Negustorii de iluzii și „animalele politice” de tinichea

Batjocoresc prin minciună, ipocrizie și impostură realitatea îmbibată de suferințe, așteptări și reverii ale oamenilor care, din varii motive, aleg înșelați să îi creadă.

Omul majoritar a fost mereu sensibil la povești ce-l poartă dincolo de cruda realitate imediată din care vrea cu orice preț să scape. Negustorii de iluzii și mercenarii „tatălui minciunii” le livrează generos  otrăvite „soluții”. Uneori chiar și absurdul umblă nestingherit prin piață, travestit în soluție.

Credibilizarea acestor sabotori pe termen lung ai binelui public este nu doar o dezonoare prin auto-înșelare dictată de disperare (păcat și boală de moarte), ci și o complicitate rușinoasă cu răul cel mai obscen. Există, chiar nemenționat în vreun naiv „îndreptar de spovedanie”, și păcatul prostiei, hrănit de vinovata ignoranță a celor ce nu împlinesc imperativul, inclusiv biblic, al cunoașterii. Ei devin mereu victimele ușoare ale perfizilor manipulatori de ficțiuni social-politice, inși care, acum, demonizează Europa libertăților democratice de care se bucură ei înșiși, inocentizând simultan totalitarismul mafiot în care libertatea persoanei e suprimată, demnitatea încălcată, mărturisirea adevărului arestată și opoziția fățișă la dictatură aruncată de la etaj, otrăvită sau împușcată.

Negustori de iluzii, inși cu insigna țărișoarei la rever sau cruciuliță la fes, „patrioți” ce „simt enorm” ortodoxist – rrromânește și văd monstruos „creștinește” apocalipsa blestematului Occident de care doar pravoslavnica Rusie (prietenă de-o întreagă istorie a României) ne va salva, guralivi învechiți în rele, mitici și farsori ai politicului cu iz de usturoi care livrează oricărui credul himere spațioase la doar 35.000 de euro, comit fără scrupule dublul păcat al ducerii oamenilor în ispită și al luării numelui lui Dumnezeu în deșert. În rest, cum altfel, sunt „buni creștini” care au mereu ca fundal fie un ditamai iconostas amenajat în spațiul de relații cu presa și publicul, fie măcar chipul lui Hristos folosit electoral și plasat smerit în spatele propriei fotografii de pe Facebook. Dumnezeu ca agent electoral la taraba marilor pălăvrăgeli suveraniste!

Oferta lor, grasă momeală populistă, va fi lacom înghițită de cei ce strigau cândva pe bulevardele inundate de securiști și barbari „moarte intelectualilor” sau „nu ne vindem țara”.  Cei ce-l înjurau și calomniau pe un om ca domnul Corneliu Coposu. Dar și de tineri care au aflat, nu din inutilele cărți, precum Cartea neagră a comunismului, ci din surse sigure, validate de foști președinți de bloc, că ceaușismul, recent aurit, e un sinonim al „stabilității” pentru omul asistat de stat până la moarte și al „siguranței” zilei de mâine pentru cei ce n-au ce face cu libertatea de care se lipsesc oricând pentru o porție zilnică de „pâine și circ”.

Contraoferta la acest spectacol grotesc ar fi putut fi însă lipsită de o remarcă care poate compromite până și cele mai bune și credibile intenții girate de oameni normali, lucizi și onești, capabili să distingă între firesc și nefiresc: aceea că un copil ar putea fi adoptat lejer și în România de un cuplu homosexual. Ca și cum un copil născut dintr-o mamă și un tată ar putea avea vreodată nevoie existențială de doi tați sau două mame, nu de o mamă și un tată sau măcar de o familie monoparentală. Ca și cum formarea sa ca adult ar putea fi benefică într-un cadru apărut împotriva firii omenești. Ca și cum în România nu ar exista atâtea cupluri heterosexuale, dar sterile, care se luptă cu anii să adopte un copil. Ca și cum toată istoria umanității ar fi fost vreodată altfel sau suferindă de carența multimilenară a adoptării unui copil de către doi bărbați sau două femei ce au crezut mereu că Dumnezeu s-a înșelat încă de la început. Ca și cum istoria și pedagogia umanității ar fi putut merge înainte printr-o eroare care trebuie urgent îndreptată. Ca și cum normalitatea s-ar putea demoda vreodată. Dar poate că e vorba doar de o scăpare provocată de un acces de irațională, insuficient cugetată generozitate. Timpul le limpezește pe toate.

Oricum, nu strică să redevenim serioși în cele cu adevărat serioase. Să alegem lucid, pragmatic, nu idealist. Cu gândul la contextul larg european din care facem din fericire parte și în care nu agramatele discursuri populiste, favorabile celor cu vocație de invadatori, ci alianțele geo-strategice realiste ale statelor real democratice ne vor putea salva de consecințele incalculabile ale pornirilor imprevizibile din mintea unor satrapi cu mâinile mânjite de sânge. Să alegem făcând apel la minte și la conștiința noastră morală. Un apel din ce în ce mai rar la omul contemporan.

Să nu uităm de cei ce au murit, chiar în decembrie, pentru eliberarea noastră din cușca totalitarismului de orice fel! Chiar dacă asta, în mod rușinos, pentru unii nu mai contează.Cum ar vota acești eroi nemaiștiuți azi decât de Dumnezeu?

Cum ar vota, oare, anul acesta cei mai străluciți oameni din istoria recentă a României, gânditori, filosofi, scriitori ale căror cărți ne-au educat, medici eminenți care ne-au salvat cândva (stră)bunici și părinți, uriași artiști români care ne creditează încă în lumea largă cu operele lor sau, da, oameni sfinți, fideli Adevărului? În mod cert nu ar vota cu entuziasm, dar cu mult discernământ. Discernământul. Uneori, in extremis, ni-l putem manifesta și noi nu neapărat prin alegerea unui bine evident, ci prin respingerea răului camuflat viclean în acesta. Este un imperativ etic a cărui împlinire ne onorează și ne salvează. Pentru un timp.