Analiza Programului de guvernare al PSD, capitolul Educaţie


Dincolo de controversele politice, uneori ascuţite şi fără fond, este util să judecăm şi să analizăm Programul de guvernare al PSD. Fără prejudecăţi. Pentru că ne va afecta viaţa în următorii ani, aşa cum au decis cei 18% dintre românii care au votat PSD la recentele alegeri. 60% nu s-au deranjat să voteze, aşa că se vor mulţumi cu orice tip de guvernare.

 

Fără doar şi poate, învăţământul ultimilor 20 de ani a fost dominat de concepţiile şi prestaţia d-nei Ecaterina Andronescu, secondată de discipolii săi de suflet Mihnea Costoiu, Liviu Pop şi alţi câţiva. Scurtele episoade în care la conducerea Ministerului Educaţiei s-au aflat alţi miniştri, Marga, Miclea, Funeriu, n-au reuşit să învingă arhitectura instituţională şi curriculară, concepţiile şi modul de administrare instaurate de d-na Ecaterina Andronescu.

Iată, pentru amuzament, „dovada” ca d-na Andronescu a scris Programul de guvernare al PSD: „Inteligenţa mamă este cea mai importantă resursă a ţării, în acelaşi timp singura inepuizabilă. Lumea este modelată de inteligenţa mamă prin ideile dezvoltate prin cultură…” Dacă-l scria d-l Liviu Pop, ar fi vorbit de inteligenţa „tată”!

Şi unde suntem astăzi?

  • Penultimii din Europa la Testele PISA 2015.
  • Abandon şcolar 20% în învăţământul obligatoriu.
  • 42% analfabetism funcţional, elevii de 15 ani nu înţeleg ce citesc.
  • 50% procent de promovare la examenele naţionale de absolvire.
  • Arhitectura instituţională şi curriculară în Educaţie: aceeaşi de 50 de ani.
  • Nu există mecanisme de evaluare a performanţelor şi rezultatelor muncii în Educaţie.
  • Înjumătăţirea numărului de studenţi, în ultimii 7- 8 ani.
  • Plagiatele, un fenomen care descalifică şi decredibilizează învăţământul superior din România Universităţile româneşti nu se califică între primele 700 în clasamente internaţionale credibile.
  • Salariaţii din Învăţământ nu sunt plătiţi în funcţie de performanţă şi rezultatele muncii.
  • Formarea profesională din şcoli nu asigură o piaţă a muncii de calitate, care să stea la baza unei economii competitive şi a unui nivel de trai decent. În loc ca şcoala să se plieze pe nevoile şi cerinţele elevilor, se întâmplă invers. Şcoala a devenit un Pat al lui Procust de care elevii au început să fugă

Ce perspective avem să modernizăm Educaţia şi să progresăm?

D-nul Liviu Pop, actualul secretar de stat, nu înţelege mai nimic din esenţa educaţiei. Venind din lumea sindicală, ştie doar să ceară bani. Bani care dispar ca apa în nisip, în absenţa unor mecanisme şi criterii de urmărire a eficienţei cheltuirii lor.

Actualul ministru, Pavel Năstase, şi-a făcut intrarea printr-o declaraţie halucinantă: „Sunt oameni care din naştere, nativ, nu pot lua un Bacalaureat, sunt oameni care pricep mai greu lucrurile”. Nu, d-le ministru. Toţi copiii sunt valoroşi în felul lor. Numai că şcoala nu este capabilă să dezvolte ce au ei mai bun, acele laturi ale personalităţii în care excelează. Şcoala e de vină, nu copiii.

Programul de guvernare al PSD
Intenţiile cu care debutează programul sunt frumoase: „Educaţia trebuie să fie: captivantă, continuă şi coerentă”. Sau: „Reducerea abandonului şcolar, care a atins cote îngrijorătoare şi este în creştere, a devenit crucială pentru dezvoltarea sustenabilă a României, permiţând valorificarea potenţialului fiecărui copil”. Doar că de la intenţii la obiective concrete, măsuri, costuri, resurse, termene, responsabilităţi, e cale lungă. Avem în faţă încă un program axat pe filosofia „ce bine ar fi să fie bine”.

