Situaţia e gravă, dar cu ce ajută apologia alarmismului?!

Există totuşi o problemă cu cei care spun că isteria colectivă, că panica indusă – eventual mediatic – e bună, e justificată, este necesară, dată fiind gravitatea situaţiei. Pur şi simplu, nu îi înţeleg pe aceşti apologeţi ai alarmismului.

 

 

Îi înţeleg pe panicaţii natural, pe cei care nu sunt capabili să proceseze informaţia şi în care emoţia primează în fata raţiunii. Dar nu îi înţeleg pe apologeţii şi teoreticienii alarmismului. Adică, cu cât criza e mai mare, cu atât trebuie să strigăm şi să ne panicăm mai tare? De ce? Care e logica?

Ce vor? Să zicem că situaţia este gravă (şi nu neg asta, să fie clar, nu chestionez că nu ar putea fi chiar gravissimă), să zicem deci că este exact aşa cum o prezintă ei, potenţial catastrofică. Dacă e aşa: cu ce ajută, cu ce serveşte că suntem isterici? Cum serveşte cauza apărării noastre colective? Cu ce ne ajută dacă ţipăm şi incităm pe toţi să ţipe cu noi: „Vai ce dezastru! Vai! Vai! Ai văzut ce s-a întâmplat în X sau lui Y?! Aoleu!!! Vom muri, va fi dezastru” şamd. şamd.

Pur şi simplu, nu îi înţeleg. Ce vor şi mai ales ce au cu atâta înverşunare împotriva celor care spun că în astfel de situaţii este mult mai bine să îţi păstrezi cumpătul, să îi calmezi pe cei din jur care au nevoie de calmare, să încerci să analizezi datele şi logica situaţiei în care te afli, să încerci să vezi care ar fi modalităţile de ieşire, să încerci să contribui la un proces social ordonat de găsire a unei soluţii…

Nu ştiu. Ei chiar cred că este irelevant pentru găsirea de soluţii la criza virusului să avem şi să înţelegem datele privind difuziunea, impactul, dinamica sa în magnitudinea lor reală, nu imaginară? Chiar cred că analiza la rece a fluxului şi triajului către spitale, via camera de gardă şi sala de consultaţie spre internare, sub condiţii de panică, nu are legătură cu identificarea unor probleme şi a solutilor la ele? Nu îi înţeleg: ce vor ei şi ce vor de la noi….

Am făcut referire zilele astea de câteva ori la o carte, The Unthinkable: Who Survives When Disaster Strikes – and Why, de Amanda Ripley. E o carte de popularizare şi jurnalistică bogată în exemple, cazuri şi anecdote, care încearcă să identifice ce – dincolo de noroc – face că unii să supravieţuiască în catastrofe şi crize. Cine şi de ce supravieţuieşte în astfel de condiţii atroce? Există un secret al supraviețuirii? Şi răspunsul acestei cărţii e simplu: „Supravieţuitorii au capacitatea sau şansa să delibereze chiar şi pentru câteva clipe la situaţia lor. Să gândească ce se întâmplă. Creierul nu le este blocat în panică sau gesturi reflexe… Cred că e o lecţie pentru noi că societate şi colectivitate…”

 

Articol publicat și pe MarginaliaEtc.

 

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.