Se repetă oare istoria?
Am studiat atent anii ’30. Există la ora actuală similitudini care nu pot fi ignorate, dar ele nu înseamnă că istoria se repetă. Agresiunea Rusiei, rezistenţa Ucrainei şi mobilizarea Occidentului sunt fenomene noi şi trebuie explicate în coordonatele lor politice, economice, sociologice, psihologice şi civilizaționale.
În anii ’30 statele totalitare erau în ascensiune globală. America abia își revenea din Marea Criză. Unii spun că trăim o revenire la ceea ce gânditorul liberal francez Élie Halévy (1870-1937), atât de preţuit de Raymond Aron (1905-1983), a numit “era tiraniilor”. Nu sunt atât de pesimist.
Zeitgeistul timpurilor noastre este cu totul altul decât în preajma celui de-al II-lea război mondial. Nu cred că liberalismul se află în derivă şi nu cred că trăim o ascensiune irezistibilă a pasiunilor nihiliste şi a mișcărilor extremiste. Pledez pentru o abordare lucidă a tensiunilor, dilemelor şi primejdiilor epocii noastre, una inspirată de ideile lui Aron din La philosophie critique de l’histoire.
În anii ’30, despotismele totalitare propagau religii politice galvanizante. Nici Putin, nici Xi, nu au la dispoziție asemenea mitologii seculare. Resursele lor ideatice sunt precare. Putinismul este un bricolaj în fond extrem de incoerent. Se poate prăbuși oricând fără să lase în urmă măcar o idee nouă. Xi reîncălzeşte o ciorbă ideologică în care nu mai crede nimeni. Obsesia Omului Nou s-a evaporat de mult timp.
Noul val antisemit este îngrijorător şi revoltător. Nu este însă nazismul ca ideologie de stat, fanatic rasistă şi exterministă, din Germania hitleristă. Analogiile istorice au o valoare euristică relativă şi ar trebui folosite cum grano salis. Profetismul negativ se poate dovedi la fel de înșelător precum cel pozitiv. Ceea ce numim viitorologie operează cu aproximații prospective, nu cu certitudini teleologice. Nu există un “sens al istoriei”, de fapt o ficțiune deterministă care ignoră rolul contingentului, al hazardului, al aleatoriului. Sacralizarea „sensului istoriei” este calea spre distrugerea libertății.
O lecție majoră a secolului trecut este, cred, că omenirea nu se aruncă în prăpastie a doua oară în chip somnambulic şi suicidar. Este ceea ce au înțeles părinții fondatori ai NATO şi ai UE. Dar este important să fortificăm barajele. Pentru că rezistenţa are nevoie de instituții robuste, credibile, înarmate cu inteligenţa morală şi viziune strategică.
Articol publicat şi în Contributors.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
