Matei Călinescu, o legendă a tinereții mele

Pe 15 iunie 2025, Matei Călinescu ar fi împlinit 91 de ani. A fost una dintre legendele tinereții mele.

Citisem Zacharias Lichter, acea carte miraculoasă, magică și misterioasă despre care încă mă întreb cum de a fost posibil sa apară în România lui Ceaușescu. Știam că trăiește în Statele Unite, că este profesor la o mare universitate, că nu-și ascunde vederile antitotalitare. Ne-am întâlnit prima oară la New York, în 1988, la un simpozion despre situația din România, organizat de Freedom House. Dezbaterea a fost publicată în martie 1989 cu titlul “Romania: A Case of Dynastic Communism”. Între participanți, Mihai Botez, Andrei (Bambi) Brezianu, Nestor Ratesh, Gheorghe (Gyuri) Sencovici, Dorin Tudoran. Cartea beneficia de o grăitoare copertă, precum și de ilustrații datorate graficianului Eugen Mihăescu.

Intervenția lui Matei a fost remarcabilă prin rigoarea analitică și franchețea opiniilor. Nu era un exercițiu entomologic. Comunismul dinastic nu era o abstracție ori un exponat de muzeu. Accentuez acest lucru tocmai pentru a face necesarele distincții dintre cei care atunci vorbeam, ne asumam riscurile ce decurgeau din opoziția deschisă, participam sub nume propriu la astfel de evenimente și cei care tăceau. Unul chiar mi-a spus fără urmă de jenă: “Ce vrei de la mine? Eu am familie în țară!” Ca și cum noi nu aveam. Un asemenea “viteaz de după război” a scos chiar un volum menit să denigreze memoria lui Mihai Botez.

Am rămas apropiat prieten cu Matei în deceniile care au urmat. Am avut câteva proiecte comune, unele s-au realizat, altele, din vina mea, au tot fost amânate. În anul pe care l-a petrecut la Washington ca bursier la Woodrow Wilson International Center for Scholars ne vedeam des, cel puțin o dată pe lună. Am mers împreună să cinăm cu Corneliu Coposu la Anca și Richard F. Hassing. Când s-a întors la Bloomington ne-a dăruit, lui Mary și mie, televizorul său cu un ecran imens. După trei ani, avea să fie primul televizor din viața lui Adam, născut în august 1995. Pe acel ecran i-a cunoscut pe Arthur, pe Barney, pe Franklin.

Matei și cu mine am avut câțiva prieteni dragi comuni. În primul rând, Christina Zarifopol Illias. Ne-am văzut adeseori în casa ei și a lui Lukey, de pe Morningside Drive din Bloomington, precum și la Matei și Adriana (Uca) din același oraș universitar. Îmi amintesc de un weekend petrecut acolo împreună cu Sever Voinescu, pe atunci consul general al României la Chicago. În casă la Matei l-am cunoscut și m-am împrietenit cu Mihai Spariosu.

Într-o scrisoare, Matei îmi spunea că România trăiește sub semnul lui pseudo. În această trișare permanentă vedea el cauza tragicomediei naționale. Matei era un lovinescian, credea că viitorul României nu poate fi democratic dacă instituțiile rămân doar fațade, adăposturi și trambuline pentru orgolii hipertrofiate. Pseudo-partide, pseudo-academii, pseudo-glorii…