Ambasadorul Franţei, invitat la Universitatea de Vest din Timișoara

Nicolas Warnery. Foto: Ambasada Franţei în România

Universitatea de Vest din Timișoara reia seria conferințelor dedicate personalităților internaționale din lumea diplomației. Primul eveniment din acest an, organizat în cadrul seriei „Ambasadori la UVT”, îl are ca invitat pe ambasadorul Republicii Franceze în România, Nicolas Warnery.

 

Nicolas Warnery, care a preluat funcția de ambasador al Republicii franceze în România în 8 septembrie 2023, va susţine conferința pe tema „Le métier de diplomate aujourd’hui: Être ambassadeur dans un monde en crises” / „Meseria de diplomat astăzi: a fi ambasador într-o lume în criză”, care îl va avea ca moderator pe profesorul universitar Vasile Popovici. Evenimentul va avea loc luni, 29 ianuarie, de la ora 18, în Amfiteatrul A01 al Universităţii de Vest din Timişoara.

După studii la Institutul de Studii Politice din Paris, la Universitatea Paris-Panthéon-Sorbonne apoi la Școala Națională de Administrație (promoția „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, 1989), Nicolas Warnery își începe cariera în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Intră în Ministerul Afacerilor Externe în 1993, în cadrul Direcției Afaceri strategice, Securitate și Dezarmare. În 1995, este numit Consilier II la Ambasada Franței la Zagreb, apoi din 1999 este director adjunct pentru Securitatea și Protecția Persoanelor în cadrul Direcției pentru Francezii din Străinătate și Străinii din Franța. În 2002, devine șeful de cabinet al ministrului Afacerilor Externe, Dominique de Villepin. Ocupă apoi funcția de Consul general în Ho Chi Minh din 2004 până în 2007, înainte de a fi numit director al sistemelor informatice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În 2011, este numit ambasador extraordinar și plenipotențiar în Togo. Ocupă funcția de inspector pentru Afaceri Externe la Paris, din 2014 până în 2016, apoi Director al Direcției pentru Francezii din Străinătate și Administrație Consulară, din 2016 până în 2019. Din septembrie 2019 până în iulie 2023, este ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Franceze în Republica Socialistă Vietnam. Nicolas Warnery este Cavaler al Ordinului național al Meritului și al Ordinului Legiunii de Onoare.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.