Piaţa riscurilor

Sesizăm ceea ce dispare, ignorăm ceea ce apare, încă fără nume, rătăciți într-un incendiar planetar rebel, adesea sălbatic. Iată câteva aspecte la care ajungi dacă analizezi atent, cu răbdare și interes țara în care trăim. România.

1. Risc vs normalitate

O distincție necesară între lume și realitate face ordine atât la nivel perceptiv, cât şi în modurile de relaţionare şi abordare a vieţii curente. Le corespunde distincţia între identitate şi rol ş.a.m.d. Luate împreună, ca o scenă de joc între normalitate şi risc, avem accesul la diversitate şi dinamică, un spectacol al vieţii curente.

„3,14….” ar fi eticheta pentru un ecran dedicat mulţimii de dificultăţi care însoţesc normalitatea. Cu o influenţă minoră asupra dinamicii generale, efemere, cu origini şi determinisme paralele în lumea de zi cu zi. Cele grave, dominante la zi şi cele „mărunte”, fără sfârşit, care asigura zeama cotidiană.

„Turning Point”. Echilibrul fragil între o normalitate aflată în impas, cu expunere la expansiunea unor surse şi jucători veniţi din sisteme diferite, alternative, aflate la „concurenţă”. Un nou început sau doar un sfârşit Decent, cu schimbare de rol, nume, conexiuni. Riscul ţine de lipsa de claritate şi control a finalizării. Orice e posibil.

Criza. Destinaţia finală a jocului, urmare a unor modificări în profunzime a subiectului, inevitabile, un pachet de riscuri care ajung să pună sub semnul întrebării identitatea, rolul, modurile de relaţionare anterioare.

Abandonarea normalităţii se impune ca un preţ şi ca o „scară de incendiu”. Ies în prim plan aspecte „uzuale”, creând astfel spaţiu de joc pentru comportamente ignorate sau subestimate. Criza scoate la iveală. Face loc pentru „revelaţii”, pune în prim plan noi jucători, scutură „copacul” de frunze uscate. Cele mai importante transformări includ criza şi riscurile corespunzătoare acesteia ca un mecanism de desprindere de trecut fără a dispune de claritatea asupra viitorului. Partizanatul, sciziunile, eliminarea din joc, modificarea radicală a ierahiilor conferă crizei un rol cheie în evoluţie, dincolo de costuri, sacrificii, rupturi depline şi definitive. Progresul prin crize se constituie ca un paradox al realităţii prin noua normalitate pe care o scoate la iveală.

2. Surse de risc

Prin distribuţie şi dinamică se constituie şi se impun ca un adevărat „motor” al mediilor de operare într-o competiţie permanentă cu normalitatea şi evoluţia benefică. Prezente încă de la început sau acumulate pe parcurs, cu o poziționare adesea surprinzătoare, acestea generează materia primă pentru configuraţii critice favorizând conversia negativă a unor resurse de bază. Sunt adesea favorizate datorită unor decalaje acute între resursele materiale, instituţionale, procedurale, pentru percepţia, prevenţia şi contracararea stărilor critice. Acestora li se adaugă şi combinări inerente care extind sau amplifică eterogenitatea cu efect de diminuare a capacitățíi de operare. Sunt prezenți sau ascunși factori ostili premergători ai unei concurențe toxice, mascate de incidente minore cu efect declanșator pentru stări critice cu largă răspândire.

O sursă de bază este tocmai absența unei comunicări, comunitare, interregionale, internaționale referitoare la tendințele cu o expansiune curentă. Atitudini individuale și colective, comunitare aflate în discordanță cu o conduită standard cooperantă, adecvată contextelor critice mobilizează o atmosferă marcată de temeri, orgolii, indiferență, inerție… Toate acestea „șchiopătând” printre discordanțe culturale, într-o lume tot mai globalizată, lipsită de granițe, diminuând prezența și influența unor autorități prezente, active și recunoscute în mod unitar.

