Articole din categoria Comentariu
Ni s-a oferit, zilele trecute, o nouă dovadă că, pentru foarte mulţi parlamentari, principiul independenţei Justiţiei nu este nici nenegociabil, nici sacrosanct. “Nu Parchetul îi spune Senatului ce trebuie să facă, ci Senatul este cel care judecă (…) Senatul are...
Scandalul aleşilor USL cu probleme de integritate este din nou în toi, după puseul înregistrat în august. Semn că baronii şi baroneţii locali ai Puterii pun presiune pe şefii de la Bucureşti, ştiind că aceşti şefi vor depinde de ei,...
Modificarea controversată şi abuzivă a Constituţiei pare, în acest moment, un proiect blocat. Printr-o mişcare abilă. La care s-a recurs ca la asul din mânecă. Legea referendumului, în forma gândită de U.S.L. – care prevede reducerea pragului de prezenţă la...
“USL a înţeles că trebuie să pună mâna pe Justiţie, pentru a-i scăpa pe corupţi de lege”, spunea, în vara anului trecut, preşedintele suspendat Traian Băsescu. Adrian Năstase şi al său “Trofeu al calităţii” creaseră precedentul periculos. Dacă acest om...
În plină tensiune între vârfurile alianţei de guvernare, liderul P.N.L. aruncă mănuşa şi spre oameni din propriul partid. Oameni pe care i-a nominalizat pentru a face parte din Cabinetul Ponta. Vineri seara, la Antena 3, Crin Antonescu declara că una...
Sunt parteneri de coaliţie aflată la putere. Teoretic, împart camaradereşte lauri şi huiduieli. Practic, nu e aşa. Pentru că Victor Ponta a speculat şi a fructificat derapajele lui Crin Antonescu şi naivitatea lui de a se bate pentru idei la...
La o săptămână după ce declara că P.N.L. are mari probleme (“Nu întâmplător A.N.I. nu are altă activitate de un an decât P.N.L. Nu întâmplător cea mai mare parte din activitatea D.N.A. pare să fie dedicată doar P.N.L. Nu întâmplător,...
La Reuniunea Diplomaţiei Române – eveniment la care au participat miniştri de Externe, consuli generali, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic străin acreditat la Bucureşti –, Victor Ponta declara senin că se sfătuieşte şi cu Adrian Năstase în privinţa treburilor ce ţin...