Sanda Golopenţia, tipul de cercetător care, încet, începe să dispară

Sursă foto: LaPunkt

La serata literară Sheroes, la galeria Helios, unde am participat alături de Getta Neumann şi Juliana Sophie Kayser, am vorbit fiecare despre eroinele noastre, femei remarcabile cu un destin aparte, care înseamnă ceva pentru noi şi comunitatea în care trăim. Textul meu de mai jos rezumă tema vorbirii mele despre Sanda Golopenţia. Accentul a fost pus pe calităţile scriitoarei şi memorialisticii care leagă viaţa ei de cea a familiei şi de traumele anilor ‘50 trecute în scris.

 

Prin anii ‘70 am auzit-o prima oară pe Sanda Golopenţia vorbind public. Am perceput clar prin ce era ea altfel. Acurateţea ideilor, perspectiva originală şi vorba nuanţată, lipsită de clişee, o impuneau pe Sanda Golopenţia de la prima vedere.

Când am ajuns să-i fiu studentă la Literele bucureştene (1972-1973), apoi colegă la Centrul de Fonetică şi Dialectologie al Academiei Române, aveam să descopăr care era sursa impresiei iniţiale: totul era fundamentat pe o cunoaştere aprofundată a domeniului în care se mişca sigur şi cu graţie în acelaşi timp. A urmat apoi terenul alături de ea (furând de la ea meserie), pentru o săptămână, la Breb, în Maramureş, în 1978. O cercetătoare lipsită de prejudecăţi, care îşi inventa metodele din mers, intrând perfect în rol, atât ca insider, cât şi ca outsider. Şi mai ales respectând şi iubind oamenii în unicitatea lor, spectaculoasă uneori, creând cu ei relaţii de lungă durată, ascultând şi reflectând la modurile lor de a vorbi despre viaţă, de a se defini şi a înţelege lumea şi comunitatea în care trăiesc. Eram fascinată şi sunt sigură că atunci am învăţat intuitiv, observând şi încercând timid să fac şi eu câte un mic interviu, mai mult şi mai bine ca niciodată, ce era un teren, o poveste a vieţii, o limbă în context şi mişcare, o (inter)memorie.

Sanda Golopenţia întruchipează pentru mine, până la perfecţiune, un tip de cercetător care încet, încet începe să dispară în lumea noastră grăbită şi tot mai superficială. Scrie în varii domenii, cultivând răbdarea şi lucrul de lungă durată, privind mereu la cei care înaintea ei au bătătorit calea şi au deschis un drum, punând temelia unei tradiţii profesionale.

Sanda Golopenţia are talentul de a pune în mişcare cele mai neaşteptate resurse pentru a imagina un dialog viu cu trecutul, dar şi cu prezentul, pentru a pune vocile pe care le stârneşte, chipurile pe care le evocă, vorbele pe care le citează, faptele pe care le relatează în relaţie unele cu altele şi cu sine însăşi, ca centrul din care se organizează şi focalizează  legăturile semnificative. Titlurile bibliografice nu sunt astfel doar punţi spre o informare mai vastă, ci noduri şi deschideri spre alte paliere, care ar putea pune în valoare un fapt, un detaliu, o informaţie, un schimb epistolar, un gest, o manieră de a spune, de a formula sau sublinia o idee, de a propune o interpretare.

Profesor emerit la Brown University Providence USA, unde trăieşte acum, ea e autoarea unei opere remarcabile în mai multe domenii, publicate în română, în engleză, franceză și spaniolă. Născută la Bucureşt, în 1940, a emigrat în 1980 în SUA unde a predat la mai multe univerităţi. O strălucită etnoloagă, antropoloagă, lingvistă, teatroloagă şi scriitoare.

Viaţa Sandei s-a împărţit de la început în două, cu mai multe puncte de trecere, de ruptură şi nevoia de a recupera: pierderea timpurie şi brutală a tatălui ei Anton Golopenţia, Bucureşti şi Breb, exilul şi întoarcerea, SUA şi România, trecutul în care se scufundă şi urgenţele prezentului mereu  estompat, mai ales când e vorba de mizele lui pragmatice. De aici, cum spune aşa de frumos Ruxandra Pop (nepoata profesorului Mihai Pop, unul din mentorii Sandei), explorarea trecutului se face prin scoaterea la lumină a poveştilor care dor, dar şi a celor care ne inspiră să fim mai buni, ca cercetători şi oameni.

Ea a fost pentru mine mentor, model uman şi moral, prietenă de o viaţă. A fost şi este eroina mea.

 

N.R. Text citit de Smaranda Vultur în cadrul unei seratei literare organizate în 11 august, în cadrul expoziţiei de artă vizuală Sheroes, la Galeria Helios. În cadrul aceluiași eveniment, Getta Neumann a vorbit despre Rozalia Roth, iar Juliane Sophie Kayser, despre Elżbieta Ficowska. Evenimentele, organizate de Uniunea Artiștilor Plastici Timișoara și asociația Gedok Heidelberg, sunt dedicate unor femei remarcabile. Expoziţia Sheroes este pe simezele Galeriei Helios în perioada 9 – 28 august.

 

Citiți și:

Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.