Cătălin Ranco Piţu: „Mineriada din iunie 1990, o diversiune pusă la cale cu complicitatea tuturor șefilor de instituții militare”

Se împlinesc 35 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990. De ce nu avem o sentinţă definitivă în acest dosar? Este o întrebare pe care ne-o repetăm an de an, de peste trei decenii, şi la care încercăm să găsim un răspuns. De curând, evenimentele din 13-15 iunie 1990 sunt şi subiect de carte: Mineriada s-a născut la revoluţie. Un volum scris de generalul (r) Cătălin Ranco Pițu, fost procuror militar-șef al Secției Parchetelor Militare, procurorul care a intrumentat rechizitoriul Dosarului Revoluţiei şi l-a trimis în judectaă în decembrie 2023. Un volum foarte bine argumentat, în care este radiografiată Mineriada din 13-15 iunie 1990, unul dintre cele mai violente evenimente postrevoluționare, în urma căruia au murit patru oameni și peste 1.300 au fost răniți.

În acest interviu Cătălin Ranco Piţu vorbeşte despre legătura dintre Mineriadă şi o discuţie pe care Ion Iliescu, Petre Roman şi Sergiu Celac au avut-o, în 27 decembrie 1989, cu ambasadorul URSS la Bucureşti, Evgheni Tiajelnikov. Despre şirul de manipulări şi diversiuni la care Puterea de la vremea respectivă a recurs pentru a pune în scenă violenţele din din Piaţa Universităţii. Despre lipsa unei soluţii în acest dosar istoric. Despre actul de trădare comis în decembrie 1989, când noua putere a cerut intervenţia trupelor sovietice, rămas neanchetat. Despre legăturile lui Ion Iliescu cu oameni de la vârful KGB şi despre reminiscenţele până în zilele noastre – cu politicieni, cu militari în rezervă au activi care sprijină un candidat pro-rus la Preşedinţia României – a ceea ce, în 1996, Comisia senatorială pentru studiul evenimentelor din decembrie 1989 a devoalat drept „rekaghebizarea României”. „O reţea pro-sovietică  instalată chiar la vârful statului, în 1989, dependentă de Moscova, nu putea rămâne în stare de pasivitate”, spune Cătălin Ranco Piţu.

 

„Mineriada a fost tot o acțiune îndreptată împotriva Opoziției politice”

Domnule Cătălin Piţu, sunteţi procurorul care a trimis în judecată dosarul Revoluţiei şi care, ulterior, a făcut o corelaţie între evenimentele din decembrie 1989 şi cele din 13-15 iunie 1990, din Bucureşti. Mineriada s-a născut la revoluţie (Litera, 2025) este titlul celui mai nou volum al dumneavoastră. Amintiţi în context o întrevedere din data de 27 decembrie 1989 între Ion Iliescu şi ambasadorul URSS la Bucureşti, Evgheni Tiajelnikov, întâlnire la care au mai participat premierul Petre Roman şi ministrul de Externe Sergiu Celac. Ce s-a întâmplat atunci, mai exact, de v-a determinat să afirmaţi: „Şi uite aşa a fost concepută Mineriada!”.

