Proclamația de la Timișoara – 35 de ani
Proclamația de la Timișoara este cel mai explicit document public inspirat de imperativul clarității morale în societatea românească din ultimii 35 de ani.
Un document ivit din îngrijorarea provocată de umbra neagră a neo-comunismului și de curata grijă față de apărarea, promovarea și conservarea spiritului și speranței ce i-au animat pe cei mai buni și curajoși dintre noi în decembrie 1989. Un document de însemnătatea unei adevărate Constituții morale lansate curând după Revoluția capturată chiar de cei ce vizați de ea (odioasele lichele ale totalitarismului comunist). O revoluție făcută de o minoritate absolută la nivelul unei societăți încremenite în frică și resemnare. O revoluție care nu și-a ucis adversarii. Cum ar fi putut-o face oameni înarmați doar cu bun-simț, curaj, credință în Adevăr și în adevărul care trebuia, de multe decenii, rostit și rostuit în România captivă minciunii totalitare?
În ciuda ignorării oficiale, dar și larg naționale, Proclamația ne-a dăruit o întrebare moștenire și un splendid exercițiu de imaginație: „Cum ar fi fost dacă…?” Prin lentila acestei întrebări putem vedea încă ceea ce era și e mai bun în noi și în cei solidari cu imperativul clarității morale atât de intens binefăcătoare. Fondată pe adevărul mărturisit de supraviețuitorii Revoluției din Timișoara, Proclamația, ca adevărul însuși care e „ne-uitare”, nu trebuie uitată.
Adevărul mărturisit, care ne face liberi pe fiecare, este și calea etică pe care ar trebui să mergem mai departe în timp ce conversăm cu vocile celor ce au murit în decembrie 1989 nu pentru pâine și circ, ci pentru libertatea și demnitatea persoanei umane. Etica ne-uitării.
Claritatea morală care i-a definit pe autorii Proclamației de la Timișoara, text perfect structurat, de o profetică clarviziune, care ne vorbește răspicat despre „casa Europei”, este virtutea care, după decenii de negură ideologică, ar fi trebuit să conteze decisiv în România, dacă demnitatea, curajul și bunul-simț ar fi învins lașitatea, lichelismul și nesimțirea, încă mai prospere astăzi. Această virtute a discernământului moral e însă contestată și azi de josnice făpturi ale întunericului ajunse târâș pe varii trepte ale instituțiilor cheie din România.
În cazul lor, al târâtoarelor, nu al celor ce au murit ca martori ai adevărului (martiri), e vorba de cei mai răi și sluți dintre noi, inși care „duhnesc a Securitate” și care sabotează și azi drumul european al României, mimând jalnic conservatorismul, patriotismul, credința și, doar pentru o clipă, chiar civilitatea sub a cărei pojghiță subțire curge râul mâlos al golăniei cățărătoare.
Ignorarea Proclamației a fost o simbolică crimă care încă se răzbună prin ceea ce vedem și suportăm: confuzie valorică și orbire morală, corupție structurală, degradare educațională și socială. Impostură colosală și trădare de țară.
Salvarea noastră națională, adică angajarea și menținerea pe calea europeană, dorită de eroii din decembrie 1989, de elitele morale și intelectuale ale României, va fi mereu patronată de spiritul curat și onest al Proclamației de la Timișoara.
În ziua de 15 martie, Societatea Timișoara, prima instituție reper a cultivării memoriei ca proiect de țară post-comunistă, a organizat dezbaterea intitulată „Cum citim azi Proclamația de la Timișoara?, eveniment în cadrul căruia a oferit câteva onorante premii pentru situare publică adecvată în siajul și în spiritul moștenirii lăsate nouă de cei ce în decembrie 1989 au ales, cu un curaj moral care ne va smeri mereu, exact ceea ce noi considerăm azi subînțeles, dar ei au plătit cu viața: viața în afara totalitarismului, libertatea.
A le mulțumi acestor oameni care de 35 de ani păstrează nestinsă candela neuitării și neresemnării, care dăruiesc încă neobosiți mărturia lor personală despre jertfa martirilor timișoreni și despre necesara jertfire în apărare zilnică a democrației, este o imensă onoare și bucurie.
- Recomandare de lectură: Donald Tusk, premiul “Speranţa” al Societăţii Timişoara
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
