O parte din istoria Clujului medieval, scoasă la lumină printr-un proiect internaţional
Colecții de carte medievală și rară aflate în Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, au fost restaurate în cadrul unui proiect internaţional Fragmed – Un puzzle transilvan: reconstituind cultura medievală din fragmente de codice.

Sursă foto: Facebook Fragmed – Un puzzle transilvan: reconstituind cultura medievală din fragmente de codice
Pentru prezentarea generală a proiectului și dezvăluirea primelor rezultate ale sale, Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca organizează o conferință de presă în cadrul căreia va fi prezentat şi parteneriatul dintre Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Muzeul Național al Unirii Alba-Iulia și Bjerkaker LearningLab, o organizație non-guvernamentală din Norvegia.
Evenimentul va avea loc exclusiv online, vineri, 23 octombrie, în intervalul orar 10- 11, prin platforma Zoom, și va fi accesibil prin link-ul Join Zoom Meeting: //us02web.zoom.us/j/82732373278?pwd=MEYrRGlXM0JCRlR5MFlHeWNjOVdqdz09, Meeting ID: 827 3237 3278, Passcode: 279425.
„În turbulentele secole XVI-XVII, manuscrisele medievale ale Clujului au fost distruse, iar cu pergamentul lor au fost legate cărți proaspăt tipărite. E singurul mod în care au supraviețuit cărți liturgice de mari dimensiuni, unele splendid decorate care aparțineau Mănăstirii benedictine de la Cluj-Mănăștur, Bisericii «Sf. Mihail» sau Conventurilor dominican (din actuala Piață a Muzeului) și franciscan (lângă sediul Bibliotecii, pe actuala Str. Kogălniceanu)”, spun reprezentanţii Bibliotecii Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca.
Publicul interesat este invitat să descopere o parte din istoria Clujului medieval, scoasă la lumină printr-un nou proiect ce-și propune să aducă mai aproape de publicul larg prețioase colecții de carte veche și rară aflate în proprietatea Bibliotecii Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca. Vor fi scoasă la lumină 21 din peste 180 astfel de fragmente. „Veți avea ocazia să vedeți câteva dintre ele, încă în legături sau detașate și splendid restaurate cu ajutorul uneia dintre instituțiile partenere în cadrul proiectului: Muzeul Național al Unirii Alba-Iulia”, adaugă organizatorii.
Pentru a putea implementa proiectul Fragmed – Un puzzle transilvan: reconstituind cultura medievală din fragmente de codice, Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca beneficiază de o finanțare nerambursabilă din Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului Ro-Cultura, în valoare de peste 128.000 de euro. Proiectul, cu o perioadă de desfășurare de 24 de luni, este, deja de șase luni în curs de implementare și are câteva rezultate demne de consemnat.
Din echipa proiectului fac parte prof. dr. Sorin Crișan, director BAR/Expert clasare, Codruța Liana Cuceu, manager de proiect, Adrian Papahagi, expert carte veche (medievist), şi Bogdan Crăciun, bibliotecar IA(S), asistent expertizare și clasare carte veche.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News













Un comentariu
[…] Citiţi şi: O parte din istoria Clujului medieval, scoasă la lumină printr-un proiect internaţional […]