O mare parte a programului se referă strict la îmbunătăţirea condiţiilor materiale în care se desfăşoară învăţământul:

  • Reabilitarea / modernizarea clădirilor şcolare pentru ca toate unităţile de învăţământ să obţină autorizaţii de funcţionare (sanitară şi ISU).
  • Crearea condiţiilor necesare de confort, siguranţă şi securitate pentru toţi copiii în şcoli, care să permită inclusiv obţinerea autorizaţiilor de funcţionare (sanitară, ISU), în conformitate cu prevederile legale.
  • Mobilier şcolar şi dotări didactice (aparatură de laborator, biblioteci) moderne pentru unităţile de învăţământ preuniversitar.
  • Construcţia a 2.500 de creşe, grădiniţe şi unităţi after-school.
  • Reînfiinţarea / modernizarea atelierelor şcoală pentru învăţământul profesional şi cel tehnologic.
  • Modernizarea procesului de predare-învăţare cu ajutorul tehnologiilor informaţiilor şi comunicării, prin dotarea tuturor şcolilor, cadrelor didactice şi copiilor cu mijloace adecvate.
  • Asigurarea întregului necesar de microbuze pentru transportul şcolar şi a unor campusuri şcolare în centrele de comună la standarde europene.  

Mai sunt şi altele. Cât costă şi de unde bani pentru toate aceste măsuri? Cine va gestiona aceşti bani, în cazul în care ar exista? Cum se măsoară eficienţa cheltuirii banilor, cine şi cum răspunde de irosirea lor? La aceste întrebări mă aşteptam să răspundă Programul. Nu răspunde. Şi atunci, câtă credibilitate să-i acordăm?

O altă prevedere a Programului: „Creşterea participării la educaţie de calitate, de la creşă, până la absolvirea unei forme de învăţământ care să asigure acces pe piaţa muncii sau tranziţia către învăţământul universitar”. De 27 de ani figurează în programele tuturor partidelor. Şi? Fără rezultat, dacă vedem abandonul şcolar, lipsa şcolilor profesionale, analfabetismul funcţional, productivitatea redusă a economiei româneşti, nivelul de trai în comparaţie cu alte state, chiar foste comuniste. Doar enunţarea unor principii nu foloseşte nimănui. Iar măsurile sunt la fel de generale, imprecise, fără termene, costuri, resurse, responsabilităţi: „Realizarea reformei curriculare şi înnoirea tuturor manualelor.” O cerinţă pe care o auzim şi vedem de 20 de ani.

În 2016, Ministerul Educaţiei a realizat şi adoptat un Plan cadru curricular pentru Gimnaziu aproape identic cu acela de acum 50 de ani. „Susţinerea acelor politici educaţionale extraşcolare şi extracurriculare care, prin completarea programelor şcolare aprobate, să asigure: educaţia pentru sănătate, educaţia civică, educaţia cultural artistică şi ştiinţifică, educaţia ecologică, educaţia prin sport, educaţia rutieră, educaţia pentru dezvoltarea durabilă.” Adică, ce să înţelegem? Că educaţia pentru sănătate, educaţia civică, ecologică etc. devin extraşcolare, extracurriculare şi nu se vor mai regăsi în curriculumul şcolar? Şi în curriculumul şcolar ce va intra? Poate reintroducem „materialismul dialectic al PSD”? Halucinantă această măsură, din care nu cred că înţelege cineva, ceva. „Dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic de nivel 5 terţiar non-universitar.” Este vorba de învăţământul postliceal. Paradoxal, despre învăţământul profesional şi tehnic preuniversitar nu se spune mai nimic în Program. Mă aşteptam să regăsesc ideea de „învăţământ dual”, care să fie procentul de elevi care merg la învăţământul profesional (în Germania 70%, în România 20%), care să fie structura Planului cadru curricular şi a programelor analitice, cum va fi organizată cooperarea dintre şcoli şi unităţi economice, cum vor fi gestionate cifrele planului de şcolarizare, resursele de finanţare dedicate, mecanismele şi criteriile de evaluare a cheltuirii acestor resurse, etc.

