Părintele Dumitru Stăniloae

Părintele Dumitru Stăniloae (1903 – 1993) face parte de multe decenii din patrimoniul teologic, cultural și duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe, dar și al unei Românii care mai știe încă cine a fost acest om devenit unul dintre cei mai fertili teologi ai Ortodoxiei universale. Cel mai mare dintre cei ai secolului XX, cum notează memorabil Olivier Clément.

 

Un om care vorbea și scria cu pasiunea curăției inimii despre „omenie” ca sumă morală de virtuți creștine, despre „spiritualitatea poporului român” manifestată prin credința, cuviința, rânduiala și gustul pentru frumosul derivat din aceste calități ale țăranului din Ardealul natal.

Un om de rafinată cultură filosofică europeană și de subtilitate teologică antrenată la universitățile din Cernăuți, München, Atena și Berlin.

Un spirit calm, cald și pătrunzător, îndrăgostit de splendida sinteză teologică a Sfântului Grigorie Palama, spirit răsfrânt prolific peste uriașa moștenire patristică pe care, după ce a parcurs-o în original, asimilând-o existențial, a dorit-o tradusă și în limba română.

Trudnicul traducător al Filocaliei, fascinant continent textual al trăirii mistice ortodoxe, accesibil și nouă datorită uriașului său efort prelungit în erudite note de subsol, fără de care accesul la textul filocalic ar fi mult mai dificil și mai puțin roditor.

Un om de o bunătate și generozitate exemplare, izvorâte din metabolizarea fără rest a Scripturii și Tradiției creștine, un om în sufletul căruia s-a aprins și a ars flacăra candelei evanghelice a trezviei, întreținută cu untdelemnul credinței (instrument de cunoaștere) și cu focul nemistuit al iubirii treimice despre care a scris și vorbit fără egal în spațiul românesc.

Un gânditor personalist al comuniunii din a cărui moștenire teologică, dogmatică și morală, se hrănesc încă teologia românească, studiile și facultățile ei, meditațiile noastre despre Hristos ca lumină a lumii și restaurare a omului.

Un uriaș teolog român și european deopotrivă, care s-ar fi bucurat în mod sigur să fie ajuns din urmă și întrecut, dar provocarea s-a dovedit mult prea mare.
Cele câteva rarisime excepții de apropiere cu adevărat roditoare teologic de gândirea și opera Părintelui Stăniloae sunt cu adevărat remarcabile și solitare.

Recent publicata carte de dialoguri dintre distinsul teolog Dumitru Horia Ionescu (nepotul Părintelui) și rafinatul jurnalist creștin Răzvan Bucuroiu este și o reală carte de vizită a familiei Stăniloae, familie privită de-a lungul a trei generații reprezentate de o treime care ilustrează fericita întâlnire dintre credință și cultură în spațiul reflecției creștine românești: Părintele mărturisitor în zariștea sfințeniei, fiica – Lidia Stăniloae, om de știință și literat creștin, nepotul – veritabil teolog și om de cultură care dă mărturie despre moștenirea spirituală a ilustrului său bunic.

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.