Întotdeauna vor fi ferestre de deschis
La vestea că cea mai iubită librărie, La două bufnițe, din Timișoara, se închide, mi-au dat pur și simplu lacrimile.
Nu a existat vizită acasă în Timișoara fără să cumpăr de acolo cărți. Să schimb o vorbă, două cu Bufnițele Oana și Raluca sau, ultimele dăți, și cu Alex. Vă mulțumesc.
După ultima mea vizită în primăvară la Timișoara am scris acest text, la rugămintea Bufnițelor, despre ce înseamnă librăria pentru mine. Și așa cum am scris la final “întotdeauna vor fi vizitele la Două Bufnițe”, – de acum în memoria mea afectivă și în memoria bibliotecii mele.
Cu Oana Doboși. Foto: Arhivă personală Veronica Kirchner
Oare când mi s-a născut necesitatea aceasta, de a merge la librăria “La Două Bufnițe”?
Că este o necesitate mi-a devenit clar, când la una din vizitele mele în Timișoara, am rugat-o pe nepoata mea, care venise să mă ia de la aeroport, să mă ducă, înainte, la librărie. Nu mai îmi amintesc ce carte anume căutam, ce imbold lăuntric nu-mi dădea pace, dar îmi amintesc cu ce mulțumire am urcat în mașină, plecând spre casa din Timișoara, ținând pe genunchi, ca pe un trofeu, cartea găsită la “La Două Bufnițe”.
Cu Raluca Selejan. Foto: Arhivă personală Veronica Kirchner
Probabil pe pluta cotidianului, pentru a avea un echilibru în curenții din ce în ce mai puternici ai vremurilor noastre, simțim nevoia să ne sprijinim de acțiuni aproape ritualice: dimineața udatul florilor de pe balcon și deschiderea larg a ferestrelor din casă- le fac cu un zâmbet de bucurie pe chip și cu o stare indefinită de bine. Întotdeauna vor fi ferestre de deschis, întotdeauna vor fi flori de udat..
Așa e și cu vizita la “La Două Bufnițe”. Nu e numai pentru a cumpăra cărți, deși nu-mi amintesc să fi intrat în librărie și să fi ieșit fără vreo carte, dar e mai mult de atât: e acea stare de bine pe care o urmăresc când merg acolo, când le salut pe cele două „bufnițe“,Oana și Raluca, de sunt pe acolo, când mă uit după cărți, vechi sau apariții noi, pe unele le consolez în gând cu un “data viitoare”, pe altele, deși citite, îmi place să le iau iar în mâini, ca și cum aș saluta niște prieteni vechi, sau pe unele le iau cu mine într-o fericire, pe care doar un cititor o cunoaște.
Nu am întâmplări neobișnuite cu librăria. Tocmai acest neobișnuit e ceea ce face din librărie un loc atât de familiar vieții mele, între München și Timișoara.
Cu Alex Higyed. Foto: Arhivă personală Veronica Kirchner
Dar poate ultima mea vizită acolo vă va descrie cel mai bine, ce înseamnă ea pentru mine. Acum câteva zile intrasem în librărie. Când un moment de slăbiciune fizică m-a copleșit. Bănuiam că trebuie să fi avut fața lividă din cauza durerilor, când, dintr-o dată a apărut Oana, “Ești bine? Hai să îți dau apă”. Cuvintele m-au mai liniștit, apoi apa m-a mai înviorat, și m-am regăsit, ignorând durerile, iar în fața rafturilor de cărți. I-am spui lui Alex Higyed ce carte de poezii caut, Sursele obscure, de Ștefan Manasia. Mi-a dat cartea dorită, spunându-mi, dar îți mai recomand una, și anume, Rapoarte confidențiale, de Immanuel Mifsud.
Citește poemul de la pagina 79. Și, acolo în librărie, am deschis cartea și am citit unul dintre cele mai frumoase poeme din ultima vreme:
Cafeaua cu lapte se răcește, untul de pe pâinea mea prăjită s-a topit și s-a întărit.
Aici, din câte mi s-a spus, venea de obicei
Hemingway, să lucreze la cărțile lui masive și să bea;
Sartre stătea aici, cu existențialismul său.
Chiar vizavi văd un om care zace pe pământ
și-și numără, nepăsător, zilele ce i-au mai rămas.
O bătrână care abia mai poate să se miște
scotocește prin gunoaie, vorbind nedeslușit.
Turiști veseli, cu hărți gata să te ducă spre locuri
de mândrie.
Taci acum, nu spui nimic nou și-ai folosit deja imaginile astea de nenumărate ori.
Draga mea, îți scriu de la Paris, orașul pe care dintotdeauna ți-ai dorit să-l vizitezi,
să-ți spun că și aici oamenii umblă și mor.
Titlul poemului este Café Flore. Volumul lui Immanuel Mifsud a apărut în traducerea Denisei Duran, la Casa de Editură Max Blecher.
Am plecat din librărie, cu o durere surdă, dar cu câteva cărți sub braț și zâmbind.
Întotdeauna vor fi ferestre de deschis, întotdeauna vor fi flori de udat, întotdeauna vor fi vizitele de la „La Două Bufnițe“.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
