Ce asumă primii patru candidaţi la Preşedinţie: Estul sau Vestul?

La fel ca în precedenta campanie electorală prezidenţială, nici acum dezbaterile şi analizele nu au pus accentul pe subiecte ce ţin de politică externă, de securitate şi apărare, deşi acestea sunt, potrivit Constituţiei, principalele responsabilităţi ale preşedintelui României. În plus, poziţionarea strategică a ţării, relaţia cu UE, cu SUA, cu NATO, politica de alianţe, parteneriatele strategice sunt teme de interes major, cu atât mai mult cu cât ne aflăm într-un nou context internaţional, în plus impredictibil, cu crize internaţionale profunde, cu  un război în apropierea graniţelor, cu puteri autocratice şi revizioniste aflate în ofensivă împotriva valorilor Occidentului. Informaţiile referitoare la proiectele de politică externă, securitate şi apărare ale candidaţilor ne pot oferi un indiciu referitor la propriul viitor: trăit într-o ţară democratică, raportată la valorile occidentale, sau într-o ţară care va intra în siajul unei puteri autocratice şi revizioniste, al Rusiei.

Am dorit să aflu care este viziunea candidaţilor la Preşedinţie în privinţa politicii externe, spre ce direcţie vor conduce România: spre Vest sau spre Est? Care va fi relaţia viitoare a ţării cu SUA, cu UE? Ce decizii vor lua pe linia apărării şi securităţii naţionale? Cum vor asigura creşterea procentului alocat apărării? M-am oprit la primii patru clasaţi în opţiunea vot, potrivit sondajelor de opinie, la cei care depăşesc zece procente în intenţia de vot. Conform unui recent sondaj de opinie Atlasintel, pe primul loc se plasează George Simion, preşedintele AUR, cu 31,9 %, urmat de candidatul alianţei de guvernare PSD-PNL-UDMR Crin Antonescu – cu 22,6 %, Nicuşor Dan, candidatul susţinut de USR – cu 22% şi independentul Victor Ponta – cu 10%.

George Simion. Liderul AUR vine cu acelaşi program de preşedinte lansat anul trecut, aşa-numitul „Plan Simion”. Ceea ce s-a schimbat între timp este asumarea de către George Simion a rolului de urmaş politic al fostului candidat pro-rus la Preşedinţie, Călin Georgescu şi, implicit, de continuator al procesului de “trezire în conştiinţă” a ţării. Să ne amintim, însă, ce promitea George Simion în campania electorală anterioară:

La secţiunea Politică externă a „Planului Simion” sunt trei direcţii de acţiune asumate de prezidenţiabilul AUR care arată că, în varianta în care acesta ar ajunge la Cotroceni, România ar putea vira de la linia euro-atlantică. Lucrurile acestea nu sunt însă asumate în maniera radicală a altor partide şi candidaţi din zona „suveranistă” care, în campania precedentă, vorbeau deschis despre RoExit sau despre ieşirea din NATO.

George Simion se autodeclară „singurul candidat care îşi asumă neimplicarea României într-un conflict”. Or, onest, nu poţi garanta aşa ceva în contextul în care în coasta României se află Rusia – putere revizionistă şi expansionistă, care a provocat deja un război de agresiune împotriva Ucrainei – şi în contextul în care România, ca stat membru NATO, ar fi automat implicată în conflict în situţia în care un alt stat membru ar fi atacat de Rusia. Simion o face însă, în modul populist care îl caracterizează, declarând că „ţara trebuie să rămână în stare de neutralitate”. Or, neutralitatea României în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina este o naraţiune a propagandei ruse. Aceasta ar echivala cu ieşirea din NATO şi vulnerabilizarea ţării faţă de Rusia, adică (re)intrarea în zona acesteia de influenţă.

În privinţa relaţiei cu Uniunea Europeană, reia teza unei „Europe a naţiunilor suverane”. O temă în spatele căreia stă altceva. Discursul suveranist, pe care îl susţine şi George Simion, nu are de-a face cu noţiunea de suveranitate aşa cum este ea prevăzută în legea fundamentală – România fiind suverană prin Constituţie. Discursul suveranist – virulent anti-european, extremist – are de-a face doar cu încercarea de decuplare a statelor de UE, miza finală fiind o încercare de împingere a constructului european spre destrămare din interior. Exact ce, de ani de zile, îşi doreşte şi încurajează, prin propagandă, Rusia sub regimul Putin.

Pe linia apărării, prezidenţiabilul Simion anunţă că nu va mai cheltui „după dictare” banii destinaţi apărării – cu trimitere la Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA – şi că „va condiţiona achiziţiile de echipamente şi tehnică militară de mecanisme off-set viabile, pentru a relansa industria naţională de apărare”. Nu menţionează, însă, cum şi în cât timp România ar putea produce echipamente militare de ultimă generaţie, de care are nevoie ca stat-tampon între Rusia agresoare şi expansionistă şi celelalte state NATO.

