depinde. Depinde de ce se urmăriţi: (a) educaţie, (b) status sau (c) pregătire tehnică pentru piaţa muncii. (Mai nou a apărut şi (d), părintele spunând imediat: “Oricare dintre ele, orice, numai să nu ajungă SJW-ist/ă”).

Ce vrei mai precis să obţii pentru copilul tău cu/din etapa următoare a pregătirii sale umane şi profesionale determină răspunsul. “Studii universitare”/ “să aibă o diplomă bună” nu e suficient ca răspuns. Îl vrei educat în sensul tradiţional? Îl vrei asigurat cu o meserie/specializare de carieră cât mai repede? Vrei să fie într-un loc cu status mai mare sau compatibil cu cel al copilului vecinului său colegului de birou?

De cele mai multe ori e imposibil/nefezabil să le ai pe toate în acelaşi timp de la o singură universitate/program universitar. Şi nu le poţi spune dacă X, Y sau Z e locul optim dacă nu ştii ce vor de la viaţa părinţii şi copiii în cauză.

Oricum e o investiţie. Şi acesta e al doilea palier de răspuns pe care îl dau. E un act în care bani, ani de viaţă, energie, costuri sociale şi pshihologice sunt investite în ceva. Este probabil cea mai importantă investiţie pe care o familie o face în viaţa vlăstarului său. Şi poate fi o investiţie care se va dovedi justificată. Sau nu. Poate fi făcută cu cap. Sau nu.

Aici sugestia mea de obicei e următoarea: Dacă familiza operează cu un buget constrâns, să zicem că estimează că nu va putea pune mai mult de 30.000 de euro/dolari (număr aleator) în educaţia copilului pentru ciclul diplomă plus master, atunci sfatul meu este în principiu acesta: Păstraţi cât de poate resursele pentru master, nu puneţi banii de la început într-o diplomă luată în străinătate. Un ciclu de diplomă în ţară poate fi absolut suficient şi satisfăcător. Nu epuizaţi resursa în faza 1, aşteptaţi faza 2. Veţi fi şi dv, şi copilul mai bine orientaţi după trei ani de diploma în privinţa a ce vrea, ce vreţi, şi mai ales ce poate şi ce motivaţie are…

Dacă banii nu sunt o problemă, atunci avem altă discuţie. Dar în principiu a merge în străinătate la şcoala doar de dragul de a merge, că aşa merge azi lumea sau că se zice că e mai bine şi învaţă mai multe acolo etc. etc. etc. nu e chiar un plan clar şi bine gândit.

Nu trebuie niciodată subestimat numărul universităţilor chiar foarte slabe din lume şi din Occident sau al programelor chiar proaste la universităţi cu nume bun, sau al discrepantei dintre cost şi beneficiu în astfel de universităţi/programe. Asta nu e aşadar o problemă doar românească. Nu eliminaţi de la bun început, instinctiv şi fără analiză şi judecată alternativă românească. Diferenţa este de multe ori venită doar din magnitudinea costului pe care îl plăteşti ca să constaţi concluzia.

Pe de altă parte dacă obiectivele şi motivaţia copilului sunt absolut clare şi analiza arată o potrivire perfectă între universitatea aleasă, motivaţie, intenţie şi capacitate, atunci evident nu există motiv că decizia de a “trimite copilul în Anglia” să nu fie încurajată.

Nu am văzut statistici, dar impresia venită din surse multiple este că valul de plecări direct în străinătate, la studii universitare, a început să se domolească. Părinţii au început să înţeleagă pe bază de intuiţie şi calcul simplu de cost-beneficiu că nu există ceva generic şi optim funcţional numit “universitate din străinătate”. Ca de multe ori acelaşi grad de ignoranţă, autosuficienţă, superficialitate şi comportament stupid poate fi obţinut cu costuri mult mai mici şi fără stres şi expatriere, prin resursele instituţionale academice locale. Sau alternativ: că unele univerisităţi din ţară nu au până la urmă un dezavantaj comparativ major când e vorba de anumite obiective şi parametri când e vorba de a asigura un anumit nivel decent de competenţă pentru studenţii lor.

Pe scurt, ideea că pur şi simplu trimit copilul “la studii”, aruncându-l într-un sistem ce va şti, el, sistemul (mai ales dacă e occidental), ce să facă, odată de subiectul e intodus în maşină academică, este naivă. Ca să putem ajuta cu un sfat, noi cei din domeniul academic, e nevoie de o investiţie prealabilă serioasă de efort pentru a înţelege mai bine ce vor şi ce pot copiii în cauză, cum se calibrează în această privinţă obiectivele cu resursele individuale şi ale familiei. Şi este nevoie ca familia însăşi să ştie mai concret ce vrea şi ce aşteptări are de la această etapă din viaţa vlăstarelor şi familiei în cauză.

A formula problema ca o alegere între “a studia în ţară” şi “a studia în străinătate” e un prim semn de alarmă că mai e încă mult până la a înţelege natura reală a deciziei şi elementele ei de cost, beneficiu şi eficacitate.

 

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.