Imre Nagy, Revoluţia Maghiară şi socialismul democratic

În Jurnalul fericirii, Nicolae Steinhardt își mărturisește admiraţia pentru cel care, în mai puțin de două săptămâni, a renunțat la crezul comunist şi s-a transformat în luptător pentru democrație. Îl compară cu traseul unui sfânt. E vorba de metanoia, de convertire, de desvrăjire. Imre Nagy a fost spânzurat pe I6 iunie 1958, sub acuzația de „complot contrarevoluţionar” .

 

Cel numit de sovietici să „normalizeze” Ungaria, Janos Kadar, fusese ministru de stat în al doilea Guvern Nagy. Cu sprijinul Ambasadei sovietice, a părăsit Ungaria şi a ajuns în „măreața Uniune” unde a format un aşa-zis „Guvern Muncitoresc Țărănesc”. Era de fapt un regim al celui mai abject colaboraționism cu ocupantul. Există numeroase cărți care vorbesc despre Nagy şi revoluția democratic socială cu care s-a identificat. Amintesc aici volumele semnate de Anne Applebaum, Agnes Heller şi Ferenc Feher, Paul Lendvai, Janos Rainer, Viktor Sebestyen. Inspirată de insurecţia maghiară, Hannah Arendt a scris un epilog pentru o nouă ediție a Originilor totalitarismului. Socialismul democratic preconizat de Nagy şi camarazii săi (Pal Maleter, Geza Losonczy, Miklos Gimes, Miklos Vasarhelyi) însemna pluralism, multipartidism, libertatea presei, sindicate libere, constituționalism,democrație participativă, renaşterea persoanei juridice şi a persoanei morale. Exact opusul leninismului. Pactul de la Varșovia fusese înființat în 1955. După un an, Ungaria îşi proclama neutralitatea şi refuza să mai fie vasala Kremlinului.

În cartea mea Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel, tradusă în româneşte de regretatul Alexandru Vlad, am examinat pe larg reacțiile din Blocul Sovietic la experimentul maghiar. Liderii comuniști de la Praga, Berlinul de Est, București, Tirana, Sofia, erau îngroziţi, panicaţi, turbaţi. Le fugea pământul de sub picioare. După răpirea de către trupele speciale, Nagy şi apropiaţii săi au ajuns în România. Li s-a impus domiciliu obligatoriu la Snagov. Se ocupau de ei „tovarășii de încredere”, ilegaliști vorbitori nativi de maghiară, în primul rând Valter Roman, directorul Editurii Politice, şi Iosif Ardeleanu, șeful Direcției Presei (cenzură). Încercările de a frânge rezistența lui Nagy au eșuat. Dej era ținut la curent cu aceste presiuni. Pe una din notele Securității, a scris cu mâna lui: „Să-l descoasem şi apoi să-l spânzurăm. De limbă.” Roman se cunoștea cu Nagy de la Moscova. Rolul său era să apeleze la amintirile comune din anii cominternişti şi de a obține o „spovedanie” ca probă juridică. Dej îi ținea la curent pe Hrușciov şi Kadar despre aceste convorbiri. În final, membrii Guvernului Nagy au fost „expediaţi” la Budapesta unde au fost întemniţaţi şi, patru dintre ei, executaţi. Pe Miklos Vasarhelyi, condamnat la 10 ani, aveam să îl întâlnesc în toamna anului 1988 la o conferinţă la University of Mississippi.

Fusese liderul guvernului revoluționar antitotalitar timp de 10 zile, între 23 octombrie şi 4 noiembrie 1956. Ambasadorul URSS la Budapesta era Iuri Andropov, viitorul președinte al KGB, idolul lui Putin. Nagy a fost îngropat anonim într-un cimitir din capitala ungară. În iunie 1989, peste o sută de mii de oameni au participat la ceremonia re-înhumării sale. Liderul din epocă al formațiunii de opoziţie Fidesz, actualul premier autoritar şi putinofil Viktor Orban, era pe atunci un înfocat susținător al valorilor liberale. A rostit un discurs emoționant Au trecut 33 de ani. Andropov promisese că nu va urma o revanşă sângeroasă.. A mințit. E bine să ne amintim acest lucru îndeosebi acum, când unii par dispuși să creadă, ori să pretindă a crede, în promisiunile lui Putin.

 

Articol publicat şi în Contributors.

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.