Populismul

Populismul, cel căruia nu-i pasă nicio clipă de poporul pe care-l prostește în față chiar în timp ce-l lingușește și mângâie perfid pe creștet, e forma supremă de impostură care, fondată pe faliment moral, garantează falimentul integral în toate direcțiile și la toate nivelurile (administrației publice).

Cum altfel, de vreme ce reprezentanții lui precar alfabetizați, agresivi și rău famați, torționari ai limbii, ai logicii, ai bunului-simț, ai realității înseși, inși alergici la cultură cu (în lipsă de pistol) un microfon în mână, sunt exponenții prost camuflați ai unei lumi interlope, așa cum nu trebuie să devină România?

Lor li s-au alăturat obscen și oportunist câteva „lepre culturale”, caractere infernale, inși uniți de un trecut comun înțesat de trădări și compromisuri, afinități guberniale și antioccidentale, cameleoni guralivi care, excluși din târgurile de carte, se vând periodic la târguri electorale și fac tumbe prin agora.

Utopiile, fie progresiste, fie paseiste, trecând curajos de la fapte la vorbe, promit incontinent un „mai bine” tuturor credulilor dispuși să-i creadă pe clovnii și „alchimiștii” partinici travestiți în oameni de bine ce se jură că nu fură, mesianici improvizați, obsedați să ne salveze cu orice preț din ghearele Europei, gata să-și dea și viața în orice context (auto)filmat.

Din familia grobiană a populismului (tricolor) fac parte: ultranaționalismul fără cauză (alimentat din haznalele vechiului totalitarism, azi strident vopsit creștin), trăncăneala manipulatoare fără pauză, șovinismul, confesionalismul (ortodoxismul pășunist, marele adversar al Ortodoxiei), filetismul, antieuropenismul. Contextual, putinismul cu aere „creștine” despre ale cărui crime în masă „mari analiști” sub acoperire, bâlbâiți și foarte triști, tac mâlc, vinovat și elocvent, dar răcnesc împotriva „centralei de propagandă” europeană.

Aceste rubedenii de sânge ale populismului se hrănesc cu malformarea adevărului confiscat ideologic/ religios, cu instrumentalizarea cinică a unor valori transformate în opusul lor, cu obscuritatea sub care își ascund vidul personal, cu ura față de alteritate și reala libertate. (Anti)creștinism pur și simplu!

Firește, vorbăria nu salvează România. Doar o îngroapă mai adânc în starea de putrefacție mentală și morală. O dată la patru ani apare o ocazie de importanță național-sanitară. Să o ratăm?