Preşedintele- jucător şi criza statului

Preşedintele Republicii şi-a asumat, în mod public, un rol pe care legea fundamentală nu i-l consacra, încă, acela de agent electoral al Premierului. Şeful statului devine, o dată cu cele mai recente declaraţii, parte din echipa de campanie a lui Florin Cîţu. Cel care se dorea, la debuturile mandatului său, imparţial şi mediator, se transformă în preşedinte-jucător. Iată o metamorfoză care nu poate trece neobservată.

 

Intervenţia lui Klaus Iohannis în competiţia internă a PNL reflectă obiectivul stratregic pe care Preşedintele şi l-a asumat, de la realegerea sa: naşterea şi consolidarea unei majorităţi care să îi permită să guverneze prin intermediul unui Cabinet modelat în acord cu voinţa sa.  Logica regimului nostru politic îl împingea pe Klaus Iohannis în această direcţie. Dar maniera în care domnia-sa pune în aplicare acest plan este una nu doar criticabilă, ci şi contraproductivă.

Căci guvernarea pe care Premierul o gestionează este una ineptă, ineficace şi lipsită de credibilitate. Este o guvernare subminată nu doar de ruptura din cadrul fostei coaliţii, ci şi de tensiunile generate de campania internă din PNL. Cabinetul Cîţu este, dincolo de declaraţii triumfaliste, lipsit de sprijin în Camere. Singurul aliat care îi permite supravieţuirea, din calcule tactice, este PSD. Cabinetul actual este, din punct de vedere juridic, un cabinet minoritar.

Singura politică prezidenţială pare, aşadar, aceea de susţinere totală şi necondiţionată a Primului- Ministru. În acest mod, şeful de stat îşi restrânge capacitatea de a negociere, atât de importantă în eventualitatea unei crize. Preşededintele Iohannis merge mai departe decât oricare dintre precedesorii săi pe acest drum al activismului politic. Iar efectele pe termen mediu şi lung sunt semnificative.

Un cabinet paralizat, ezitant şi pregătit să improvizeze nu face decât să accentueze o criză a statului deja evidentă. De la facturile la energie la  pandemie, Guvernul în exerciţiu pare incapabil să reacţioneze. Suspendarea oricărei acţiuni pe durata campaniei electorale interne este simptomul unui autism devastator.

Iar cel care beneficiază de impasul în care România se instalează este PSD. PSD este nu doar arbitrul din Camere, ci şi partidul care poate realiza scorul electoral în măsură să îi permită o guvernare monocoloră. Inacţiunea este, în acest moment, strategia ideală pentru PSD. Cabinetul PNL minoritar poate fi înlăturat în momentul în care alegerile anticipate ar fi posibile.

Preşedintele Iohannis, în căutarea unei majorităţi prezidenţiale, nu pare să realizeze fragmentarea dramatică provocată în Parlament de succesiunea de crize. Şeful de stat acţionează, involuntar, ca agent electoral al PSD: supravieţuirea, inerţială, a Cabinetului actual nu face decât  să pregătească climatul pentru o altă victorie social- democrată.

Campania  internă din PNL este doar un act din această dramă care se desfăşoară acum. Parlamentul actual va fi, în curând, incapabil să ofere o formulă aritmetică credibilă destinată să sprijine un cabinet. Se pot imagina strategii constituţionale prin care Florin Cîţu să îşi menţină poziţia. Dar, mai devreme sau mai târziu, constatarea eşecului nu va putea fi evitată.

Iar un scrutin anticipat soldat cu victoria PSD ar marca sfârşitul mandatului lui Klaus Iohannis. Preşedintele- jucător riscă să îşi încheie  cariera în anonimat politic. Cât despre statul român, el merge mai departe. Netransparent şi ineficace, el practică, neabătut, politica înfricoşării: pandemia şi starea de alertă sunt mediul său natural de acţiune.

Un Preşedinte- jucător care riscă, totul, pe o carte, un Premier sedus de propriile sale promisiuni, un stat incapabil să acţioneze inteligent şi uman: iată tabloul României în prag de toamnă 2021. Paralizia şi indecizia domnesc, suverane, în vreme ce reţelele clientelare, supravieţuiesc, intacte, ca un semn al continuităţii.

