Revin “mătuşile Tamara”, pe uşa deschisă de CCR?

După ce în decembrie 2024 a salvat democraţia din România, anulând alegerile prezidenţiale profund viciate și de interferenţa Rusiei, ieri Curtea Constituţională a României a dat ieri o lovitură foarte puternică luptei anticorupție, atât cât a mai rămas din ea în ultimii ani, şi statului de drept. A declarat neconstituţionale caracterul public al declaraţiilor de avere şi interese în cazul funcţionarilor publici, al demnitarilor şi declararea veniturilor copiilor şi ale soţilor acestora. Această hotărâre ridică mari semne de întrebare în privinţa momentului în care a fost luată şi în cea a unui posibil scop cu bătaie mai lungă.

 

CCR a decis că declarațiile de avere și interese nu vor mai fi publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, nici al vreunei instituţii publice, pe motiv că este o prevedere neconstituţională. Din motiv similar, aceste declaraţii nu vor mai cuprinde detalii despre veniturile şi averile soților și ale copiilor. Nu ştim momentan argumentaţia CCR, care nu a transmis încă motivarea deciziei, dar ceea ce se conturează clar este că se dă liber la ascuns averi ilicite.

Transparentizarea averilor a fost, de la reglementare, în urmă cu aproape 15 ani, un garant al integrităţii, un instrument foarte important în lupta anticorupţie, un instrument eficient de control civic, un instrument pentru consolidarea şi menţinerea încrederii publice în instituţii ale statului.

Or, prin acestă decizie CCR întoarce România cu mulţi ani în urmă, în anii când declaraţia de avere se depunea în plic sigilat, nefiind deschisă de nimeni decât, eventual, pentru un şantaj, în anii când funcţionari publici, demnitari strângeau averi după model mătuşa Tamara – cazul fostului premier PSD Adrian Năstase fiind relevant – fără să le fie teamă că îi va deranja cineva cu o întrebare privind neconcordanţa între acestea şi veniturile obţinute din funcţia publică ocupată. Unii dintre ei au fost “deranjaţi” ulterior, când lupta anticorupţie funcţiona cu motoarele turate la maximum şi dovedea acte de mare corupţie comise de nume grele de pe scena politică, din servicii, din justiţie, din Interne şi Apărare.

Decizia CCR ridică mari semne de întrebare şi în privinţa momentului în care a fost luată, şi în cea a unui scop cu bătaie mai lungă. Hotărârea judecătorilor constituţionali a fost pronunţată în cazul unei sesizări făcute în 2019 de un consilier al Avocatului Poporului, Dumitriţa Laura Chiţan, nemulţumită de faptul că a fost obligată de lege să facă publice veniturile soţului. De ce nu a fost judecată această speţă timp de şase ani şi de ce acum, după ceremonia de învestire a noului preşedinte Nicuşor Dan, în cadrul căreia acesta vorbise şi despre necesitatea reformării CCR? De ce acum, când au loc negocieri pentru formarea noului Guvern care va fi obligat să recurgă la măsuri economice dure şi deloc populare, care se anunţă o povară în plus pentru mediul privat, în timp ce funcţionarii publici şi demnitarii îşi vor secretiza veniturile, averile făcute din bani publici? Oare nu cumva pentru a dinamita şi decredibiliza mandatul lui Nicuşor Dan care anunţat reforme pe toate palierele, care pledează pentru integritate şi transparenţă? 6,3 milioane de români care au optat pentru Nicuşor Dan la Preşedinţia României au dat un vot pentru continuarea parcursului euroatlantic al ţării – cu toate beneficiile şi rigorile impuse –, pentru democraţie, pentru stat de drept şi reformă a statului, nu pentru demolarea lui, cum avea planificat contracandidatul său, George Simion, ca urmaş politic al fostului candidat pro-rus la Preşedinţia României, Călin Georgescu. 6,3 milioane de români au dat un vot pentru ca ţara să meargă înainte, nu înapoi, pentru progress, nu pentru regres, pentru respectarea statului de drept, nu pentru încălcarea lui.

 

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

8 Comentarii

  1. LevSt. spune:

    „…de ce acum, după ceremonia de învestire a noului preşedinte Nicuşor Dan, în cadrul căreia acesta vorbise şi despre necesitatea reformării CCR? „///2-Nicușor Dan, la vizita regelui Felipe al VI-lea în România: ”Peste un milion de români trăiesc, muncesc și contribuie activ la viața economică și socială a Spaniei”(…)___–-___sa speram că ND vede și oportunitatile aparute din aceasta vizita, și că va avea nu NUMAI curajul, dar și puterea de sacrificiu, adica sa renunte la functie in favoarea revenirii AUTOMATE* , la Monarhie, cu „Print Strain”, adica un tanar roman casatorit cu gratioasa Infanta Spaniei, adica o legatura intima, la varf, cu una dintre marile puterii ale lumii, cu una dintre Marile Tari și Natii, ale omenirii tuturor timpurilor…Si (btw), multumesc domnului Dan Culcer că a publicat -pe Asymetria- articolul meu din 2008, „Regi și Presedinti”.(* cum este cel mai drept și singurul salvator act)

    • LevSt. spune:

      Mai jos , o impresie la zi, despre Spania, tara care a devenit un fel de Mecca, pentru cautatorii de mai bine, inclusiv din occident:”Reacția unui turist britanic care a mers la cumpărături într-un supermarket din Spania: „E incredibil. Chiar mă gândesc să mă mut” VIDEOUn turist din Marea Britanie a devenit viral pe TikTok după ce a vorbit despre prețurile mici din supermarketurile spaniole (…)

      • LevSt. spune:

        Mai jos, raspunsul unui localnic, numai noul pres-edinte al tarii noastre ,vrea sa produca pulberi si armament, in loc de hrana: „Mulțumesc că ai spus ce nimeni nu spune — avem agricultură, zootehnie, pescuit, avem de toate în țara asta”, i-a răspuns un localnic.”

