Programul de guvernare pentru Educaţie, fără termene, fără resurse financiare bugetate

Păcatul primordial, de care se fac vinovate toate guvernările precedente, este că nu construiesc programe de guvernare serioase.

Recitesc, cu bună-credinţă, capitolul de Educaţie din Programul de guvernare al PSD (PG). Cine n-ar vrea ca educaţia să progreseze, să constituie principala resursă de dezvoltare şi modernizare a României?  Aşa cum arată şcoala azi, aşa va arăta România de mâine.

Capitolul Educaţie al PG cuprinde 85 de măsuri organizate în 15 capitole. Sunt multe idei bune şi preţioase, adecvate situaţiei de azi a educaţiei. Multe altele nu există, măcar amintite în Program.

Păcatul primordial, de care se fac vinovate toate guvernările precedente, este că nu construiesc programe de guvernare serioase, adică programe care să cuprindă: etapizarea aplicării măsurilor, cu termene precise de punere în operă, resursele financiare necesare, chiar estimate, includerea acestor resurse în bugetele anuale şi multianuale ale ordonatorilor de credite bugetare, instituţii şi chiar funcţii publice responsabile de aplicarea acestor măsuri, actele normative necesare punerii în aplicare a Programului. Fără aceste date esenţiale, orice PG este o înşiruire de vorbe goale, bune de ameţit naivii şi persoanele care votează instinctual, nu în cunoştinţă de cauză.

Măsuri care nu apar în PG, nici măcar amintite:

1. Cum rezolvăm problema plagiatelor, a evaluării obiective şi independente a tezelor de doctorat, de licenţă, a fraudelor universitare şi de la examenele de absolvire din preuniversitar?
2. De ce nu multiplicăm traseele educaţionale, pentru ca şcoala să se plieze pe nevoile, interesele, talentele  elevilor, şi nu invers?
3. Unde sunt măsurile de multiplicare rapidă a şcolilor profesionale, într-un cadru legislativ simplificat?
4. Unde este reforma planurilor-cadru şi a arhitecturii curriculare, rămase încremenite în cadrele epocii comuniste?
5. Unde sunt măsurile de reformă a arhitecturii instituţionale, rămasă şi aceasta  la nivelul anilor 70-80?
6. De ce nu se aplică conceptul de „învăţământ dual” la toate formele şi etapele de şcolarizare?
7. Unde este sistemul unic de evaluare, standardizat, unitar la nivel de ţară, bazat pe aplicaţii informatice, care să măsoare progresul şcolar al elevilor?
8. Unde este evaluarea şi salarizarea profesorilor funcţie de performanţă, măsurată în progresul şcolar al elevilor?
9. Unde este managementul şcolar bazat pe decizia părinţilor, singurii apărători ai intereselor copiilor lor?

În rest, măsuri multe, unele bune, fără şanse de a fi implementate vreodată. Era preferabil să fie mai puţine, dar cu termene precise de punere în operă, cu resurse financiare asigurate, cu responsabilităţi precise.

Exemple de măsuri propuse în PG, capitolul Educaţie:

Reabilitarea/modernizarea clădirilor şcolare pentru ca toate unităţile de învăţământ să obţină autorizaţii de funcţionare (sanitară şi ISU);

Mobilier şcolar şi dotări didactice (aparatură de laborator, biblioteci) moderne pentru unităţile de învăţământ preuniversitar;

Crearea condiţiilor necesare de confort, siguranţa şi securitate pentru toţi copiii în şcoli, care să permită inclusiv obţinerea autorizaţiilor de funcţionare (sanitară, ISU), în conformitate cu prevederile legale;

Construcţia sau reabilitarea unităţilor şcolare pentru educaţia timpurie şi învăţământul primar;

Program naţional de investiţii în cluburile sportive şcolare,universitare, palatele copiilor şi casele de cultură studenţeşti;

Modernizarea taberelor pentru elevi şi studenţi concomitent cu creşterea capacitaţii acestora;

Construcţia a 2.500 de creşe, grădiniţe şi unităţi after-school;

Reînfiinţarea/modernizarea atelierelor-şcoala pentru Învăţământul profesional şi cel tehnologic.