Într-adevăr, la 27 decembrie 1989, partea română, reprezentată de Ion Iliescu, Petre Roman și Sergiu Celac, s-a întâlnit cu partea sovietică, reprezentată de Evgheni Tiajelnikov. Nu era nevoie de translator, deoarece cu toții vorbeau foarte bine limba rusă. În cadrul acelei întâlniri, Ion Iliescu a dat un fel de raport care urma să-i fie înaintat lui Mihail Gorbaciov, președintele URSS la acea vreme. Printre alte lucruri discutate, Ion Iliescu i-a transmis lui Mihail Gorbaciov, prin intermediul ambasadorului, următorul lucru: „Principala noastră preocupare – a spus Ion Iliescu – este împiedicarea forțelor de dreapta să preia puterea în România”. Principala lor preocupare era de a stopa intrarea a României în zona de dreapta a eșichierului politic. Și a mai spus Ion Iliescu: „În prezent îi lăsăm să se difuzeze – mă refer la prezentul din decembrie 1989, adică îi lăsa să se difuzeze pe cei care acționau și gândeau de dreapta –, după care îi introducem sub aceeași platformă”. Ion Iliescu a mai spus ca nu cumva să se confunde faptul că noua putere de la București dorește pluripartidism. Ei doreau doar pluripartism, adică în cadrul aceluiași partid, sub aceeași cupolă de orientare comunistă, admitea posibilitatea unor curente de opinie ușor nuanțate, dar nicidecum pluripartidism. Prin  asta el își devoala clar crezul comunist care nu concepea existența ideii de opoziţie. Şi pentru că era inevitabil la acel moment ca în România să iasă la suprafață partide de dreapta, partidele istorice PNL și PNȚ-CD în principal, Ion Iliescu n-a avut încotro, a trebuit să accepte această tendință, doar că teoria lui a fost că îi va introduce sub aceeași platformă pe toți, după care se va ocupa de ei, împiedicând alunecarea României spre dreapta. Am considerat că acela a fost momentul în care, din punctul de vedere al concepției de acțiune, s-a născut Mineriada din iunie 1990.

S-a văzut că în prima parte a anului 1990, la inițiativa lui Ion Iliescu, a fost constituit CPUN, adică Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, condus de el și FSN, în componenţa căruia au fost aduși și liderii partidelor de opoziție, adică PNŢ, PNL și PSDR, să nu se confunde cu PDSR. PSDR era un partid istoric, de o mai mică anvergură.

Deci, la nivel conceptual, Ion Iliescu avea deja creionat un mod de acțiune împotriva celor de dreapta, iar ulterior, prin tot ceea ce s-a întâmplat în prima jumătate a anului 1990, s-a demonstrat că principala lui preocupare a fost stoparea partidelor de dreapta. Acest lucru s-a făcut prin teribil de multă manipulare, manipulare făcută personal de Ion Iliescu, dar și de ceilalți de demnitari de la vârful statului român, cu largul concurs al șefilor structurilor de forță, adică Minister de Interne, la Serviciu Român de Informații, proaspăt înființată unitate „Doi şi-un sfert”, condusă de Gelu Voican Voiculescu. Din păcate, a contribuit și Armata, prin intermediul generalului Stănculescu, revenit începând cu 17 februarie 1990 în calitatea de ministru. Manipularea a fost uriașă şi a avut ca scop învrăjbirea populației împotriva celor care gândeau de dreapta.

Iar Mineriada în ansamblul ei, adică o acțiune concentrată a tuturor instituţiilor de forță în colaborare cu minerii mobilizați spre București, a fost tot o acțiune îndreptată împotriva Opoziției politice, nicidecum împotriva pretinsului deranjament cauzat de manifestanţii din Piața Universității, așa cum s-a spus la Televiziune și în mass-media obedientă Puterii.

 

Ce v-a determinat să scrieţi această carte?

După ce am scris prima carte legată de Revoluția din Decembrie (Ruperea blestemului – n.r.), am considerat că este obligatoriu să scriu o carte și despre prima jumătate anului 1990, având în vedere că există foarte multe conexiuni între tot ceea ce s-a întâmplat după data de 22 decembrie 1989, momentul în care Ion Iliescu a preluat puterea, și toată conduita noii puteri până în iunie 1990. Și bineînțeles după aceea, dar analiza mea s-a oprit în 15 iunie 1990. Tot ce s-a întâmplat este interconectat. În carte arăt de ce am concluzionat în felul acesta, arăt, zic eu argumentat, toată conexiunea dintre acele momente, adică 22 decembrie 1989 și 13-15 iunie 1990: personajele principale au fost aceleași, mecanismul de manipulare a fost același, instituțiile folosite pentru manipulare au fost aceleași, scopurile urmărite au fost întotdeauna ilegale și imorale, aparținând de acelorași personaje, contextul istoric a fost același. Cumva de la sine se cerea această a doua carte, pentru că nu ar fi fost practic terminată prima fără o continuare, fără o oglindire în ceea ce s-a numit Mineriada din iunie 1990.

