Cazul Ursu: crimele împotriva umanităţii şi legalitatea socialistă. Despre semnificaţia unei sentinţe

La treizeci de ani de la decembrie 1989, sentinţa Înaltei Curţi în cazul asasinării inginerului Gheorghe Ursu este o fotografie a României de astăzi. În această Românie adevărul judiciar  contrazice judecată morală şi realitatea istorică. În aceeastă Românie crimele comise de regimul comunist devin simple operaţiuni de rutină ale poliţiei, în vreme ce apărătorii demnităţii unui întreg popor sunt trataţi, cu dispreţ suveran, ca nişte infractori de drept comun. În această Românie demnitatea umană şi memoria suferinţei nu mai înseamnă nmic. Cei care triumfă, încă o dată, sunt torţionarii şi complicii tiraniei.

 

La treizeci de ani de la decembrie 1989, judecând cazul Ursu, unul în care se oglindeşte viaţa cotidiană a comunismului târziu, cu întreg cortegiul ei de cruzime şi de promiscuitate morală, de  barbarie şi de abjecţie, magistraţii Curţii Supreme au ales legalitatea socialistă în defavoarea valorilor constituţionalismului şi domniei legii. Ceea ce sentinţa lor reafirmă, tranşant şi dramatic, este continuitatea statului român, dincolo de linia istorică a căderii comunismului.  Nimic nu pare să separe cele două lumi. RSR şi România democratică  coexistă, armonic.

Nu se află nimic în textul acestei sentinţe care să reamintească natura unică, ilegitimă şi criminală, a regimului comunist, pe întreaga sa durată de existenţă istorică. Alocuţiunea Preşedintelui Traian Băsescu, Raportul Comisiei Prezidenţiale coordonate de Vladimir Tismăneanu sunt absente. Ceea ce triumfă este viziunea acreditând imaginea unei Românii de după 1964 în care abuzul, crimele şi represiunea sunt marginale. RSR este, în lectura magistraţilor români, un stat care îşi respectă cu scrupulozitate propriile legi şi care utilizează, în instrumentarea de cazuri, practici similare  cu cele la care se recurge în România  domniei legii.

Crimele împotriva umanităţii încetează să mai aibă vreo relevanţă pe fundalul acestei interpretări. În locul unei abordări care să recunoască caracterul unic şi monstruos al acestor crime, instanţa supremă  îmbrăţişează calea ce duce spre banalizarea represiunii şi spre negarea ei. Crimele împotriva umanităţii, asociate tradiţional cu abordarea retroactivă, sunt abandonate. Preferând legea mai favorabilă (codul penal al RSR), magistraţii Curţii Supreme fac o alegere nu doar juridică, ci şi etică. Ei examinează crimele comise de regimul comunist prin apel la legislaţia elaborată de regimul comunist însuşi. Este ca şi cum, în examinarea crimelor  naziste,  judecătorii aliaţi s-ar fi sprijnit pe cadrul normativ al totalitarismului nazist.

Lectura pe care instanţa supremă o dă trecutului nostru recent este una în care se recunosc liniile directoare ale propagandei ce reabilitează ceauşismul. Distincţia dintre Securitatea criminală de până la 1964 şi Securitatea legalistă din epoca socialistă sfidează memoria victimelor comuniste.  Nu mai puţin semnificativă este opinia instanţei ce neagă existenţa unei stări de conflict între  stat şi societate, în acest interval. Instanţa României de astăzi exonerează dictatura, ignorând, deliberat, trauma colectivă care a dat naştere anului 1989.

Profilul celui pe care statul comunist îl va extermina, spre a pedepsi,exemplar, crima de a gândi liber, este, în textul elaborat de Curtea Supremă, acela al unui infractor de drept comun. Judecătorii anului de graţie 2023 duc mai departe raţionamentul judecătorilor responsabili pentru asasinatul  legal de atunci. Inginerul Ursu nu este un opozant al dictaturii, ci un banal infractor. Scos din cauză  ca deţinut politic, el este judecat pentru posesie de valută. Înscenarea totalitară este acceptată ca adevăr judiciar de magistraţii Înaltei Curţi. Inginerul Ursu este condamnat, încă o dată, de statul român. Continuitatea este teribilă şi neliniştitoare.

Sentinţa Curţii Supreme este o hârtie de turnesol: ea dezvăluie complicităţile definind statul nostru. Achitarea torţionarilor este expresia unei opţiuni morale. Între cei ce au suferit şi cei ce au  executat represiunea comunistă, România de astăzi a ales. România  de acum este solidară cu statul care a domnit,ilegitim şi criminal, vreme de jumătate de secol. Datoria noastră, a celor care mai credem în libertate şi în demnitatea umană, este să mergem mai departe: împotriva acestui stat, avem obligaţia de a rosti adevărul, în numele amintirii celor care au rezistat. Evocându-le  chipurile dăm sacrificiului lor  un sens, dincolo de  uitarea oficială.

 

Articol publicat și în Contributors.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

2 Comentarii

  1. Dorin Oancea spune:

    Analiză excepțională a modului în care este privit trecutul comunist de justiția din România; în plus a unei stări de fapt care depășeșete limiele acestuia și caracterizează felul în care gândesc și acționează în 2023 cei care o conduc și îi
    ixează valorile.

  1. 11 aprilie 2024

    […] Cazul Ursu: crimele împotriva umanităţii şi legalitatea socialistă. Despre semnificaţia unei s… […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.