Abominabila crimă: Cazul Gheorghe Ursu după 30 de ani

Gheorghe Ursu. Foto: Arhivă Andrei Ursu

Nicicând nu mi-a fost mai clară necesitatea clarităţii morale decât azi, ziua achitării securiştilor care l-au ucis pe inginerul Gheorghe Ursu. Se vede acum cu ochiul liber modul în care cinismul şi relativismul se îngemănează obscen. În 2014 scriam următorul text:

Andrei Ursu a intrat în greva foamei pentru a-i convinge pe administratorii justiţiei din România să facă dreptate în cazul tatălui său, inginerul disident Gheorghe Ursu, asasinat de Securitatea lui Nicolae Ceauşescu. Îmi exprim şi aici deplina solidaritate cu Andrei Ursu, cu familia sa şi cu cererile lor pe deplin îndreptăţite. Criminalii, delatorii, colaboratorii formali şi informali ai Securităţii, torţionarii şi cadriştii, cei numiţi “persoane de încredere”, sunt liberi şi nepăsători. Unii deţin, ori au deţinut până foarte recent, funcţii importante, dau şi lecţii de anticomunism. Foşti informatori ai Securităţii ţin prelegeri despre democraţie şi discursuri în Parlament. Par să fi uitat cum era când semnau angajamentele şi primeau nume de cod. Unii au fost deconspiraţi, alţii, sper, vor fi. Indignările sunt însă efemere şi selective.

Aceasta este trista realitate menită să genereze cinism, frustrare, dezamăgire, furie şi dezgust. Scriu aceste rânduri în clipa în care, ca la un semnal al unei invizibile, dar extrem de eficiente baghete magice, televiziunile din “dotarea” unui fost securist pozează în portavoce a luptei pentru adevăr. Au mistificat cât au putut, au batjocorit şi au bagatelizat condamnarea dictaturii comuniste, azi şi-au pus la piept insigna anticomunismului “pur şi dur”. Rar mi-a fost dat să văd o mai neruşinată formă de uzurpare, de confiscare, de deturnare prin supralicitare cinic-manipulativă, a unei cauze nobile. Testul cel mare rămâne: vor lupta aceşti artişti ai minciunii pentru pedepsirea asasinilor lui Gheorghe Ursu? Vor accepta ei faptul că Securitatea lui Ceauşescu a fost la fel de criminală, la fel de nocivă precum aceea în care au făcut carieră Enoiu, Bistran şi Vișinescu? Că nu au existat două Securităţi, aşa cum se străduie să demonstreze scribii restauraţiei ceauşiste? Să-mi fie îngăduit să mă îndoiesc.

În aceşti 23 de ani am văzut prea multe travestiuri pentru a mă lăsa înşelat de ultimele din serie. Monstrul Gheorghe Enoiu e mort, dar chipul său trebuie să rămână pe veci gravat în memoria noastră ca o imagine a abjecţiei absolute. Aşa mi-i imaginez pe asasinii lui Gheorghe Ursu.

Articol publicat și în Contributors.

Recomandări de lectură:

• Andrei Ursu: „Sper ca şi Justiţia română să se mântuiască de frica Securităţii”
• Germina Nagâţ, membru al Colegiului CNSAS: „Statul român democratic a venit pe lume asistat de securiști chiar în sala de nașteri”
• Terfelirea post-mortem, în Justiţie, a lui Gheorghe Ursu

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News