Mai sunt multe alte măsuri de acest gen. Dar fără un orizont de timp precis, etapizare pe următorii ani, resurse bugetare necesare,  responsabili de punere în aplicare, toate aceste măsuri rămân vorbă în vânt.

Promovarea profesioniştilor în managementul educaţional;

Această măsură putea fi pusă în operă imediat, pe o metodologie care să permită cadrelor didactice care nu sunt în siajul puterii politice să candideze şi să obţină funcţii de conducere. Concursul care s-a iniţiat a fost mai degrabă o caricatură, conţinând condiţia  pentru candidaţi să fi avut în trecut funcţii de conducere, adică perpetuarea aceloraşi  persoane care au „jucat” în trecut în scena politică. Concursurile au fost arbitrate de Inspectorate, în care şefii sunt numiţi, cum altfel?, politic. Regândirea modalităţilor de avansare în carieră pentru cadrele didactice, astfel încât aceasta să se realizeze în baza unor criterii şi procese relevante.

Singurul proces relevant este măsurarea progresului şcolar ale elevilor. De care nu se pomeneşte în PG.

Respectarea principiului autonomiei şi descentralizării în Educaţie şi a principiului responsabilităţii publice şi întărirea mecanismelor legale de funcţionare a acestor principii;

Vorbe goale. Curriculumul este centralizat, nu există ore la dispoziţia şcolii decât în procent nerelevant, angajarea, progresul în carieră  şi evaluarea cadrelor didactice sunt asigurate de către Inspectorate, părinţii nu au aproape niciun cuvânt de spus în managementul şcolar. Rămas la nivel de enunţ îl tot auzim de 20 de ani. Fără nicio consecinţă practică.

Întărirea autonomiei universitare, concomitent cu creşterea responsabilităţii publice;

Atâta timp cât statul, prin ARACIS, nu supraveghează calitatea învăţământului superior, autonomia universitară este umbrela sub care se petrec cele mai mari grozăvii, cum recent au descoperit procurorii la universităţile din Arad. Doar justiţia descoperă, sistemul el însuşi nu are anticorpi de apărare. Pentru că nu-şi creează astfel de anticorpi.

Dezvoltarea şi implementarea programelor de stimulare a performanţei adresate elevilor cu potenţial deosebit;

Nebunia acestui punct din PG este că deja există o lege din 2007, care asigură pregătirea elevilor cu potenţial deosebit, lege iniţiată şi promovată de profesorul Florin Colceag. Este vorba de Legea 17/2007, care exact de acest capitol al educaţie se ocupă: Legea privind educaţia copiilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă. Presupun că autorii PG habar nu aveau de existenţa acestei legi, altfel planificau pur şi simplu aplicarea ei. Dacă tot există.

Iată, în încheiere, exemple de măsuri realizabile în primele şase luni. Nu se ştie nimic despre aplicarea sau demararea pregătirii aplicării lor.       Promovarea profesioniştilor în managementul educaţional;

Promovarea politicilor publice bazate pe realităţile sistemului, identificate în urma unor studii şi analize;

Se putea demara activitatea unor comisii formate din specialişti independenţi politic, evantual străini, care să înceapă, măcar,  acest proces. Fundamentarea planurilor de şcolarizare şi a finanţării pe domenii de studiu, în funcţie de nevoile pieţei muncii. Există o criză teribilă de meseriaşi în piaţa muncii, de bine ce se fundamentează planurilor de şcolarizare.

Dezvoltarea stagiilor de practică de specialitate/internship;

Operaţionalizarea centrelor de consiliere şi orientare în carieră în toate universităţile din România;

Implementarea unui proiect-pilot privind învăţământul digitalizat;

Speranţa că se vor implementa în viitor, în timp ce ministrul Educaţiei se ocupă de manuale pentru badminton, dans sportiv, baseball, gimnastică artistică, lupte greco-romane, hochei pe gheaţă, hochei pe iarbă, softball şi yachting, este mică spre zero. Dacă acestea sunt priorităţile ministrului, extrase din PG, poţi doar să râzi. Ce altceva să faci?

Articol publicat şi în Adevărul.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News