„Dacă Ion Iliescu nu era cercetat în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei, ele ar fi fost de mult soluționate”

De ce nu avem o sentinţă definitivă în dosarul Mineriadei? E o întrebare pe care unii dintre noi, din presă, din societatea civilă, din clasa politică, ne-o punem constant de atâta vreme…

În mod justificat o faceţi.

 

… unii dintre noi încercând şi răspunsuri ipotetice. Ce explicaţie aveţi dumneavoastră, cu o carieră de procuror militar, din care o parte la vârful Parchetului Militar? Ca şef al Secției Parchetelor Militare, cunoașteţi foarte bine probele administrate în Dosarul Mineriadei din iunie 1990. Puteţi explica succint de ce, după 35 de ani, nu avem o sentinţă în acest dosar?

În opinia mea – care poate fi considerată subiectivă, însă eu nu o consider așa, ci obiectivă –, cauza pentru care s-a ajuns ca la 35 de ani de la cele două evenimente să nu avem o soluție în instanță este reprezentată chiar de cercetarea fostului președinte Ion Iliescu. În opinia mea, dacă Ion Iliescu nu era cercetat în aceste două dosare, ele ar fi fost deja de mult soluționate într-un fel sau altul. Nu vorbesc despre o soluție de condamnare sau de achitare, dar ar fi fost soluționate. Am argumente personale pe baza cărora să trag concluzia că nu s-a dorit și nu se dorește nici în continuare ca un fost președinte să fie eventual condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de crimă împotriva umanității.

Dumneavoastră sunteți jurnalist. Faceți o analiză și vedeți în timp, în ultimii 35 de ani, câți indivizi care alcătuiesc statul român pe diverse paliere au o carieră dependentă de acel FSN. Nu numai pe linie de familie, dar și pe linie de dependență politică. Faceți o analiză și o să vedeți că foarte mulți din structurile importante ale statului încă au datorii față de acel regim care s-a instalat în decembrie 1989.

Întâmplarea face ca interviul acesta să aibă loc într-un moment în care fostului președinte nu îi este foarte bine din punct de vedere al sănătâţii. Dacă se întâmplă ca, pe cale naturală, Ion Iliescu să nu mai facă obiectul unei urmăriri penale sau al unei cercetări judecătorești, aș risca să fac un pariu și să spun că dosarul Mineriadei și dosarul Revoluției își vor găsi o soluționare în instanță.

Dosarul Mineriadei a fost din nou trimis în judecată acum două luni aproximativ, au fost trimişi în fața instanței din nou Ion Iliescu, Petre Roman, Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, fostul șef al ProTV, Adrian Sârbu, și alții. Eu n-am avut de a face cu această cercetare finalizată acum două luni, dar e posibil ca cel puțin pentru dosarul Mineriadei astrele să se fie aliniat astfel încât instanța să dispună începerea judecății și, după toate ciclurile procesuale – care vor dura, vom vedea câți ani… –, să avem o soluție, cel puțin față de celelalte persoane, dacă, repet, Ion Iliescu nu ar mai face din cauze biologice obiectul cercetării.

 

„Mineriada din iunie 90 a fost un eveniment rușinos și de grotesc”

Este ceva în acest dosar al Mineriadei care v-a şocat?

Nu pot să spun că m-a şocat, dar m-a enervat să constat nişte conduite atât de ruşinoase venite din partea celor mai înalţi demnitari ai statului român, conduite abuzive, ruşinoase, ilegale, imorale.

