Articole din categoria Comentariu
Un recent sondaj INSCOP plasează AUR în preferinţele electoratului, cu un alarmant procent de 40,5 la sută. Mai mult, dublat faţă de scorul pe care acest partid l-a obţinut alegerile parlamentare din toamna anului trecut, când a obţinut punţin peste...
Era de anticipat – aşa cum scriam de curând – că punerea în aplicare de către Guvernul Bolojan a unor măsuri de redresare financiară a ţării nu va fi uşoară. Că Executivului i se va opune rezistenţă pe mai multe...
După luni de incertitudine politică, după luni în care am trăit cu spaima unei iminente decuplări a României de la parcursul euroatlantic şi reintrării ei în zona de influenţă a Rusiei – luni care au urmat alegerilor prezidenţiale din noiembrie...
După ce în decembrie 2024 a salvat democraţia din România, anulând alegerile prezidenţiale profund viciate și de interferenţa Rusiei, ieri Curtea Constituţională a României a dat ieri o lovitură foarte puternică luptei anticorupție, atât cât a mai rămas din ea...
Întrebarea din titlu mă tem că ar trebui reformulată: mai poate fi legată puntea între români şi români, între cei pro-occidentali şi cei „suveranişti”, între care ura a căscat o prăpastie? Cum să reparăm ceea ce a demolat, cu tenacitate,...
Discursul de aseară al lui Călin Georgescu, pe care George Simion afirmă că, dacă va ajunge preşedintele României, îl va numi premier – chiar dacă pentru asta va trebui să arunce ţara în aer printr-o prelungire a crizei politice, dizolvând...
Votul din 4 mai, dat lui George Simion, ca urmaş politic al lui Călin Georgescu, echivalează cu un vot de demolare a statului român, a democraţiei, dat de „suveraniști”. De ce am ajuns, însă aici, pe marginea prăpastiei? Primul...
La fel ca în precedenta campanie electorală prezidenţială, nici acum dezbaterile şi analizele nu au pus accentul pe subiecte ce ţin de politică externă, de securitate şi apărare, deşi acestea sunt, potrivit Constituţiei, principalele responsabilităţi ale preşedintelui României. În plus,...
În campania pentru alegerile prezidenţiale de anul trecut, liderul AUR, George Simion, îşi minţea electoratul cu promisiunile fără acoperire din aşa-numitul “Plan Simion”. Locuinţa de 35.000 de euro (liderul AUR zicea că va da un milion astfel de apartamente „la...
Înainte de ’90, nimic nu depindea de noi. Acum însă e cu totul altceva. Acum ne facem sau ne desfacem destinul istoric cu mâna noastră. (…) Ce trebuie să facem azi, înțelegând că de noi, de ieșirea noastră la vot...
Prin acţiuni de manipulare a opiniei publice cu informaţii de la CNSAS trunchiate sau deformat prezentate, care aruncă suspiciuni asupra unor membri ai instituţiei şi a instituţiei în ansamblul său, nu doar că se demonetizează sintagma de “colaborator al Securităţii”,...
Sunt contracandidaţi în cursa pentru Preşedinţia României, dar cântă aceeaşi partitură, a “suveranismului”, un curent încurajat, de ani de zile, de Rusia: Victor Ponta şi George Simion. Ce coşmar ar fi dacă, aşa cum prefigurează un sondaj recent de opinie,...
În ultimele luni, după decizia CCR, din decembrie 2024, de anulare a alegerilor prezidenţiale pe motiv de viciere a lor prin campania candidatului pro-rus Călin Georgescu, din zona zisă „suveranistă” spaţiul public a fost invadat de o serie de naraţiuni...
Victor Ponta declară că, dacă va ajunge la Cotroceni, va opri toate dosarele „politice”, inclusiv ale lui Călin Georgescu, fostul candidat pro-rus la Preşedinţia României, cercetat, printre altele, şi pentru instigare la lovitură de stat, cu violenţă. De altfel, a...
De câteva săptămâni, Parchetul General şi DIICOT furnizează constant dovezi în serie de răsturnare a ordinii constituţionale, informații referitoare la implicarea Rusiei în influenţarea alegerilor prezidenţiale de anul trecut şi susţinerea acordată lui Călin Georgescu şi în plănuirea ulterioară a...
Protestele dirijate de Călin Georgescu şi de „suveraniştii” care îi ţin isonul, chipurile pentru apărarea democraţiei şi a drepturilor constituţionale, proteste însoţite de valuri de propagandă şi ameninţări lansate prin canale media prietene sau controlate, la care am asistat după...