Curiosul și „anti-neomarxistul” de ziua a șaptea domn Tăriceanu


În mod normal, dacă ar avea, pe lângă un tupeu nemărginit, și ceva bun-simț la purtător, Călin Popescu-Tăriceanu ar trebui să se abțină să vorbească pe un ton pedagogic despre doctrine politice, despre consecvență, despre principii în politică.

 

Neavând dintre cele două de mai sus decât tupeu, dl Tăriceanu vorbește. Mai zilele trecute, spre exemplu, așa: „Neomarxiștii din USR vor să intre în ALDE prin eliminarea noastră”.

Nu comentez, deocamdată, despre „neomarxiștii din USR”; s-ar putea să avem ceva material în acest sens, dar nu e acum momentul unor aprecieri cu privire la comportamentele punctuale ale unora dintre cei care fac parte din USR.

Ceea ce este izbitor este brusca pasiune ideologică  a dlui Tăriceanu – am spune, la o primă vedere, că în sensul unei clarificări doctrinare. Dar, pentru că e vorba de acest personaj politic, de fapt, am greși foarte tare dacă l-am lua în serios pe această linie de discuție.

Iată de ce. Sau, cum ar spune nemuritorul Nenea Iancu, să le numărăm, coane Fănică (Tăriceanu):

a mic. Liberal (dl Tăriceanu) care e, prin faptele de guvernare, mai socialist decît socialiștii?

b mic. Liberal când lași în urmă ca premier un deficit record (nu uitați: 2008 și premisele majore ale crizei economice în care a intrat România acum un deceniu i se datorează lui Tăriceanu)?

c mic. Liberal când mărești, ca să iei câteva amărîte de voturi în plus, aparatul de stat cu peste 200.000 de slujbe noi? (tot la momentul 2007-20008 mă refer, cînd premier era același personaj politic).

d mic. Liberal când ești complice privilegiat al politicilor PSD?

e mic. Liberal, când joci, de ani de zile, rolul pe care îl juca, în urmă cu aproape trei decenii, Brătianu-Cartof pentru FSN?

f mic. Liberal când îngropi sau sufoci, prin politicile tale punctuale ca premier sau, mai recent, ca partener al PSD, sectorul privat?

g mic. Liberal, deci, când full time, ești în realitate un socialist vopsit? Când nu mai e niciun dubiu că ești o marionetă a PSD ultraverifcată în timp? Când în USL ai fost mîndru că ești socialist?

h mic. Liberal cînd statul de drept este, ca și pentru neocomunistul Ion Iliescu, un „moft”?

Despre ce vorbim aici?

 

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

 

 


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.