Un alarmism ipocrit ca modalitate de impunere a unor autorități fără acoperire, influență, impact într-o lume asediată de riscuri. O reașezare a unor pericole tradiţionale (exemplu, incendiile de păduri) se impun subit şi fără limite în amenințări regionale sau chiar globale.  Efectul de contaminare își modifică radical atât chimia interioară, cât și agresivitatea în extindere, penetrare și impact.

O nouă gamă de disfuncționalități marchează factorii și serviciile de protecție, de limitare a riscurilor, cum ar fi sistemul de sănătate, organele de ordine publică, majoritățile parlamentare fragile, impostura media… Cu o gamă largă de implicații și efecte, cu răspândire aleatoare, dificil de clasificat pentru a fi aduse în cadrul normativ, în preocuparea, efortul, coerența gestiunii unitare și productive a siguranței publice. Devine astfel tot mai acut decalajul între proliferarea surselor, noutatea în conținut, dinamică, distribuție și capacitatea dobândită, adusă la zi de a restabili un echilibru funcțional rezonabil.

3. Vulnerabilități

Pe o piață în permanentă schimbare în funcție de nivelul de expunere la risc în funcție de profilul priorităților, performanță asumată și practicată. Instalate sau efemere corespunzător unor poziționări distincte și dinamice mulțimea de „slăbiciuni” invadează ecranul, aburesc fereastra prin care observăm și judecăm multitudinea de vietăți și mașinării care aglomerează spațiul public sau personal. Unele, moștenite din trecutul real sau imaginar, dominatoare în prezentul manifest, sau cu expunere semnificativă în viitorul posibil, aproape sigur. Transferate din alte câmpuri de operare, uneori evitabile dar adesea inerente ca un cost al asocierilor toxice care deschid expunerea la stări negative. Expus la persecuție ca un aspect similar sau prin asociere într-un pachet de modificări negative domină percepția individuală sau colectivă.

De aici, caracterul sumar și tardiv al cooperării, o reținere motivată de teama de contaminare. Nu de puține ori instrumentalizarea cooperării pentru „salvatori” aduce modificări, noi clasamente, ierarhii. În funcție de arsenal, producția, stăpânirea noilor instrumente de gestiune a riscurilor și amenințărilor. O nouă marfă. De elită, scumpă, dificil de integrat în pachete de instrumente și forme de cooperare internă, regională și globală. Iată de ce, vulnerabilitățile, tind adesea să se substituie esenței jucătorilor…

4. Stări critice

Piața riscului conturează identitatea stărilor, uneori o domină agresiv și provoacă centrări păguboase. Un reducționism cronic greu de depășit. În absența unei „subculturi” dedicate, menite să asigure o recunoaștere de rutină, să le clasifice instabilitatea negativă se impune ca particularitatea dominantă. Astfel pot ascunde sfidări grave, menite să modifice nu numai contextul, dar punând sub semnul întrebării praguri structurale de bază. Fiind nenominalizate, sunt ignorate, un necunoscut periculos care ne însoţeşte permanent. De veacuri, poate conține „sămânța” apocalipsei finale.

Cum definim negativismul stărilor?  Atinge sever echilibrele curente și prin aceasta afectează nevoi vitale. Apar subit, surprinzător, deci greu de anticipat, imposibil de controlat. Constatăm o creștere diversificată a surselor de risc, prin care impactul este acutizat. Multe rămân necunoscute, rătăcim printre efecte, costuri, dispariții subtile.

5. Reacții la amenințări

Una dintre cele mai utile și de neînlocuit capabilități ale ființei, semn că e vie, conștientă de pericole și obsedată de supraviețuire. Dobândită „natural”, curând după naștere, cu evoluții diversificate în funcție de rasă, mediul de operare, prezentul vast şi pachetul dinamic de relaționări prin care se definește ca viață. O dimensiune de bază a „prezenței” în viața de zi cu zi, discret sau ascunsă, ori dimpotrivă, la vedere în spațiul înconjurător. Colecția de atitudini și moduri de operare care mobilizează, uneori marcate de confuzie, instabilitate şi adesea contradictorii.

