Educația și inteligența… mamă


Citesc, de fiecare dată când e campanie electorală, programul de guvernare propus de principalele partide. L-am citit și pe acesta, al câștigătorilor voturilor a 3,5 milioane de cetățeni români. Mai ales capitolul Educație. Preambulul „teoretic”, cel care ar trebui să dea direcțiile Educației, pare scris/gândit … ciudat.

 

Educația începe la naștere și continuă toată viața prin acumularea în cunoaștere.” Tulburătoare această „acumulare” în… cunoaștere! Adică? Cunoști, cunoști, de mic până la final și asta e Educația. Asta îmi aduce aminte de scrisa unui prozator de dinainte: „Omul e ca sacul, când îl umpli vezi că n-ai unde-l pune” (varianta mea, tot de dinainte, era: „Când îl umpli, vezi că trebuie să-l legi la gură.”).

Aici apare și ideea de „inteligență mamă”. Sau conceptul. Sau noțiunea. Știam eu ceva despre cum suntem noi rezultatul jocului cromozomilor. Studii relativ recente indică faptul că genele inteligenței provin de la un cromozom al mamei, în cazul băieților, sau al mamei/tatălui, în cazul fetelor. Chiar așa? E chiar decisă chestiunea moștenirii genetice a inteligenței prin transmisia maternă? O postare a doctorului Dragoș Cîrneci ne informează suficient de explicit și sintetic în această privință. Un articol din Forbes despre cum circulă ideile despre experimentele pe șoareci în lumea oamenilor care le iau de bune, e instructiv, la rându-i, și amuzant.

În programul de guvernare, la Educație, chestiunea e tranșată scurt: inteligența mamă. Dar de ce nu: inteligența tată? Dar să nu intrăm în „jocul” cromozomilor. Nebunaticii ăștia își fac de multe ori…de cap! Mai bine să vedem de ce „inteligența mamă” e invocată în Program. Citez: „Educația este chemată astăzi să șlefuiască talentul personal al celui școlit, să-i transfere valorile de referință pentru consolidarea caracterului, să-i dezvolte capacitățile creative. Inteligența mamă este cea mai importantă resursă a țării, în același timp singura inepuizabilă. Lumea este dezvoltată de inteligența mamă prin ideile dezvoltate prin cultură, prin creația științifică și tehnică, prin capacitatea umană de a înțelege, interpreta și crea lumea în care trăim.” (p. 58)

Observăm, în ce privește… școlirea: „Educația este chemată astăzi…” Un reziduu al limbii de lemn, din moaștele sfântului discurs de la plenare de partid de dinainte de 1989. Eu cred că pe Educație nu o cheamă nimeni, dimpotrivă, ea, săraca, îi cheamă, dacă pot pentru ca să zic așa, pe profesioniștii integri, cu coloană vertebrală să … „șlefuiască”. Asta cu „șlefuirea” vine tot de pe lumea cealaltă.

„Talentul personal” este o frumoasă exprimare greșită în limba română. Pare că un cromozom al tautologiei s-a ciocnit de altul al pleonasmului și a ieșit ce-au vrut ei în capul cuiva. Oricum, talentul trebuie „șlefuit”, adică rafinat, civilizat, cum spune dicționarul. Al cui talent? Al celui… școlit. Recapitulăm. Educația șlefuiește talentul celui școlit.

De ce face asta? Ca să-i transfere școlitului „valorile de referință pentru: a) consolidarea caracterului (adică, școlitul are caracter, dar nu prea tare, e mai șubred); b) pentru a-i dezvolta școlitului „capacitățile creative” (asta e ok.)

Cum face Educația astea? Cu „cea mai importantă resursă a țării, în același timp singura inepuizabilă” care este inteligența mamă. E-adevărat: inteligența asta mamă, cât au vrut s-o epuizeze mulți și mulți ani, n-au reușit s-o epuizeze. Ea există din belșug, și la băieți, și la fete, și la tineri, și la adulți. Nu ne plângem. E de plâns că se consumă așa…

În ultima frază apare o gândire complexă, de o logică unde inteligența mamă (noi credem că și puțin tată e aici) e cu-adevărat inepuizabilă și țipă esențialul. Ca și prostia, de altfel, care încă îi bucură pe cei mai neepuizați. Deci, „Lumea este dezvoltată de inteligența mamă prin ideile dezvoltate prin cultură, prin creația științifică și tehnică, prin capacitatea umană de a înțelege, interpreta și crea lumea în care trăim.” Traduc pentru cei care au mai mult inteligența tată: lumea e dezvoltată de inteligența mamă prin idei dezvoltate prin cultură, știință și tehnică, dar și prin capacitatea umană de a… crea lumea în care trăim! Deci, pe ce lume suntem noi acuma?!

Și o ținem așa, nu prea mult, Slavă Domnului!, până intrăm la măsurile prevăzute de aceste politici publice în Educație. Vă doresc lectură plăcută în continuare.

 

Articol publicat şi pe blogul marianpopescu.arts.ro.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.