Nimic din toate acestea. Pentru realizarea tuturor acestor deziderate vom modifica Legea educaţiei până cel târziu 1 ianuarie 2018, se prevede în Programul de guvernare. Adică, o luăm de la început. Alte dezbateri, alte discuţii, altă legislaţie secundară, ca într-o telenovelă proastă care nu se mai sfârşeşte. Sunt multe alte prevederi la nivel de dorinţe, idealuri, obiective măreţe, din care nu înţelege nimeni cum vor fi realizate. Un lucru bun care mi-a atras atenţia este insistenţa pusă pe educaţia antreprenorială, pe instalarea unor mecanisme care să ajute absolvenţii de liceu şi de universitate să-şi deschidă propria firmă. Preşedintele PSD afirma că acest plan va fi aplicat cu sfinţenie. Ce va fi aplicat? Citim doar principii, filosofie, obiective măreţe, fără elemente de concretizare, fără termene, responsabilităţi.

Ce nu am găsit în Programul de guvernare al PSD

O şcoală nu este bună sau rea în sine. Este bună în măsura în care răspunde cerinţelor şi nevoilor societăţii, la o anumită etapă de dezvoltare. De aici ar fi trebuit să pornească orice program de guvernare. De la contextul economic-social-politic, de la provocările date de globalizare, de alte fenomene interne şi externe, la care şcoala trebuie să răspundă.

  1. Reforma curriculară. În ce direcţii se va produce, în ce etape, pe ce principii călăuzitoare, cu ce resurse umane şi materiale.
  2. Învăţământul dual. Cum se va ajunge ca la absolvire elevii să aibă şi o meserie, care să-i ajute la inserţia în piaţa muncii.
  3. Învăţământul profesional. Se va menţine arhitectura actuală, procentul actual de elevi înscrişi în învăţământul profesional, la ce vârstă va începe, având în vedere că există şi meserii dificile, cu ce plan cadru şi programe şcolare etc.
  4. Cum facem din şcoală un mediu atractiv de învăţare? Pentru elevi şi părinţi, şcoala înseamnă un mediu în care copiii să se simtă confortabil, cu o curricula pe înţelesul fiecăruia, nu uniformizantă, cu profesori care să fie evaluaţi şi plătiţi funcţie de realizarea acestui mediu atractiv.
  5. Avem 4000 de şcoli cu toaleta în curte. Când, cum, cu ce resurse, va fi rezolvată problema?
  6. Şcoli cu puţini elevi. Ce facem cu şcolile care au sub 15 elevi, circa 3000?
  7. Evaluarea şcolilor. De ce nu introducem un sistem de evaluare bazat pe progresul şcolar al elevilor?
  8. Salarizarea personalului. De ce nu plătim personalul din învăţământ în funcţie de performanţele şi rezultatele muncii? Este singura metodă de a atrage tineri capabili în sistem.
  9. Evaluarea universităţilor. Cum şi când se va introduce, mai exact, evaluarea după numărul absolvenţilor intraţi în piaţa muncii în specializarea urmată şi nivelul de salarizare?
  10. Combaterea plagiatelor. Cum se va elimina fenomenul nociv al plagiatelor care descalifică învăţământul românesc?
  11. Cum şi când introducem în curricula şcolară dimensiunile aplicativ-practică, interdisciplinară, generatoare de învăţare continuă?
  12. Admiterea la liceu. Se va reintroduce admiterea la liceu, pentru a nu ne trezi cu elevi pe trasee educaţionale care nu li se potrivesc?
  13. Mai multe trasee educaţionale. Cum şi când vom avea mai multe trasee educaţionale, astfel încât copiii, sfătuiţi de specialişti şi părinţi, să-l aleagă pe acela care se potriveşte propriei personalităţi?
  14. Pregătirea cadrelor didactice. În ce mod vor fi pregătite în viitor cadrele didactice, pentru a răspunde noilor cerinţe ale şcolii?

De zece ani scriem, şi eu şi alţii, aceste lucruri. Degeaba. Mă şi mir că mai avem puterea să perseverăm. Situaţia economică a României, nivelul de trai, calitatea pieţei muncii, toate demonstrează că avem dreptate. Dar nimeni nu se uită şi la ce spun alţii. Politicienii rămân prizonierii propriilor fixaţii, propriilor orgolii, conform cărora doar ei ştiu ce e bine de făcut. Dacă după 27 de ani suntem la coada Europei în materie de educaţie, ce trebuie să se mai întâmple ca decidenţii să înţeleagă că nu este aşa, că nu contează fixaţiile şi orgoliile?

 

Articol publicat şi în Adevărul.


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.