Unde libertatea presei este sugrumată, democraţia se sufocă

Acolo unde libertatea presei este sugrumată, democraţia se sufocă. Nu poate exista libertate acolo unde presei i se pune botniță. Partidele totalitare urmăresc anihilarea presei libere. Au „talentul” de a se deghiza în spatele unor slogane mistificatoare.

Scopul propagandei în regimurile comuniste şi fasciste este să uniformizeze mințile şi şi să videze de orice conținut rațional universul informaţional. Ziarul partidului, în viziunea leninistă, era „propagandist, agitator şi organizator colectiv”.

Nici nu apucaseră să iasă din clandestinitate că politrucii staliniști din România declanșau campanii infame împotriva presei libere. Scînteia era dirijată de Miron Constantinescu, cel mai tânăr membru al Biroului Politic, animat de un suflu revoluţionar iacobin. Sosit de la Moscova, Leonte Răutu era adjunctul său. Cele mai virulente editoriale le semna Silviu Brucan. În numele „defascizării” erau ponegrite figuri de vârf ale politicii şi culturii democratice. În primul rând, Iuliu Maniu şi PNŢ. În biroul pe care îl împărţeau în sediul CC de pe Aleea Alexandru, Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker citeau cu maximă atenţie ce apărea în ”organul CC”.

De atunci şi până pe 22 decembrie 1989, Scânteia a fost vocea neadevărului. Opusul libertății presei. Megafonul uniformităţii, al stupidităţii triumfaliste şi al obedienței vegetative devenită mod de viaţă.