Prima zi a anului universitar, celebrată la Universitatea de Vest din Timișoara prin patru evenimente speciale (P)

Luni, 27 septembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara vor avea mai multe evenimente speciale prin care va fi marcată deschiderea anului universitar 2021-2022, într-un format creativ.

 

Primul evenimente va fi, de la ora 10, Festivitatea de deschidere a anului universitar, care se va desfășura pe scena amplasată în spaţiu deschis, lângă sediul principal al UVT (parcarea principală, pe b-dul Vasile Pârvan nr. 4), dar va putea fi urmărită și în transmisie live pe pagina de Facebook a UVT.

UVT anunţă că la eveniment vor veni personalități de marcă ale comunității academice și timișorene, reprezentanți ai principalilor parteneri strategici ai UVT, din mediul de business și din instituții publice. „În acest moment de începere a primului semestru din noul an universitar ne vom întâlni cu mulți dintre tinerii olimpici talentați, pe care îi vom invita pentru o meritată premiere festivă. Dialogul nostru va fi însoțit de acordurile cunoscute ale imnului Gaudeamus, dar și de un film de prezentare a centrului universitar timișorean, o producție UVT prin care ne dorim să arătăm tinerilor «boboci» din anul întâi, dar nu numai lor, ce surprize frumoase îi așteaptă în Timișoara și în universitatea noastră, care le va fi a doua casă de acum înainte”, transmite rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Pentru că „La UVT, Cultura este Capitală!”, al doilea eveniment de vârf al zilei de 27 septembrie va cuprinde premierea câștigătorilor Concursului de traducere din poezia hispanică, la care vor participa ambasadorul Spaniei la București, ES Manuel Larrotcha Paradre, prezentanți diplomatici ai țărilor europene partenere vorbitoare de limbă hispanică, dar și reprezentanți ai conducerii UVT și ai Facultății de Litere, Istorie și Teologie din UVT. Programul acestui moment de premiere va debuta la ora 11.15, în amfiteatrul A01 (în care, conform regulilor în vigoare, vor fi respectate măsurile de protecție anti-pandemice, fiind admise în sală maximum 40 de persoane).

De la ora 13 este programată inaugurarea Laboratorului Nokia. Proiectarea și dotarea acestui spațiu de cercetare, testare și inovare tehnologică – în care noile generații de studenți și cercetători au acces la o platformă tehnică inovativă aflată la standardele mondiale ale domeniului – au fost realizate de UVT împreună cu Nokia România, cu un partener strategic de lung parcurs al universităţii.

„În contextul epidemiologic actual, Nokia și-a menținut sprijinul pentru mediul academic susținând educația online prin adaptarea conținutului curiculei și modalităților de predare, fără a renunța la niciuna dintre activitățile cu și pentru studenți. Inaugurarea acestui laborator reprezintă încă o dovadă a implicării în perfecționarea generațiilor următoare prin susținerea educației. Acest demers este unul cât se poate de firesc având în vedere parteneriatul strategic pe care Nokia îl are cu Universitatea de Vest din Timișoara. Suntem încântați să venim în sprijinul Universității prin echiparea acestui spațiu de studiu la standarde moderne. Pe lângă aceasta, Nokia continuă să fie alături de studenți, prin cursurile puse la dispoziția acestora, facilitarea accesului la hub-ul de cercetare și inovare care este Nokia Romania Garage, prin programe de internship și prin mentorat în cadrul lucrărilor de diplomă, practică de vară sau a proiectelor colective”, transmit reprezentanţii Nokia România.

Evenimentul din finalul zilei de deschidere a anului universitar la UVT, festivalul Univibes by UVT, va fi dedicat întregii comunități din UVT, la fel, comunității timișorene, în general.

Print Friendly, PDF & Email
Publicitate



Articole din aceeaşi categorie:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.