Pamblica Guvernului Dăncilă sau despre proiectul de ţară al regimului Dragnea

După trei decenii de la 1989, România recade la nivelul unei republici comuniste dinastice şi patrimoniale, acolo unde Statul se confundă cu partidul, iar partidul, cu conducătorul suprem.

Guvernul Dăncilă, suntem asiguraţi de domnul Dragnea însuşi, este cel chemat să administreze cel mai important proiect de ţară de după decembrie 1989. Avantajele sale ţin nu numai de competenţă, (una deja dovedită, graţie eleganţei cu care noii miniştri utilizează limba română), ci şi de viziune. Cabinetul Dăncilă este expresia matură a regimului Dragnea însuşi, un tablou de familie în care românii pot regăsi valorile pe care se întemeiază viitorul lor. Cabinetul Dăncilă este fotografia colectivă a statului ce se confundă cu oligarhia din jurul lui Liviu Dragnea.

Cabinetul Dăncilă este remarcabil nu doar prin consacrarea imposturii ca unic criteriu de promovare publică, ci şi prin atenţia cu care Statul român, ca patrimoniu de resurse, este distribuit, în vederea exploatării sale, între arendaşii locali, care sunt temelia regimului Dragnea. Cabinetul Dăncilă este rezultatul unui contract încheiat între Liviu Dragnea şi structurile ce i-au fost fidele în tentativa de reafirmare a puterii sale în partid. Logica este de o simplitate dezarmantă, evocând mecanismul prin care statele subdezvoltate democratic îşi constituiau pârghiile de dominaţie şi de spoliere.

Cabinetul Dăncilă este punctul culminant al tendinţei de întărire a neopatrimonialismului fesenist. Dacă România este un imens Teldrum, Liviu Dragnea împarte beneficiile acestei organizaţii de parazitare cu reţelele locale ale PSD. Liniştea regimului Dragnea este câştigată prin cooptare şi recompensare. Mituirea arendaşilor din filiale cu poziţii ministeriale pentru ei sau pentru interpuşii lor este calea pe care Liviu Dragnea a ales-o, spre a-şi consolida autoritatea.

Neopatrimonialismul ce triumfă prin Cabinetul Dăncilă indică şi accelerarea procesului de involuţie şi de degradare instituţională din România. România se transformă, zi după zi, într-o entitate ce se divide în funcţie de calcule de utilitate, asemeni unui teritoriu pe care îl stăpânesc grupuri rivale din lumea interlopă. Modernizarea regresează. Iar ceea ce îi ia locul este victoria unui model ce îşi are rădăcinile în faza de agonie a ordinii lui Nicolae Ceauşescu.

După trei decenii de la 1989, România recade la nivelul unei republici comuniste dinastice şi patrimoniale, acolo unde Statul se confundă cu partidul, iar partidul, cu conducătorul suprem. Criteriile de integritate, standardele bunei guvernări, exigenţele domniei legii, pluralismul, toate acestea sunt abandonate, în numele responsabilităţii faţă de majoritatea parlamentară. Regimul Dragnea reînvie filosofia societăţii socialiste multilateral dezvoltate, având în centrul său Partidul şi noua Mare Adunare Naţională.

Recăderea la care asistăm este autenticul proiect de ţară al regimului Dragnea. El este încercarea de a elimina, pas cu pas, toate achiziţiile decurgând din sincronizarea euro- atlantică a României. Proiectul de ţară se reduce la tentativa de edificare a unui regim oligarhic ce refuză, programatic, valorile şi mecanismele occidentale. Retorica “statului paralel” este altoită pe trunchiul anti-occidentalismului. Între Vest şi inamicii domnului Dragnea, legăturile subterane sunt clare, în acord cu această logică a demonizării şi a conspiraţiei.

Proiectul de ţară al regimului Dragnea, încredinţat Guvernului Dăncilă, înseamnă mai mult decât salvarea domnului Dragnea însuşi. El înseamnă transformarea României, prin curăţirea statului de elementele modernităţii occidentale şi prin consolidarea unui model de guvernare autocrat ce evocă precedentele lui Putin sau Erdogan. Proiectul de ţară al regimului Dragnea presupune detaşarea României de Occident şi înscrierea ei în acest spaţiu al corupţiei şi al izolaţionismului. România construită în anii de după 2007 este pe cale să dispară, înlocuită fiind de domnia bunului-plac şi a mediocrităţii obediente. Gravitatea momentului pe care îl traversăm este una fără precedent. Sensul occidental al evoluţiei noastre este ameninţat, prin această ofensivă. Rezistenţa este alternativa la triumful acestui viitor oligarhic.

Articol apărut şi în Contributors.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News