  2. LevSt. spune:

    -cont- „…salvator act”___–___destul de probabil că pentru „marii” *republicani romani, CEA ce spun eu(referitor l a sisteme) poate partea o abearie, insa revenirea la Monarhie chiar că ar trebuie să se facă AUTOMAT in virtutea faptului că trecerea la republica s-a făcut prin forta , santajati, intimidari și NU prin vot popular( deci total illegal și total impotriva mult declamatului bun-simt romanesc!!!), asa că este cel mai normal lucru , va revenirea la Monarhie sa se facă direct, scurt , intr-o singura zi, și de aici oricine poate initia o actiune de schimbare a sistemului,, altfel Romanaia NU se va ” aseza”, pana nu se transeaza aceasta mare problema, pentru că orice este făcut in afară minimilor cerinte ale legii, va exploda candva, cumva, exact cum „s-a intamplat ” cu comunismul, mai oriunde, dar mi ales in Romania…Si inca CEVA de notat, dupa ce am pastat art. „Regi și Presedinti” -pe pagina- Asymetria- DE PE PAGINA lui George Damian(Art. „De ce nu poate reveni Monarhia in Romania?”) acest articol și altele promonarhiste (cat și diverse comentarii pertinente, ale altora postatori-total 123) AU FOST STERSE, ramanand in pagina- cateva comentarii ale mele(mai ales) care nu au de’a face cu subiectul, ceace spune că „cineva” este interest ca subiectul Monarhie sa fie uitat, adica un grup semnificativ din Romania este speriat de spectrul intoarcerii la NORMALITATE, întrebarea este cine este acest G.Damian, care le face jocul, este influenta securitatii și nomenclaturii neocomuniste activa și in Repeblica Moldova?

  3. LevSt. spune:

    -cont-(* este f. convenabil, ușor și banos , sa fii latrator prorepubica, intr-o asa republica, adica supercorupta și extrem de saracita , pentru că -masiv- din taxele celor care munceasc, puterea imparte acesti bani discretionar, inclusiv catre acesti latrai, permanent flamanzi)

    • LevSt. spune:

      Și tot despre hulita și „anacronica și demodata” Monarhie:”La toata Maretia Arhitecturala și chiar naturala, Franta ar fi fost nr. 1 in lume, INSA si-a pierdut COROANA !!!(Eseuri.Dan Culcer:Reflectii asupra revolutiei…”-Asymetria). Jacques Bainville*: cântul funebru al suveranității istorice
      Jacques Bainville a fost în același timp cronicarul lucid al unui trecut idealizat și profetul îngrijorat al unui viitor dezagregat. Istoric monarhist, vedea în Revoluția franceză mai puțin o emancipare, cât o ruptură traumatică, o prăbușire a ordinii naturale și ierarhice. În ochii lui, democrația modernă, arogându-și monopolul legitimității, a slăbit structurile organice ale puterii și a aruncat națiunea într-o instabilitate cronică. Denunța logica universalistă, născută din Iluminism, ca un solvent al identităților particulare. Gândirea sa se înscrie într-o critică profundă a modernității politice, apropiată de cea a lui Ortega y Gasset în Revolta maselor. Amândoi se tem de ascensiunea omului mediu, de dispariția elitelor, de pierderea sensului autorității și al ierarhiei naturale. Pentru Bainville, suveranitatea nu este o abstracție juridică, ci o construcție lentă și răbdătoare, rod al unei maturizări istorice, dinastice și teritoriale. Istoria are aici rolul unui dascăl sever. A uita această moștenire înseamnă a risca repetarea greșelilor trecutului. După cum scria cu gravitate: „Cei care ignoră trecutul vor fi trădați de viitor.”(* Jacques Pierre Bainville 9 February 1879 – 9 February 1936) was a French historian and journalist. A geopolitical theorist, concerned by Franco-German relations, he was a leading figure in the monarchist Action Française.)

  4. LevSt. spune:

    „…este că se dă liber la ascuns averi ilicite.” ///2-Guvernatorul BNR trage alarma: „Problema sustenabilității datoriei e mai presantă ca niciodată pentru România”___–___aceasta problema a devenit vitala, insa și acest individ este o parte ,mare, a problemei, chiar dacă averea sa faraonica are alura de licita, insa averile ilicite- in Romania- sunt mai mari decat averea publica, iar cei care le detin, sunt -in proportie de peste 99%- fosti sau actuali angajați ai statului, in special politicieni la centru sau locali, varfuri ale administratiei, ,” oameni ai armatei”, popimea, etc…

  5. LevSt. spune:

    „…oameni ai armatei…”///2- Cătălin Ranco Piţu(General (r): „Mineriada din iunie 1990, o diversiune pusă la cale cu complicitatea tuturor șefilor de instituții militare”____–-____Evident că asa este, ceace spune explicit că armata Romaniei (garantat si dupa „89) NU este o armata CI o mare grupare politica, absolut mafiotica , carea a ros și roade toata plusvaloarea data de milioane de romani direct muncitori, realmente armata Romana este adevaratul cancer al societatii și economiei romanesti, NUMAI o asanare profunda mai poate salva tara de la autodistrugere,iar -din pacate- noul presedinte este unul dintre cei mai bine mascati bolsevici, NU are nici cea mai subtire intentie de a o reforma, iar populatia este la fel de hipnotizata de aceasta armata, o institute total antiromaneasca…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.