Mineriada din iunie 90 a fost un eveniment atât de rușinos și de grotesc totodată, pentru că, așa cum am scris în carte, s-a pogorât pe străzile din București evul mediu. Hoarde de mineri, cu toții instigați de conducerea de stat, au făcut raiduri în mai multe locuri din București și au măcelărit oameni cu bâta, cu târnăcopul, cu toporul. Adică pe final de secolul XX, să asişti la așa ceva într-o capitală europeană este ceva de neimaginat… Și de ce? Pentru că niște lideri neocomuniști, care aveau doctrina comunistă în sânge, au dorit să scape de opoziție – și argumentez în carte de ce stau lucrurile așa. Este atât de dramatic, și tragic, și rușinos, mai ales în condițiile în care nu aveau neapărat nevoie de așa ceva, pentru că ei câștigaseră alegerile cu o proporție covârșitoare. Însă am arătat de ce mentalitatea lor nu accepta alte opinii polituce. Și dacă ar fi fost un singur disident anticomunist, anti-Iliescu, el trebuia să dispară sau să fie disciplinat sub o formă sau alta, neapărat violent, pentru că așa au fost ei crescuți să acționeze în orice situație, cu violență. Istoria comunismului ne dovedește, de altfel, o sacralizare a violenței. Peste tot unde a existat comunism. Liderii politici s-au manifestat extraordinar de violent împotriva propriilor concetățeni care doreau altceva în afară de comunism. Am arătat în carte că există un calcul făcut istoric, științific care arată că regimurile comuniste din toată lumea au făcut în rândurile propriilor cetățeni 100 de milioane de morți.

Gândiți-vă la un lucru: Ion Iliescu a fost șeful Departamentului de Propagandă al CC al PCR, adică era întâiul propagandist al sistemului comunist de atunci. El a și studiat în Uniunea Sovietică, preaslăvea regimul comunist, vorbea despre nobilul om sovietic, în contrapondere cu „canibalii de americani” și chestiuni de genul acesta, adică el a fost îndoctrinat să acționeze violent împotriva anticomuniştilor. Și, fiind înconjurat, începând cu 22 decembrie 1989, aproape exclusiv de unii care gândeau exact ca el, rezultatul concepţiilor și conduitelor lor nu putea fi altul. Prima oară când a apărut în fața poporului român, în 22 decembrie, 1989 Ion Iliescu a vorbit la televizor despre nobilele idealuri comuniste. Și era sincer. Aşadar, cei care manifestau împotriva idealurilor nobile comuniste trebuiau rapid eliminați. Cum? Violent. Pentru că altfel nu știau cum să gestioneze situația. Și au făcut ceea ce au învățat pe la Moscova.

„Un întreg aparat de stat a participat la demonizarea protestatarilor din Piața Universității”

Care au fost cele mai grave manipulări la care Puterea de la vremea respectivă a recurs pentru a pune în scenă violenţele de zilele de 13-15 iunie 1990, din Bucureşti?

Toate mnaipulările au fost îndreptate împotriva fenomenului anticomunist numit Piața Universității. Fenomen numit şi Golaniadă, pentru că Ion Iliescu i-a descris pe manifestanții anticomunişti ca fiind golani. Un întreg aparat de stat, incluzindu-i aici pe președinte, premier, vicepremier, miniștrii Internelor, Apărării, șeful Parchetului General, directorii Televiziunii române, Radiodifuziunii române, mass-media cu toții, au participat la demonizarea celor care protestau în Piața Universității. S-a spus despre manifestanţi, prin intermediul mass-media și al comunicatelor oficiale, că sunt dușmanii poporului, că sunt dușmanii democrației, că sunt golani, că sunt elemente declasate, care pun în practică o rebeliune legionară, că sunt deosebit de violenți, că au incendiat sediile institutilor de stat, că perturbă grav viața în România, că pun în pericol idealurile revoluției – iar asta e de o mârşăvie fantastică. Ion Iliescu, Petre Roman, Voican Voiculescu și ceilalți în mod repetat au manipulat populația României cu privire la acțiunile celor care constituiau fenomenul Piața Universității. Întotdeauna mincinos, pentru că fenomenul a fost unul pașnic.