Din „Planul Simion” lipseşte orice trimitere la relaţia României cu Republica Moldova şi cu Ucraina. Deloc întâmplător, însă. Liderul AUR are interdicţie de intrare în două state în cele două state în care Rusia urmăreşte să preia controlul, Ucraina şi Republica Moldova, şi unde, spun autorităţile, George Simion a lansat teme deloc inocente, deloc în interesul celor două ţări, precum naţionalismul şi revizionismul. Or, strigoii revizionismului – care vor redesenarea graniţelor, exact ceea ce vrea şi preşedintele rus Vladimir Putin în Ucraina, violând tratate de drept internaţional – fac jocul Moscovei. La fel ca agitarea spiritelor ultranaţionaliste în ţările din vecinătatea Rusiei şi din fosta ei zonă de influenţă, situaţie generatoare de tensiuni interetnice. De altfel, în ultimii ani, Georges Simion s-a dovedit o portavoce a propagandei ruse, prin discursuri anti-ucrainene, prin naraţiuni anti-occidentale, prin teorii ale conspiraţiei alimentate de propaganda Kremlinului şi care servesc aceluiaşi scop, anume slăbirea establishmentului politic occidental.

Crin Antonescu. În programul de preşedinte „România înainte”, un document bine gândit şi structurat, candidatul susţinut de alianţa de guvernare PSD-PNL-UDMR îşi asumă limpede un parcurs euro-atlantic al ţării. Acesta spune că în contextul intrării politicii externe într-o nouă eră şi în care „beneficiile păcii s-au epuizat”, România, care nu mai este „un ucenic NATO şi UE”, trebuie să joace un rol esenţial ca stat de primă linie pe Flancul Estic, considerând Parteneriatul Strategic cu SUA ca fiind un factor-cheie de securitate. Pe linia politicii externe, Crin Antonescu îşi propune consacrarea României ca partener indispensabil, ca ţară de primă linie în Europa Centrală, în Balcanii de Vest şi în zona Mării Negre, creşterea relevanţei României în UE şi NATO, dar şi redefinerea rolului în UE pentru ca România să-şi poată promova şi apăra mai bine interesele. O altă ţintă a candidatului susţinut de coaliţia de guvernare este stimularea interesului SUA de a-şi spori prezenţa şi implicarea în ecuaţia regională de securitate. În privinţa relaţiilor cu Republica Moldova, anunţă o creştere a interacţiunii cu această ţară, pe linie de politică externă şi de securitate, iar în privinţa Ucrainei, îşi asumă pregătirea condiţiilor politico-diplomatice pentru participarea la reconstrucţia acestei ţări. Totodată, ia în calcul reconsiderarea importanţei securităţii economice şi a rezilienţei, ca domenii ale politicii externe. Pe linia apărării, Crin Antonescu îşi asumă descurajarea oricărei forme de agresiune pe teritoriul ţării, o apărare teritorială credibilă, realizabilă printr-un plan coerent şi accelerat de înzestrare a Armatei, protejarea intereselor economice şi a infrastructurii critice în Marea Neagră, protecţie cibernetică împotriva atacurilor hibride, implicarea cetăţenilor în cultura de apărare democratică şi o nouă Strategie Naţională de Apărare.

Nicuşor Dan. Numit „România onestă”, programul prezidenţial al lui Nicuşor Dan, candidat independent – susţinut de USR, în locul Elenei Lasconi –, este, de asemenea, foarte bine elaborat, având linii de acţiune clare, indicând o indubitabilă menţinere a României pe direcţia euro-atlantică. Pe linia politicii externe şi de securitate, acesta îşi asumă consolidarea relaţiilor transatlantice (cu referire la NATO, la Parteneriatul Strategic cu SUA şi la UE), reducerea dependenţelor economice strategice (cu menţiunea că România trebuie să evite dependenţa tehnologică de regimuri autoritare, cum e China, de pildă), creşterea investiţiilor în apărare (prin alocarea treptată a 3,5 la sută din PIB), participarea activă la arhitectura europeană de securitate, cu referire la înfiinţarea ReArm a Uniunii Europene, o apărare eficientă împotriva războiului hibrid, prin modernizarea structurilor de intelligence, şi, de asemenea, promite că România va fi o voce activă în UE, printr-o participare plenară la procesele de decizie europeană, mai cu seamă în domenii de interes naţional. În privinţa relaţiei cu Republica Moldova, prioritatea strategică a lui Nicuşor Dan, în cazul în care ajunge la Cotroceni, este sprijinul pentru parcursul european al acestei ţări, pentru investiţii româneşti, pentru o interconectare strategică între cele două state şi pentru extinderea cooperării educaţionale şi culturale.

