Să reamintim miza

Este un moment bun să reamintim miza: când oamenii (inclusiv cei “de dreapta”) vorbesc despre capitalism şi liberalism ca despre ceva cu bogătaşi, burghezi, maşini, bani, conturi bancare, proprietăţi imobiliare etc., nu fac decât să repete nişte mantre de secol 19 – nici măcar de secol 20 – inadecvate şi perimate, după orice standard intelectual decent şi onest. E bine de ştiut: vorbesc mult, pretind că ştiu, sunt agresivi şi autosuficienţi, dar habar nu au ce spun.

Toată povestea despre economia de piaţă, capitalism, dreapta etc. nu este despre bani, avuţie, clase sociale, iahturi, vile, conturi bancare, succes etc. Este, înainte de orice, despre un lucru major şi absolut remarcabil în isoria umanităţii: despre ordinea socială a libertăţii. Despre idealul ei.

O ordine socială în care oamenii sunt liberi să-şi urmeze planurile şi înclinaţiile şi în măsura în care ceilalţi din jur găsesc că e de interes să le susţină, le susţin. Altfel: tolerezi. Trăieşti şi îi laşi şi pe alţii să trăiască. Co-exişti. Nimeni nu te obligă să sponsorizezi ceea ce nu preţuieşti. Îţi place ceva, te bucuri de acel ceva dacă e la liber, eventual faci o ofertă în bani dacă e contra-cost. Nu îţi place, tolerezi. Mergi mai departe.

Fiecare oferă ceva semenilor (un produs, un serviciu, o iluzie) şi semenii decid liberi dacă ceea ce are de oferit merită să fie sponsorizat sau nu. Asta e piaţa liberă. E un sistem generalizat de schimb reciproc între oameni liberi. Ai ceva de oferit – muncă, idei, vise, satisfacţia unor orgolii, poezie etc. – şi găseşti pe cineva care e interesat de oferta, oricât de nevaloroasa ar părea altora: asta e tot. Sunteţi liberi să faceţi tranzacţia. Nu găseşti, e problema ta. Probabil ar trebui să oferi altceva semenilor. Ceva care va fi mai preţuit decât actuala ta ofertă.

Acum, că se întâmplă că unii oferă lucruri, servicii, iluzii pe care mulţi le preţuiesc ca atare şi sunt gata să le plătească cu bani buni e o externalitate a sistemului. De aici bogăţia. În ordinea ideală a acestui sistem, în acest sistem bogăţia vine dintr-un singur lucru: oferi ceva ce aţii vor.

Nu din faptul că eşti la pupitrul de control al statului. Nu din faptul că ai mâna băgată în sistemul de redistribuţie al statului. Nu din faptul că eşti asociat cu aparatul administrativ şi poţi extrage rente din asta. Şi nicidecum nu vine din faptul că abuzezi de o poziţie de monopol în sistem. Nu. Avuţia vine dintr-un singur lucru: ai oferit ceva şi ai găsit oameni care sunt foarte interesaţi în ceea ce oferi, iar oamenii au libertatea de a alege între oferte concurente. Iar sistemul lasă libertate de intrare în arena competiţiei pentru oricine vrea să facă o contra-ofertă.

Pe scurt: sistemul libertăţii nu este neapărat despre bogăţie deşi “întâmplarea” face că este cel mai mare creator de avuţie din istorie. Sistemul este despre oameni liberi şi responsabili, interacţionând între ei liberi printr-un cadru instituţional care creează şi recunoaşte valoare socială şi economică, în conformitate cu ce crede fiecare individ liber, nu autorităţile sau guvernanţii. Din aceste interacţiuni rezultă avuţia generală. Fiecare om caută să fie util celorlalţi. Aşa se produce valoare şi “creştere economică”.

Aşadar, fiecare om caută să fie util celorlalţi. Sau nu. E liber să facă ce vrea. Atât. E bine să ne amintim asta mereu şi mereu. Ordinea socială clasic-liberală nu este despre bogătaşi, burghezi, maşini, bani, succes în viaţă. Este despre un tip unic de sistem social în care Statul este un garant al ordinii sociale a libertăţii bazate pe schimbul reciproc voluntar de bunuri şi servicii între oameni. Oamenii convieţuiesc, coexistă în toleranţă şi sunt lăsaţi în pace să îşi vadă de viaţă şi treburile lor. E un sistem al toleraţiei reciproce şi relaţiilor voluntare de schimb şi de convieţuire. Atât.

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.