Pentru a pune în scenă intervenția în forță împotriva anticomuniştilor, în rândurile lor au fost infiltrat provocatori de profesie.

S-a mințit prin comunicate că populația țării, de bună-credință, cere intervenția împotriva manifestanţilor pentru că lumea nu-i mai suportă pentru că nu vor binele țării. S-a spus în mod repetat. Unde? La TVR și la radio și prin presa centrală, toate controlate direct de noua putere, grupată în jurul lui Ion Iliescu.

Apoi s-a trecut și la acțiuni concrete de dezinformare și de diversiune, în sensul în care, de exemplu, și este doar un exemplu, autocare ale Ministerului de Interne au fost incendiate de propriile cadre, iar opinia publică a fost informată că „dezaxații” care protestează în Piaţa Universității le-au incendiat. Apoi, sediile SRI, Ministerului de Interne, Poliției Capitale au făcut parte dintr-o acțiune de intoxicare elaborată, creându-se impresia că bandele de protestatari au pătruns în sedii, le-au devastat, le-au incendiat, au furat bunuri de acolo.

Totul a fost o diversiune pusă la cale cu complicitatea tuturor șefilor de instituții militare. Virgil Măgureanu, care era şeful SRI, ministrul de Interne Chițac, cel care a tras la Timișoara în 18 decembrie 1989 – să nu uităm lucrul ăsta –, șefii de direcții, generalii Diamandescu, Penciuc, cu toţi colaboratori ai serviciilor secrete sovietice, au contribuit la tot ceea ce a însemnat punerea în scenă manipulatoare a Mineriadei. Ion Iliescu s-a implicat personal, le-a dat ordin unităților militare să îi atace pe protestatari cu baioneta montată. Și asta o dovedesc toate jurnalele de luptă ale unităților din București. Să nu uităm, Ion Iliescu era inclusiv comandant suprem al Forțelor Armate și avea putere, era abilitat să le ordone pe linie militară orice considera el de cuviintă. A dezinformat personal, și lucrul acesta este consemnat, cum că pe sediul Poliţiei Capitalei a fost arborat drapet legionar – o altă minciună gogonată, pentru că n-a existat așa ceva –, și prin asta a crea premisele intervenției organelor de ordine, dar ale venirii minerilor în București, care mineri au fost manipulați 100%, mai puțin liderii lor care știau despre ce este vorba, dar minerii, marea masă a minerilor, ei cu toții au venit în București, crezând că fac un act patriotic, erau convinși de justețea acțiunilor și de faptul că bătându-i pe acei „legionari”, „declasați”, „drogați” fac un imens bine țării.

 

„Ion Iliescu a fost urmărit de unitatea 0110 a Securității ca agent de influență al KGB”

În carte prezentaţi succint parcursul fostului preşedinte Ion Iliescu, de la statutul de student în Moscova anilor ’50 – când a fost secretar al Sovietului Unional al Studenţilor Români aflaţi la studii în URSS, structură subordonată Ligii Tinerilor Comunişti din URSS – la cel de lider politic al unei mişcări complotiste sovietice – care avea şi o componentă militară – şi care, în 1984, a urmărit înlăturarea prin lovitură de stat a fostului preşedinte comunist al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu. Se poate spune că Ion Iliescu devenit agent de influenţă al KGB, după studiile în URSS?

