Un marxist antitotalitar

Am vorbit mult despre el cu buna mea prietenă, regretata Dorli Blaga Bugnariu. Născut pe 30 iunie 1909, filosoful marxist critic Tudor Bugnariu s-a stins din viața pe 25 iunie 1988. A lăsat în urma sa un model de raportare cinstită la cumplitele realități ale eternului stalinism din România.

A devenit comunist pentru că dispreţuia fascismul. S-a despărțit, într-o demnă şi cât se poate de grăitoare tăcere, de comunismul din România când acesta s-a metamorfozat în stalino-fascism. Nu a fost un disident, dar a criticat în repetate rânduri, cu argumente irefutabile, ceea ce el percepea drept o ireversibilă degenerescenţă faraonic-birocratică şi terorist-polițienească. În septembrie 1965, decan fiind al Facultății de Filosofie a Universității din București, Tudor Bugnariu a luat partea studenţilor contestatari. A fost demis, pus la stâlpul infamiei şi a primit vot de blam cu avertisment pe linie de partid. Unul dintre puținii intelectuali ilegaliști era astfel anatemizat de către mizerabilii carierişti, abjecţii trepăduși ai dictaturii.

Bugnariu a trăit catastrofa Holocaustului în propria familie. Prima sa nevastă a fost deportată în lagărele naziste. A fost căsătorit apoi cu Dorli Blaga, fiica autorului Nebănuitelor trepte. Retras din viața publică, refuza invitațiile la diverse festivități şi ceremonii. Îl scotea din minți cultul lui Ceaușescu. Îl cunoscuse încă ca din 1934, în cadrul Comitetului Naţional Antifascist. Acest episod era un fel de scut împotriva posibilelor consecințe ale discuțiilor purtate cu vechi şi noi prieteni. Între cei care îl vizitau asiduu spre a-l turna sistematic şi infect, „filosoful” Pavel Apostol, personaj sinistru pe care, în mărinimia sa, Bugnariu îl tolera în preajmă. Istoricul clujean Virgiliu Ţârău cunoaște bine subiectul.

Unde s-ar fi situat profesorul Bugnariu după decembrie 1989? Am destule motive, bazate pe multele discuții cu văduva să şi pe mărturiile celor care l-au cunoscut, pe propriile mele amintiri şi analize, de a crede că ar fi fost, alături de Mihai Şora, de partea forțelor civic liberale. Îi repugnau conformismul, minciuna, duplicitatea. Iubea adevărul şi cerea să fie rostit şi asumat integral.  Tudor Bugnariu a fost un exponent al direcției antistaliniste din marxismul românesc. S-a cunoscut personal cu unii dintre membrii grupului Praxis din Iugoslavia. Citea cu maxim interes lucrările unor Mihajlo Markovic, Svetozar Stojanovic, Gajo Petrovic, plus cele ale marxiștilor critici maghiari (Agnes Heller, Ferenc Feher, Mihaly Vajda)  şi polonezi (Leszek Kołakowski, Ştefan Morawski, Zygmunt Bauman). Aici era diferenţa dintre Bugnariu, un marxist independent, şi, să zicem, Radu Florian sau Ion Ianoşi.

Când am scris despre Tudor Bugnariu acum un an sau doi pe pagina mea Facebook, prietenul Cătălin Cioabă a confirmat cele spuse de mine, menţionând că tot astfel îl vede şi profesorul Mircea Flonta. Tudor Bugnariu a ținut un jurnal. A fost dorinţa văduvei sale să scriu prefața cărții ce ar fi urmat să apară. Doamna Dorli s-a dus, jurnalul există, sper să fie publicat cât mai curând. Ar fi, sunt sigur, veritabila operă de filosofie morală a acestui om de vibrantă, incasabilă onestitate.

Articol publicat şi în Contributors.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News