Ieșirea din adânca sectarizare a societății noastre

A ajunge să recunoști că ai fost orbit, că te-ai înșelat, a ajunge să preferi și să re-cunoști adevărul, chiar dacă lumea ta (falsificată) se dărâmă, este/ ar fi semnul adevăratei „treziri a conștiinței”, al revenirii la umanitatea și omenia rămase anterior în urma propagandei care te-a smintit.

Ieșirea din adânca sectarizare a societății noastre presupune pasul (utopic, poate) al ieșirii din „logica” taberei în care ne-a instalat viața pe fiecare în ultimii câțiva ani. Ani ai propagandei împotriva rațiunii (inclusiv medicale), a discernământului creștin, a respectării ierarhiilor conferite de reala valoare (profesională, intelectuală, morală), ani ai disprețuirii pătimașe a adevărului formulat logic și ai urii orbitoare, devastatoare pentru dialog și ordinea firească a lucrurilor, pentru adevărul în sine, singurul care împacă, vindecă și eliberează din peștera nocivelor iluzii.

Încercarea de ieșire din „logica taberei” înțepenite în prejudecăți mai presupune, desigur, suspendarea rivalelor rațiuni ideologice, un armistițiu în „războiul dintre noi” și apropierea onestă de adevărul demonstrabil logic și verificabil factual despre ce s-a întâmplat cu adevărat în decembrie 2024 (în legătură cu decembrie 1989 ne-am resemnat), despre motivele real constrângătoare de siguranță națională ce au provocat anularea alegerilor prezidențiale, despre ce înseamnă în esență „suveranismul” și ce fel de impact are el asupra parcursului actual al țării, despre gravele consecințe viitoare ale polarizării societății românești pe motive politice.

Adevăr care ar trebui rostit răspicat public de autoritățile responsabile, în primul rând politice, apoi, în sfera lor, de cele ce se adresează celor mai largi segmente ale societății românești, încă preponderent „religioase”.

Fiecare dintre tabere perseverează în „credința” că se distinge de cealaltă prin proximitatea față de adevăr, una dintre ele confundându-l însă cu mesajul din „Apucă-lipsa” revelată la Buftea, concurentă serioasă a ultimei cărți din Noul Testament, dar, paradoxal, apreciată, se pare, chiar de slujitorii Cuvântului.

Hrănirea constantă cu ostilitatea care crește direct proporțional cu adâncirea în fanatism este, desigur, de rău augur. Spirala ostilității devine treptat una a violenței. Inițial verbale.

Dezumanizarea adversarilor de idei, a celor ce rămân fideli rațiunii și realității, prin extragerea lor simbolică din umanitate (numindu-i de exemplu „javre”) facilitează accesul la „crimă”. Inițial în efigie.

Restul e autoritarism mocnit și, previzibil, apoi dezlănțuit. Ideologizarea minții prin propagandă, conspiraționism sau bigotism grefat pe ignoranță, paralizează simțul moral.

A ajunge să recunoști că ai fost orbit, că te-ai înșelat, a ajunge să preferi și să re-cunoști adevărul, chiar dacă lumea ta (falsificată) se dărâmă, este/ ar fi semnul adevăratei „treziri a conștiinței”, al revenirii la umanitatea și omenia rămase anterior în urma propagandei care te-a smintit. Pare o utopie. Una nesângeroasă, însă.