El era urmărit de unitatea 0110 a Securității ca agent de influență al KGB, luându-se în considerare mai ales faptul că pe vremea cât a studiat în URSS a fost în legătură directă de subordonare pe linie de Ligă a Studenţilor cu Aleksandr Șelepin, cel care în 1958 a fost director al KGB. E de presupus că era KGB-ist și înainte. Intervalul de colaborare oficială dintre cei doi s-a petrecut cu trei-patru ani înainte de numirea ca director al KGB a lui Șelepin. Plecând de la premisa aceasta, cei de la unitatea 0110 din cadrul Securității normal că l-au avut sub supraveghere pe Ion Iliescu, mai ales că ei făceau acest gen de supraveghere informativă cu toți cei care studiaseră în URSS și care, este foarte important de spus, după momentul Praga 1968, au fost cu toții activați în sensul întreprinderii acelor acțiuni necesare pentru a fi răsturnat Nicolae Ceaușescu de la putere, pentru că Moscova l-a vrut plecat de la putere după momentul Praga 1968, moment care a reprezentat clipa de gloria lui Ceaușescu pe plan extern. De ce a făcut-o? Există multe teorii, le-am explicat în carte.

Cert este că noi, ca țară, am fost tratați ca potențial inamic de către URSS și pentru că așa au stat lucrurile aici, n-am nicio îndoială, au fost activate acele cadre fidele lor. Iar cei mai fideli lor erau cei care au studiat la Moscova și care, eventual, au fost și în legătură directă cu înalți oficiali ai KGB. Adică, lucrurile sunt, în opinia mea, evidente și faptul că Ion Iliescu a fost tratat ca fiind agent de influență al KGB este absolut firesc.

 

„Cei care au preluat puterea în decembrie 1989 au numit sau au păstrat în toate funcţiile-cheie ale statului român aproape exclusiv colaboratori ai serviciilor secrete sovietice. Totodată, noua putere formată în jurul lui Ion Iliescu a recurs la crime, la dezinformări cumplite, la manipulări josnice, la trădare de ţară, toate acestea cu scopul preluării puterii şi obţinerii legitimităţii în faţa poporului român”, scrieţi în acest volum. A influenţat această situaţie ceea ce s-a întâmplat în prima parte a anilor ’90 pe scena politică, în structurile de apărare şi de iuformaţii?

Da, şi nu numai atunci. Adică, o astfel de rețea, instalată la vârful puterii unui stat, începând cu președintele și până la miniștrii Apărării şi Internelor, șefii Poliției, ei au ajuns și în Parlament, și în Guvern, și peste tot – și nu o spun doar eu, au spus-o multe alții înaintea mea, inclusiv raportul Comisiei senatoriale de studiu al evenimentelor din decembrie 1989 – o astfel de rețea, întotdeauna, conform principiilor de funcționare a serviciilor secrete, a acționat în primul rând în interesul Moscovei. Nici dacă ar fi vrut altfel nu puteau acționa altfel, atâta timp cât au semnat aderarea la serviciul secret al unei puteri străine, ei nu au avut libertatea de a alege și dacă, repet, ar fi vrut să aleagă în altă direcție.

Norocul nostru al tuturor a fost că în 1991, în toamnă, URSS s-a prăbușit și că după momentul prăbușirii au fost necesari mulți, foarte mulți ani pentru ca Moscova să fie interesată din nou de fostele state comuniste, printre care şi România. După ce s-a instalat la putere Vladimir Putin interesul lor pentru fostele state-satelit s-a manifestat cât se poate de evident. Până atunci, a existat o degringoladă care ne-a permis nouă, ca ţară, să ne orientăm spre UE şi NATO, adeziuni care nu ar fi fost posibile dacă nu existat prăbuşirea URSS. Altfel, Ion Iliescu şi toată puterea din jurul lui nu ar fi îndrăznit să scoată România din sfera de influenţă sovietică. Dar cum URSS s-a destrămat, nu au mai avut încotro.