Victor Ponta. Programul de preşedinte al candidatului independent Victor Ponta – fost premier PSD, fost fondator şi preşedinte al unui partid naţionalist, Pro România –, program numit „România pe primul loc”, are o linie asumat naţionalistă, „suveranistă”. De altfel, nu e nimic neprevăzut, pentru că Victor Ponta are un indubitabil background naţionalist, el fiind politicianul care, în 2014, împreună cu PSD pe care îl conducea atunci, au reintrodus, în mod insidios, naţionalismul pe scena politică din România. Începuseră în campania pentru europarlamentare a PSD-PC-UNPR. Apoi, în toamna aceluiaşi an, invocând motivul nevoii de voturi, l-au adus în prim-planul politicii româneşti, via UNPR, pe liderul PRM-ului ultranaţionalist, Corneliu Vadim Tudor. Pe acest fundal al naţionalismului s-au distins şi derapaje anti-occidentale, în perioada în care Victor Ponta fusese premier PSD şi prima voce într-o alianţă politică, USL – în care îl avusese coechipier şi pe Crin Antonescu –, alianţă care dăduse câteva serioase lovituri democraţiei şi statului de drept în perioada 2012-2014, vârfuri fiind tentativa de lovitură de stat din vara lui 2012 şi „Marţea neagră”. În anii aceia, Victor Ponta şi sfidat, nu o dată, UE, Cancelarii occidentale şi Departamentul de Stat al SUA. Acum, cu programul prezidenţial „România pe primul loc”, copiat după cel al preşedintelui american Donald Trump, „America First”, joacă rolul populistului anti-sistem – sistem din care a făcut parte însă ani de zile –, pentru care vrea, însă, o schimbare profundă, considerându-l „eşuat”. „Puterea trebuie să aparţină românilor” spune Victor Ponta, insinuând că actuala clasă politică nu e de fapt alegerea poporului, intrând în zona unor teme dragi „suveraniştilor” şi propagandei anti-occidentale / pro-ruse pentru care sintagme de genul „România colonie”, „sclavi ai Occidentului” sunt, de ani de zile, leitmotive. Acum, însă, Victor Ponta se fereşte de atacuri frontale la adresa Occidentului şi, ca susţinător – de conjunctură? – al actualei administraţii de la Washington, admite că Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu este „un pilon esenţial în apărarea şi stabilitatea ţării”, care asigură întărirea poziţiei strategice a României pe Flancul Estic şi conferă beneficii economice: „Este esențial ca România să continue să sprijine și să valorifice acest parteneriat, asigurându-se că interesele naționale sunt protejate și promovate și că România rămâne un aliat de încredere și un actor respectat pe scena internațională”. În programul său de preşedinte, domnul Ponta nu face însă referire concretă la proiecte ce vizează politica externă, de securitate şi de apărare a ţării, cum nu face nici referire la relaţia ţării cu UE. Vorbeşte, în schimb, despre măsuri economice, importante de altfel, dar care nu sunt apanajul şefului statului, ci al primului-ministru.

Aşadar, la ce ne putem aştepta în urma acestui scrutin prezidenţial?

Dacă în turul doi al prezidenţialelor ar ajunge cei doi „suveranişti” George Simion şi Victor Ponta, va fi un coşmar pentru viitorul democratic al României. E greu de spus care dintre ei este răul mai mic.

Dacă în turul doi va ajunge George Simion cu unul dintre cei doi politicieni pro-europeni, pro-americani, Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, România mai are o speranţă că va fi menţinută pe direcţia euro-atlantică pe care se află. Emoţii sunt, însă, pentru că nu există garanţia că procentele electorale pe care le însumează acum cei doi – în jur de 45 %, conform sondajului Atlasintel la care am făcut referire – se vor regăsi pe buletinele de vot pe numele aceluia dintre ei care va ajunge în turul doi. În cazul în care în competiţie rămâne Crin Antonescu, voturi din coaliţia de guvernare, mai cu seamă de la PSD, din zona ultranaţionalistă a partidului, e de aşteptat să ajungă nu la el, deşi e candidatul coaliţiei, ci la George Simion. La fel, nu e sigur că voturile din primul tur ale lui Nicuşor Dan vor ajunge, în turul doi, în contul lui Crin Antonescu, în cazul acesta fiind de aşteptat mai degrabă absenteismul. Nici în voturile transferate de la electoratul Elenei Lasconi nu se poate pune bază. Aceleaşi semne de întrebare există şi în cazul în care în turul doi ar ajunge Nicuşor Dan. Şi asta pentru că sunt luni de zile de campanie contondentă în zona democratică, iar o strategie care a ostilizat electoratele nu poate garanta un vor pur raţional, tactic şi un “transfer” de voturi, în turul doi, de la candidaţii pro-occidentali perdanţi în primul tur spre cel mai bine cotat, pentru a-l ajuta să câştige alegerile şi a ajuta implicit România. Altfel ar fi stat lucrurile dacă această zonă politică democratică, pro-occidentală ar fi avut – măcar ca reacţie apărare după şocul din noiembrie 2024 – un candidat comun. Dar, ca de obicei, orgoliile politice au fost prea mari, iar loviturile, prea contondente ca să permită, măcar pe ultima sută de metri, o reconciliere şi o aliniere în spatele unui singur candidat.

Mai există, desigur, varianta ca în turul doi să se confrunte candidaţii pro-occidentali: Crin Antonescu şi Nicuşor Dan. Deşi, cu privirea spre trecut li se pot face reproşuri, mai grave sau mai puţin grave, se va putea, totuşi, spune că România a prins colacul de salvare, iar curenţii „suveranişti” nu o vor trage spre Est. Dar această variantă optimistă, cu cei doi în competiţia finală, este puţin probabilă.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News