Câteva cuvinte despre Securitate

M-am ocupat de acest subiect vreme de decenii. Securitatea şi întruchipările ei postdecembriste s-au ocupat şi continuă să se ocupe de mine şi de cei cu care împărtășesc valorile societății deschise. Nu ne-au iubit şi nu ne iubesc. Nici noi pe ei. Concepută ca „scut şi sabie”, Securitatea a fost o organizație secretă, cu tot ce defineşte acest gen de fenomene instituționale: Cutume, rituri, ritualuri, jurăminte, o mistică a propriei meniri.

Când Stalin l-a prezentat pe Comisarul Poporului pentru Afacerile Interne, Lavrenti Beria, ministrului de Externe nazist, Joachim von Ribbentrop, la Moscova, pe 23 august 1939, a folosit cuvintele „Naș Ghimler” (Himmlerul nostru). Securitatea a fost o organizație criminală care a servit neîntrerupt un regim ilegitim şi criminal. Securitatea însăși a născocit mitul celor două Securități: prima, fără altă patrie decât URSS, compusă din „alogeni” şi cozi de topor locale. A doua, patriotică şi devotată neamului şi gliei, s-a străduit să apere „valorile naţionale”. Prima era Securitatea lui Pantiusa, Nikolski, Mazuru, Dulgheru, Sepeanu, Naum, Gavriliuc, Soltutiu, Enoiu, Negrea, Drăghici. A doua, cea a lui Plesita, Stamatoiu, Iulian Vlad, Vasile Malureanu şi Aurel Rogojan. Prima, cu sânge pe mâini. A doua, cu studii superioare. Specializată în “brichisire” (cuvânt preferat al lui Plesita). Prima, rudimentară. A doua, sofisticată. Prima malignă. A doua, altfel.

Este o simplificare distorsionantă ori, dacă vreţi, o distorsiune falsificatoare. Să ne gândim la cariera generalilor Nicolae Doicaru, Neagu Cozma, Evghenie Tănase. Doicaru, fost membru al Frățiilor de Cruce, a condus regiunea de securitate constantă în cumplită perioadă a Canalului. Ajunge la București şi urcă vertiginos în ierarhia MAI. Moartea lui Dej îl găsește șef al Direcției Informațiilor Externe (DIE). Prosperă sub Ceaușescu până la fuga lui Pacepa. În naraţiunile apologetice ale securiștilor ceauşişti se absolutizează parţiala cenzură şi se relativizează reala continuitate.

Securitatea a avut de-a lungul întregii ei existente propriul esprit de corps şi propria viziune despre „legalitatea socialistă”. Una care nega drepturile cetăţeanului ca fiinţă juridică. Legile epocii falsificau însăși ideea de lege. Conspirativă ea însăşi, Securitatea vedea în jur doar conspirații. Această formă de paranoia este una dintre cele nocive moșteniri ale acelei instituții totalitare.

Articol publicat și în Contributors.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News