Articole semnate Puterea a Cincea

0

Ambasadorul Franţei, invitat la Universitatea de Vest din Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara reia seria conferințelor dedicate personalităților internaționale din lumea diplomației. Primul eveniment din acest an, organizat în cadrul seriei „Ambasadori la UVT”, îl are ca invitat pe ambasadorul Republicii Franceze în România, Nicolas Warnery.   Nicolas...

0

Cristian Preda, invitat al conferinţelor „Justiţia memoriei”

Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino organizează o nouă conferinţă din ciclul „Justiţia memoriei”. Invitat este Cristian Preda, care va vorbi pe tema „Patru Românii democrate”. Moderatorul conferinţei este Cristian Pătrășconiu.   Evenimentul...

0

UVT a inaugurat Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (P)

Universitatea de Vest din Timișoara a inaugurat Institutul de Cercetări Avansate de Mediu, instituție de cercetare la standarde internaționale, în cadrul căreia au fost create laboratoare de cercetare-dezvoltare cu echipamente de ultimă generație. Specialiști în biologie, fizică, matematică și informatică...

0

Gala UVTerra, celebrarea parteneriatelor de succes (P)

Aflată la prima ediție, Gala UVTerra a fost dedicată reușitelor comune realizate în 2023, proiectelor de succes pe care comunitatea academică din Universitatea de Vest din Timişoara le-a dezvoltat alături de partenerii strategici din comunitate, instituții și organizații din mediul...

0

„Drumul lui Constantin”, lansat la Timişoara

Editura Humanitas organizează la Timişoara lansarea volumului Drumul lui Constantin: Evadarea lui Brâncuși din România, o reconstituire de Sorin Trâncă.   Evenimentul va avea loc marți, 19 decembrie, de la ora 18, la librăria independentă La Două Bufnițe. Vor participa,...

0

Mircea Mihăieș, premiat de Academia Română

Scriitorul Mircea Mihăieș, profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, primeşte din partea Academiei Române – Secția de Filologie și literatură Premiul pentru critică și istorie literară „Titu Maiorescu” pentru Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului (Editura Polirom). Volumul este parte...