 

Acest raport din 1996 al Comisiei senatoriale pentru studiul evenimentelor din decembrie 1989, de care amintiţi, nu a fost acceptat ca probă în dosarul Revoluţiei, al cărui rechizitoriu l-aţi întocmit şi pe care laţi trimis în judecată în decemnrie 2023. Citez din volumul dumneavoastră:„Probatoriul Dosarului Revoluţiei, incluzând stenogramele Comisiei Senatoriale pentru studiul evenimentelor din decembrie 1989, demonstrează fără dubii că după anul 1968 în România s-a format şi a evoluat o grupare complotistă care avea ca scop înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu. Din această grupare au făcut parte, în principal, militari din toate structurile de forţă ale României şi politicieni. Membrii grupării s-au aflat în permanentă legătură cu Ambasada sovietică şi cu o parte a consilierilor sovietici aflaţi în ţara noastră. Ei bine, Ion Iliescu a aderat la această grupare la începutul anilor 1980. Atât de important a fost Iliescu, încât imediat după aderare a devenit liderul politic al grupului, Am scris pe larg despre formarea şi despre evoluţia acestui grup în cartea Ruperea blestemului.” De ce instanţa nu a acceptat ca probă raportul?

Aici revenim la prima dumneavoastră întrebare: de ce a dosarul Mineriadei nu e soluţionat la 35 de ani de la comiterea faptelor? Munca acelei comisii senatoriale a fost excepţională şi prin raportul acela s-au spus nişte lucruri care nu se doreau a fi aflate niciodată. De aceea rezultatele muncii întregii comisii au rămas secretizate până în 2017. Prin raport s-a explicat exact mecanismul loviturii de stat, s-a demonstrat că în decembrie 1989 au coexistat revoluţia şi lovitura de stat, s-a demonstrat că în 23 decembrie 1989 Ion Iliescu şi cei din imediata apropriere a lui au săvârşit infracţiunea de trădare prin chemarea trupelor sovietice în ţară, s-a mai demonstrat că nu au existat terorişti în decembrie 1989 şi tocmai pentru că s-au spus acest adevăruri, raportul comisiei şi stenogramele au fost secretizate.

Ca să vedeţi cum se leagă lucrurile referitor la întrebarea dumneavoastră privind dosarul Mineriadei. În 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu alţi judecători la vremea respectuvă, a trimis dosarul Revoluţiei la Secţia Parchetelor Militare, obligându-ne pe noi, procurorii militari, să desecretizăm activitatea acelei comisii senatoriale şi să luăm în calcul probatoriul administrat şi obţinut de acea comisie. Am făcut acest lucru – eram deja însărcinat cu soluţionarea dosarului Revoluţiei –, am adus toată munca acelei comisii în dosar, ca probă, pentru ca ulterior să avem surpriza ca aceeaşi instanţă, Înalta Curte, să stabilească definitiv, fără cale de atac, că tot ceea ceea ce a scos la iveală munca acelei comisii nu reprezintă probă pentru că nu s-au dat declaraţiile în faţa magistraţilor, pentru că nu sunt înscrisuri, pentru că, pentru că… Cert este că au fost anulate toate acele documente ale comisiei senatoriale şi, după încă doi ani, tot Înalta Curte nu s-a limitat doar să ne anuleze probele comisie, dar a declarat că nu este competentă să judece dosarul Revoluţiei şi l-a declinat la Curtea de Apel Bucureşti, unde, la 34 de ani de la eveniment, un judecător a decis începerea judecăţii. Adică, şi-a asumat personal judecarea cauzei. Nu a fost să fie aşa, pentru că tot Înalta Curte a decis retrimiterea cauzei la Secţia Parchetelor Militare. Prin răspunsul acesta îl aveţi şi pe cel la întrebarea referitoare la tergiversarea dosarului Mineriadei…

„Nimeni nu a deschis o anchetă penală cu privirea la trădarea din decembrie 1989”

Dacă acest dosar ar fi fost judecat atunci, la începutul anilor ’90,  exista posibilitatea ca Ion Iliescu şi alţi membri ai fostei Puteri să să fie puşi sub acuzare pentru trădare?

Da, deoarece chemarea trupelor sovietice reprezenta trădare, conform Codului Penal în vigoare atunci. Şi conform actualului Cod această conduită este trădare. Numai că trădarea nu face parte din categoria infracţiunilor imprescriptibile , oricât de bizar ar părea acest lucru.

