Fascinația lui Jack Spintecătorul
Publicul de azi, mult mai obișnuit cu ororile vizuale difuzate prin televiziune şi Internet, de la sângele împroșcat pe pereți la pornografia sado-masochistă, mușcă totuși cu poftă din povestea lui Jack Spintecătorul, modelul clasic al istoriilor macabre din care se hrăneşte presa de senzaţie.
În 2007, britanicul Russel Edwards cumpăra la o licitație online americană un șal cu suma exorbitantă de 4,5 milioane de dolari. Șalul, expus din 2001 până în 2007 la Muzeul de criminologie din Londra, apoi restituit proprietarului, i-ar fi aparținut Catherinei Eddowes, penultima din cele cinci victime ale ucigașului londonez din East End, supranumit Jack Spintecătorul. Peste așteptările casei de licitații, vânzarea indică fascinația nediminuată, după mai bine de un secol, pentru criminalul în serie al epocii victoriene, personaj media care marchează începutul presei de senzație pe continent.
În 2014, Edwards dădea lovitura cu o carte pe piața suprasaturată de literatura, filmele artistice și documentarele, site-urile, enciclopediile, cercetările cunoscute ca „ripperology”, „ripperatura” sau „rippermania”, tururile turistice ale ororilor din Whitechapel etc.: Naming Jack the Ripper. Autorul pretinde că a dezlegat enigma identității criminalului pe baza urmelor de ADN de pe șalul găsit lângă cadavrul mutilat al prostituatei, analizat cu cele mai riguroase metode al științei contemporane. Jack Spintecătorul ar putea fi, conform cărții, frizerul Aaron Kosminski, emigrant polonez suferind de schizofrenie paranoidă, unul dintre suspecții din 1888 ai polițiștilor de la Scotland Yard. Internat într-un azil, unde moare în 1919, Kosminski a putut fi identificat prin intermediul unor urmași al căror ADN ar confirma ipoteza.
Cartea a suscitat controverse, la fel ca ipotezele mult mai șocante emise de un „ripperolog” australian, tot pe bază de ADN, că Jack Spintecătorul ar fi femeie. Identificarea certă a primului criminal în serie de notorietate mondială ar reprezenta un dezastru pentru mass-media. Fiindcă presa tabloidă s-a născut și trăiește din speculație, mister, exagerare și bârfă.
Printre sutele de volume și miile de articole apărute pe tema spintecătorului din cartierul mărginaș londonez din secolul al XIX-lea, câteva analizează rolul jucat de jurnalismul practicat într-o epocă marcată de convenționalism și tabuuri sociale. După 1850, când reforma sistemului de taxe și impozite a permis ziarelor britanice să fie mai ieftine, deci să tipărească și să vândă un număr mai mare de exemplare, presa a început să circule, iar concurența a devenit fapt. Exclusivitatea sau viteza de publicare în premieră a unui subiect avea preț, așa că jurnaliștii au început să iasă din salon, căutând teme la poliție și în cartierele rău-famate. Seria de crime atroce, având ca țintă prostituate din East End, măcelărite îngrozitor, a creat senzație, cu atât mai mult cu cât poliția nu a putut găsi autorul, devenind ea însăși subiect de ironie. Jurnaliștii au încercat să se substituie poliției, bântuind pe străzile cartierului mărginaș într-o capitală care găzduia peste 1200 de prostituate. Specialiștii criminologi au stabilit că doar 1% dintre infractorii ucigași sunt criminali în serie, dar interesul pentru aceștia este justificat fiindcă sunt rari, violenți, sociopați, mortali.
Ce s-a întâmplat însă cu ziarele vremii care au consemnat cazul lui Jack Spintecătorul, de la Illustrated Police News, The Times, The Daily Telegraph, The Daily Mail până la East London Observer, Star, Puck și Punch, este extrem de interesant pentru istoria presei. De subliniat că scrisorile semnate „Jack Spintecătorul” (până la publicarea lor, criminalul era numit „diavolul din Whitechapel”) au fost trimise Agenției Centrale de Știri, deci autorul, oricine ar fi fost el, era conștient de forța de penetrare a presei și a obținut atenția publicului, precum și notorietatea dorite.
L.Perry Curtis remarcă într-un studiu dezvoltarea tehnicilor efectului dramatic în tratarea subiectului: tilurile cresc în dimensiune, iar grafica devine explicită și tinde să ocupe pagina. Sunt reprezentate realist victimele mutilate, cu descrieri în detaliu, iar pagina întâi este invadată de „spintecător” pentru o lungă perioadă. Într-o societate rigidă și pudibondă, subiectul reprezenta un pretext acceptabil de a prezenta corpul feminin, de a vorbi despre uterul extras de criminal și despre violuri. Totodată, investigarea lumpenului, a vieții prostituatelor, a unui segment social care trăia în mizerie și promiscuitate, a reprezentat o temă relativ neobișnuită, interesantă, nouă, preluată ulterior și de politicieni. Concurența a devenit acută, redacțiile au început să își arondeze informatori plătiți pentru a avea prioritate. Piața media cunoștea un reviriment. O performanță înregistra Lloyd’s Weekly, revistă duminicală, care a primit informația despre moartea Catherinei Eddowes în 30 septembrie 1888, la doar 20 de minute după ce fusese găsită de un căruțaș, iar la ora 4 dimineața tipărea deja o ediție specială cu litere supradimensionate și un desen aproximativ al cadavrului.
Disputat între dezgust și fascinație, publicul de azi, mult mai obișnuit cu ororile vizuale difuzate prin televiziune şi Internet, de la sângele împroșcat pe pereți la pornografia sado-masochistă, mușcă totuși cu poftă din povestea lui Jack Spintecătorul, modelul clasic al istoriilor macabre din care se hrăneşte presa de senzaţie.
Articol publicat şi în Revista 22.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