Neliniștea invadează adesea viața curentă la nivel individual și colectiv. Uneori, panica în spații inundate de nesiguranță acaparează efortul de supraviețuire. Epuizați, parcați în pasivitate, împacați cu soarta … sau dimpotrivă, încărcați cu o energie toxică prin „expunerea la rău”, răbufnind în răzbunare, tentați de distrugere, cu lichidarea sursei și a riscurilor derivate. Alteori, abandonați în masochism, o „plăcere” de a trăi sub stress, de a avea ce povesti celor apropiați, de a fi considerați o persoană specială.

Asumarea profesională a riscului, dincolo de simpla reacție cu scopuri pozitive sau în vecinătatea crimei atinge pragul aventurii ca sumă de pericole depășite în mod profesionist. În acest fel expunearea la risc generează realități distincte, devine obiect normativ, ce încadrează în tradiții marcate de incidente recente sau îndepărtate, repetate adesea ciclic la nivel de sezon, decenii sau chiar secole.

Conceptualizarea reacțiilor la risc pornind de la interpretare, clasificare pe domenii și spații de operare devine o activitate selectă, uneori, o pasiune, la limita fanatismului și marchează prezența publică, nu doar în momente critice ci ca o sursă de diferențiere la nivel individual, colectiv, etnic, statal sau comunitar. Totuși, dincolo de abordări sofisticate, reacția la amenințări își păstrează „prospețimea” în asumarea și practicarea vieții de zi cu zi. O inimă sălbatică ce bate dincolo de rigorile simțirii.

6. Noile tendințe

Prin rutină, tradiție colectivă, norme şi protocoale în realitatea curentă suntem dependenți de trecut pentru a înțelege, onora și practică un prezent tot mai dinamic, mai vast, mai scăpat de sub control. În acest context, se conturează o perspectivă inedită, tot mai relevantă în înțelegerea intimă și de ce nu, mai influentă în gestiunea prezentului. Viitorul apropiat, un orizont tot mai dinamic, mai complex și bogat prin accesul la resurse, oportunități și amenințări se impune. Pe zi ce trece, la nivelul judecății, al „bucătăriei” uzuale pentru gestiunea prezentului.

Din spațiul probabil, teoretic, utopic, viitorul capăta particularităţi substanțiale și se impune ca prezență atât la nivel ontologic, cât și pe piața gestiunii unei realități în plină emancipare față de rutină, tradiții, identități practicate. O piață tot mai captivantă pentru asigurarea profitului, a prestigiului, a influenței. Evoluții (involuții) structurale care se derulează în spații de operare semnificativă, capătă un rol dominant în ansamblul dinamicii generale, cu un rol tot mai influent pe viața curentă, ca dezvoltare, stagnare, regresie. Datorită lor asistăm la o multiplicare a surselor de risc, nesiguranța, precum și la extinderea expunerii pe arii și nivele multiple, aflate prin tradiție în afara jocului. Un faliment generalizat al rutinelor, ierarhiilor acceptate, al formularelor de viitor practicabile.

O nouă configurație a ponderii și poziționării între creativitate, competență, control, menită să asigure o ripostă flexibilă la pachetul de tendințe toxice care invadează lumile în care viețuim sau doar supraviețuim la nivel regional și global. De exemplu, ne confruntăm cu schimbări climatice profunde cu largă extindere și influență asupra vieții curente, producției, consumului și nu în ultimul rând asupra modului de judecare a practicilor și judecăților îndelung asumate. Stări care marchează dinamica solului, la suprafață și în adâncime pe arii vaste tulburând rutine altădată incontestabile, în modul de viață. Lista schimbărilor globale în curs de completare prin noul pachet de tendințe toxice la nivel regional şi global se impune în creștere exponențială.

Probabil trăim deja într-o altă lume pentru care nu avem claritate și care scoate în parcare modalitățile de percepție, operare şi raportare între lucruri pe cale de dispariție. Sesizăm ceea ce dispare, ignorăm ceea ce apare, încă fără nume, rătăciți într-un incendiar planetar rebel, adesea sălbatic. Iată câteva aspecte la care ajungi dacă analizezi atent, cu răbdare și interes țara în care trăim. România.

Articol publicat şi în Insectar politic.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News