Agonizanta paletă a complexităților interbelice


Criterion nu a reprezentat o mișcare națională, ci, mai degrabă, un cerc elitist din București, un fenomen urban care a încercat să reconcilieze anumite tradiții idolatre (românitatea) cu o acută și intens modernistă sensibilitate. Putem folosi aici conceptul lui Jeffrey Herf de modernism reacționar.

 

Intellectuals and Fascism in Interwar Romania, proaspăta care a Cristinei Bejan, reușește să demonstreze interacțiunea dintre valorile spirituale și sentimentale în afirmarea și apoi declinul Grupului Criterion. Autoarea se uită foarte atent la universul preponderent masculin și la statutul ambivalent al femeilor (Sorana Țopa, Floria Capsali, Marietta Sadova). Asociația era în mod deliberat iconoclastă, refuza etichetele automate și își făcea un titlu de glorie din disprețul față de orice dogme. Am găsit cu adevărat iluminant capitolul care tratează complexitatea identităților sexuale în România interbelică, inclusiv implicațiile presupuselor sau realelor relații homosexuale. Cred că discuția din carte despre exaltarea experienței, ceea ce germanii numesc Erlebnis, și despre existențialismul francez de după cel de-Al Doilea Război Mondial rămâne una importantă.

Cartea autoarei americane de origine română nu putea veni într-un moment mai potrivit. În vreme ce scriu aceste rânduri, lumea suferă de ceea ce numesc reîntoarcerea fantasmelor salvării. Crimele din cele două moschei neozeelandeze, din martie 2019, au părut a fi inspirate de nedigerate narațiuni balcanice privind rezistența anti-otomană. Studiul Cristinei Bejan adaugă enorm la înțelegerea culturii politice a României interbelice și a semnificației de durată a polemicilor privind identitatea națională, includerea, excluderea, antisemitismul, religiozitatea etc.

Unii din liderii Criterion s-au deplasat spre extrema dreaptă, Mircea Eliade s-a convertit la legionarism și a scris fără jenă în favoarea fascismului (german, italian, spaniol, portughez). Mai târziu, după război, tot el a decis să rămână în Occident, acolo unde a devenit un celebrat istoric al religiilor. Eliade a păstrat o tăcere stânjenită cu privire la trecutul său fascist timpuriu, dar asta a făcut pentru ani de zile și Mihail Sebastian, care i-a rămas fidel lui Nae Ionescu, în pofida cunoscutei prefețe antisemite la De două mii de ani (1934).

Criterion nu a reprezentat o mișcare națională, ci, mai degrabă, un cerc elitist din București, un fenomen urban care a încercat să reconcilieze anumite tradiții idolatre (românitatea) cu o acută și intens modernistă sensibilitate. Putem folosi aici conceptul lui Jeffrey Herf de modernism reacționar. Prelegerile găzduite de Criterion au plasat cercul dincolo de Stânga și de Dreapta: spre exasperarea fundamentaliștilor ortodocși, au existat discuții despre Sigmund Freud și revoluția psihanalitică. Garda de Fier și autoritățile au dezaprobat (spre a folosi un ton blând) prelegerea proeminentului comunist Lucrețiu Pătrășcanu despre V. I. Lenin. La acel moment, partidul comunist din România era scos în afara legii. Comarnescu însuși era un om eminamente rațional, un umanist al stângii anti-totalitare. Chiar și așa, grupul părea mai înclinat spre misticism politic și iraționalism filosofic.

Dezgustați de ceea ce percepeau a fi senilitatea sau scleroza sistemului politic românesc, acești intelectuali apărau, de fapt, ascensiunea juventocrației. Din acest punct de vedere, au avut multe în comun cu fascismul italian. Au disprețuit ordinea acelei lumi, filistinismul vechilor generații și valorile burgheze. Pentru criterioniști, simpla reflecție, speculația filosofică nu erau de ajuns. Doreau să fie implicați și să practice ceea ce se cheamă vita activa. Au scris despre aventură și câțiva dintre ei au fost dispuși să se angajeze, cu arme și bagaje, în aventuri politice. Polihroniade și Tell au sfârșit prin a fi executați pentru activitățile lor gardiste.

Odată cu cartea Cristinei Bejan, avem în față o superbă investigație a nucleului intelectual interesat de combinarea aproape mistică a vieții contemplative și a celei active. În multe privințe, au fost cu toții niște revoluționari ai spiritului. Câțiva au ajuns să-și regrete opțiunile și febra politică. După cel de-Al Doilea Război Mondial, unii au ales calea exilului. Alții au rămas în România și au suferit de pe urma persecuției politice. Rectorul spiritual al întregii „aventuri”, Petru Comarnescu, a devenit, potrivit unor recente revelații de arhivă, un informator al Securității. Un altul, Constantin Noica, a fost o țintă permanentă a investigațiilor poliției secrete. Nimic nu a fost simplu cu acest grup implicat într-o căutare dureroasă a autenticității existențiale, iar această carte scoate la suprafață în chip minunat agonizanta paletă a complexităților interbelice.

 

Articol publicat şi pe Europa Liberă.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.