Invocarea lui Eminescu de către seculegionari, o blasfemie

Invocarea lui Eminescu de către seculegionari este o blasfemie. Eminescu înseamnă în cultura română nu doar fragmente datate și pe drept contestabile din proza sa politică.

Eminescu înseamnă o scară de valori, o ieșire din provincialism și o afirmare a unui sentiment cosmic, general uman, al Ființei. Este ceea ce-au știut Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, Ion Negoițescu, Ioana Em. Petrescu, Nicolae Manolescu. Este ceea ce neagă pseudoconservatorii putino-trumpiști. Neoceaușiștii cu și fără perucă.

Protocronismul a fost și este o accentuare inflamată, o exacerbare a convingerii unicității culturii românesti, precursoare, pasămite, a tuturor marilor achiziții ale civilizației. Datoria intelectualilor, în această rudimentară viziune, este să apere “specificul național”.

Ideolog mândru de fascismul său, Nichifor Crainic promova etnocrația împotriva democrației. Ilie Bădescu, dughinist academic de serviciu, denunță “xenocrația”. Adică “puterea străinilor”. A “nelegiuiților pripășiti pe-aici”. Se propagă Noul Obscurantism. Noua Revoluție Arhanghelică.

Enormitățile abundă, diletantismul alungă orice dubiu. Limba getică drept matrice originară a paleolatinei. Dovezi lingvistice? La ce bun? Se știe. Pseudo-revelația se substituie arheologiei.

Neogândiriștii fascistoizi turbează când aud de sincronismul lovinescian. Bădeștii, baltasiii, dungacii, pantelimonii simulează “detașare epistemică”. Mike nici măcar nu mimează “distanța”. E cât se poate de “angajat”. Au un proiect de rinocerizare autohtonistă.

Protocronismul neogândirist este opusul rigorii academice. Este varianta sulemenită a bâtei și a altor instrumente contondente.