 

Articol publicat şi pe Contributors.

 

Print Friendly, PDF & Email
Publicitate



Articole din aceeaşi categorie:

3 Răspunsuri

  1. Dan Plesoianu spune:

    Da, asa este! Vazut de sus, din avion, Iohannis – care pina acuma a avut o atitudine relativ statica – a ales, acuma, o strategie distructiva, in loc de a alege una constructiva. Reformele atit de necesare in Romania sint ramase mult in urma, si asteptate de 30 de ani, iar USRPLUS, se pare, este (inca) un partid care isi doreste sa aplice niste reforme in tara, ceea ce ar fi un prim pas pe calea progresului Romaniei, atit de dorit si asteptat. Nu este mai putin adevarat ca, in general, poporul roman nu stie sa gindeasca constructiv aproape deloc, fiind dornic si specializat in deconstructie, in dezasamblare, in dezbinare. Cu alte cuvinte, romanii nu stiu sa traiasca si sa lucreze in comun. Iar Iohannis, a ramas neamt doar cu numele, insa in apucaturi s-a romanizat. La fel cum a facut si Carol al II-lea… Noi romanii sintem mai buni in a-i strica si pe altii, in loc de a invata de la altii.
    In orice caz, se pare ca paradigma distrugerii s-a schimbat un pic, in ultimul timp, iar publicul (populimea) a inceput sa vrea sa fie facute schimbari radicale. De aceea a fost – si inca este – dorita (si necesara) coalitia de centru-dreapta. Nu mai exista – si probabil nici nu va mai exista vreodata – o majoritate sa isi doreasca o conducere PSD. Problema este ca PNL-ul actual (cel putin o mare parte din el) nu a depasit inca menatlitatea USL: ei vor inca sa acapareze PSD prin smecherie, prin pacaleala, crezind ca pot crea un PSD mai bun… Vane si desarte sperante…

  2. Dan Plesoianu spune:

    (cont.)
    Un lucru devine insa din ce in ce mai clar: gruparile Grivco (cei care ii trag sforile si lui Iohannis) devin din ce in ce mai periculoase pentru Romania, si cu atit mai feroce, cu cit trece timpul, si cu cit le fuge mai mult presul de sub picioare. Iar Citu nu face decit sa reflecte la vedere ceea ce se petrece cu stapinii sai in obscuritate (aceleasi grupari Grivco). Este posibil ca – cine stie?! – tatal lui Citu sa fi fost securist, si apropiat grupului Grivco, iar fiul i-a mostenit apartenenta (ca asa s-a cladit SRIul si restul Serviciilor).

  3. Dan Plesoianu spune:

    (cont.)
    Si, daca analizam ceea ce se intimpla acum in Romania, si privim spre trecut, spre ultimii 30 de ani, ne dam seama ca Gruparea Grivco (care nu a incetat sa existe de atunci incoace) a fost entitatea care a preluat in totalitate idealurile (planurile) Iliescene, adica acele planuri de a construi in Romania un fel de socialism luminat, cel mai probabil dupa model chinez. Si se pare ca a fost decis – pas cu pas – ca PNL sa fie partidul (gruparea) care sa duca la indeplinire aceste idealuri. Astfel. PSD a ramas format din securistii de tip vechi (cam retardati mental), PNL a ramas populat de securisto-sereisti, adica niste securisti ceva mai moderati, si o tira mai spalatei, PNTCD a fost desfiintat, ca fiind prea radical, iar USRPLUS a fost infiintat de securisto-sereistii mai spalati, oameni aproape normali, dintre care unii chiar pun tara, Romania, inaintea institutiilor, adica, in acest caz, a Serviciilor. Deci, dupa cum se vede, se pare ca nici experimentul USRPLUS nu le-a reusit celor din Gruparea Grivco, si au hotarit sa se debaraseze si de el, ca fiind, de asemenea, prea radical, dupa gustul lor. Intrebarea este: cine face (inca) parte din Gruparea Grivco? Pai probabil ca securisto-sereistii care erau tineri, dupa lovilutie, iar acum au ajuns la o maturitate relativ avansata (60-65 de ani – din categoria Iohannis, cei 10 generali noi de la SRI, etc.), dar care in continuare recruteaza invatacei tineri, gen F. Citu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.