Atunci, nimeni nu a deschis o anchetă penală cu privirea la trădarea din decembrie 1989, deşi probele ar fi fost la îndemâna oricui ar fi vrut să soluţioneze: declaraţii ale martorilor oculari referitor la momentele în care s-a telefonat din biroul ministrului Apărării, s-a spus cine a telefonat, când a telefonat, s-a redat conţinutul discuţiei telefonice. Dacă cineva era interesat să instrumenteze un dosar cu privire la chemarea în Românai a trupelor sovietece, adică la trădare, ar fi putut face probatoriul în două-trei săptămâni de muncă.

Nu s-a făcut… Imaginaţi-vă: ar fi fost făcut un dosar de trădare celor care deţineau total puterea în stat, vorbim despre preşedintele Ion Iliescu, despre ministrul Apărării, despre şeful Direcţiei Operaţiid in MApN, despre Silviu Brucan, principalul ideolog al FSN şi al lui Ion Iliescu, stalinistul Brucan. Aceştia s-au aflat în biroul ministrului Apărării când au fost chemate trupele sovietice. Nu se putea face o astfel de cercetare, atunci. Dacă ar fi avut cineva o astfel de iniţiativă, probabil făcea rapid „cunoştinţă” cu vreun tramvai sau cădea de la balcon… Ar fi trebuit făcută o anchetă împotriva celor care deţineau întreaga putere politico-militară în condiţiile în care Românai se afla încă sub influenţa URSS. Dar se putea face ulterior această anchetă. În 1996 a venit la putere Emil Constantinescu şi atunci Ion Iliescu şi ai lui nu ar mai beneficiat de imunitate, dar cu toate acestea, nimeni nu s-a gândit să facă lumină cu privire la chemarea trupelor sovietice, astefl încât s-a împlinit termenul de prescripţie…

 

„O reţea pro-sovietică  instalată chiar la vârful statului, în 1989, dependentă de Moscova, nu putea rămâne în stare de pasivitate”

Dacă am trasa un arc imaginar peste timp, între acea perioadă, când s-a produs „rekagebizarea României”, şi ceea ce trăim 35 de ani mai târziu, cu rezervişti din Interne, din Apărare, din serviciile de informaţii, cu foşti magistraţi poziţionaţi de partea unui fost candidat pro-rus la Preşedinţia României, Călin Georgescu, există vreo legătură? Vă citez din nou: „În decembrie 1989 o întreagă reţea de colaboratori ai KGB şi GRU s-a instalat la putere în România. Oricărui serviciu secret îi sunt necesari mulţi ani pentru a penetra chiar şi cu un singur om la vârful altui stat, însă la noi toată puterea statală s-a concentrat, peste noapte, în mâna unor trădători. Asta a reprezentat o victorie fantastică a URSS împotriva României – revanşa sovieticilor a fost pur şi simplu uluitoare. Şi ar trebui să credem că membrii acestei reţele, odată instalaţi în fotoliile puterii, au stat liniştiţi şi şi-au văzut de viaţă? Nicidecum.”

Aţi intuit perfect. Probabilitatea să existe o legătură este uriaşă. O reţea pro-sovietică  instalată chiar la vârful statului, în 1989, dependentă de Moscova, nu putea rămâne în stare de pasivitate. Avea obligaţia, conform funcţionării oricărei reţele de acest tip, să racoleze, să facă prozelitism şi, evident, să racoleze tineri – politicieni, cadre militare –, care să le continue activitatea şi care să fie obedienţi faţă de Moscova. Acest lucru este de presupus că s-a întâmplat. Că sunt în rezervă sau că sunt în activitate, eu cred că şi într-o parte, şi în alta, şi că acţionează în interesul aceluiaşi stăpân. E suficient să ai o inteligenţă medie ca să tragi o astfel de concluzie.

 

• Recomandare de lectură: Cătălin Ranco Piţu: „În decembrie 1989 au săvârşit crime împotriva umanităţii multe persoane aflate la vârful ierarhiei politico-militare”

---

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News

---