Ura, ca stimulent al opţiunii politice

Un recent sondaj INSCOP plasează AUR în preferinţele electoratului, cu un alarmant procent de 40,5 la sută. Mai mult, dublat faţă de scorul pe care acest partid l-a obţinut alegerile parlamentare din toamna anului trecut, când a obţinut punţin peste 18 la sută. Este îngrijorătoare şi situaţia actuală, dar mai îngrijorătoare este perspectiva ca, peste trei ani sau poate mai repede, acest partid – extremist, radical, cu vădite nostalgii atât după comunism, cât şi după legionarism, care l-a susţinut pe fostul candidat pro-rus la Preşedinţie, Călin Georgescu – să acapareze puterea în România. Un tablou terifiant, cu democraţia jucată la ruletă rusească.

Ce a generat această dublare a procentului de încredere în AUR în decurs de câteva luni? Aş spune că este efectul unui cumul de factori.

O primă explicaţie este conjuncturală, şi anume momentul realizării sondajului INSCOP: ultima decadă a lunii iunie. O perioadă în care spaţiul public a fost ocupat de discuţiile privind deloc popularul pachet de măsuri de redresare fiscal-bugetară asumat de Guvern, măsuri care, deşi necesare pentru salvarea României de la prăbuşire financiară şi pentru reformarea ei, au scos deja oameni în stradă.

Lunga, atipica (prin interferenţa Rusiei în procesul electoral, în favoarea lui Călin Georgescu, şi impunerea anulării primului tur al alegerilor prezidenţiale de anul trecut), obositoarea campanie electorală pentru prezidenţiale, care a vlăguit o parte a electoratului şi a radicalizat o alta, poate fi, şi ea, o explicaţie. A fost o campanie în care AUR şi zona „suveranistă” au recurs la o propagandă extrem de agresivă, la minciuni, dezinformări în serie, care au avut ca efect o adâncire a clivajelor din societate şi a neîncrederii în instituţii, în statul român, dar şi la o radicalizare a unui segment nu mic de populaţie. Cum am scris recent, fanatizarea multor, îngrijorător de multor oameni este un efect al politicii, de ani de zile deja, a pumnului ridicat și a răcnetului, al politicii urii și intoleranței, al politicii care face din legionari și criminali de război eroi și modele de urmat – politică dusă de AUR, SOS şi POT – şi, în egală măsură, un efect al urii picurate zi de zi în societate prin comunicare de tip „Marș!”. Mesajele transmise de această toxică propagandă politico-mediatică, ani la rând, exacerbând frustrarea şi dorinţa de răzbunare pentru propriile neîmpliniri, deziluzii, au dezbinat societatea, încercând de fapt să destabilizeze ţara. Iar detabilizarea ţării este un obiectiv urmărit de Rusia, prin războiul hibrid pe care îl duce.

Cu intrarea la guvernare a tuturor partidelor pro-europene (PNL, USR, PSD şi UDMR) culoarul opoziţiei a rămas liber pentru AUR, care a devenit singurul partid de opoziţie, după căderea în irelevanţă a celorlalte două partide parlamentare „suveraniste”, SOS şi POT, care au pierdut oameni, fiindu-le desfiinţate grupurile parlamentare. Astfel, a venit firesc capitalizarea electorală a nemulţumirilor sociale.

O altă explicaţie ar fi migrarea spre AUR a unei părţi a electoratului PSD (care a ajuns la un minim istoric al intenţiei de vot, conform aceluiaşi sondaj INSCOP, de 13,7 la sută, ceea ce îl ameninţă să piardă statutul de cel mai mare partid din România pe care l-a avut în ultimii 35 de ani). Poate fi segmentul acela de electorat pe care PSD l-a câştigat de partea sa şi l-a fidelizat prin măsuri populiste, la care a fost campion timp de trei decenii, măsuri (de genul sporurilor, primelor în mult prea multe cazuri, poate în majoritatea, nejustificate, unele chiar absurde – şi, mai cu seamă, acordate fără nicio analiză) vizate acum de reformele Guvernului Bolojan. Măsuri la care PSD a subscris, ca parte a coaliţiei de guvernare. Poate fi şi un segment care nu se regăseşte în poziţionarea declarat şi asumat pro-occidentală a PSD din ultimii ani, care se regăsea în linia lui suveranistă, trasată apăsat mai cu seamă în epoca Dragnea.

Ce poate urma? Sunt două posibile scenarii pesimiste şi unul optimist.

Într-un prim scenariu pesimist, poate urma eşuarea reformelor asumate de Guvernul Bolojan, fie prin blocarea lor în Parlament sau chiar în cadrul coaliţiei de guvernare, fie prin căderea Guvernului, fie prin ieşirea de la guvernare a PSD şi, automat, fracturarea coaliţiei de guvernare. Acest lucru va atrage după sine haos fiscal care va împinge ţara spre colaps financiar şi economic.

Într-un alt scenariu pesimist, reformele vor merge înainte, dar vor genera un val foarte mare de frustrare şi ură, care va fi „călărit” de AUR. Ceea ce ar putea face ca acest procent al intenţiei de vot de 40 la sută să fie transformat, la următoarele alegeri, în voturi, poate chiar într-un procent mai mare. Situaţia economico-financiară din ţară îi este favorabilă AUR. Întreaga gașcă politico-mediatică autointitulată „suveranistā” – în fapt, anti-europeană și pe alocuri vădit pro-rusă – va profita din plin de nemulţumirile, de tensiunile din societate cauzate de măsurile nepopulare luate de Guvern, va continua să dezinformeze, prin răstălmăcirea mesajelor oficiale, să instige populația împotriva Cabinetului Bolojan obligat să facă ordine în finanțele țării după ani de dezmăț populist. Prin pachetul de măsuri asumate, Guvernul va declanşa lupte pe mai multe fronturi, la vedere, dar şi subterane. Se va lupta cu beneficiarii de salarii imense, nejustificate. Cu beneficiarii a tot felul de sporuri, burse, pomeni, alocate şi ele în marea majoritate nejustificat, în mod pauşal, fără nicio analiză. Cu ocupanţii unor posturi-sinecuri revenite clientelei de partid, mai cu seamă PSD. Cu beneficiarii de pensii speciale. Ce nu spune această propagandă este: ce măsuri ar fi luat tandemul Simion-Georgescu pentru a redresa financiar țara? Aveau soluții? Soluții fezabile, nu promisiuni sterile, populiste, nu naționalizări și programe de genul „apă, hrană, energie”. Nu aveau altele. Aveau însă planuri care anunțau schimbarea direcției României de pe linia pro-europeană și pro-atlantistă.

Un scenariu optimist este ducerea la bun sfârşit a reformelor fiscal-bugetare asumate de Guvern şi ieşirea la liman a României. Ca ţară reformată, care nu va fi retrogradată de către firmele de rating de investiții, care nu va fi deconectată de la fondurile europene, din care firmele străine nu vor pleca, iar cele autohtone nu vor sta sub spectrul falimentului. Acest scenariu implică, însă, un altul: fie optimist, fie pesimist. Dacă partidele pro-europene aflate la guvernare vor fi consecvente în reformele asumate, vor şti să explice populaţiei fiecare măsură luată şi necesitatea ei – pentru a lăsa un spaţiu de manevră cât mai mic manipulărilor şi dezinformărilor – îşi vor putea păstra electoratul, iar România va putea rămâne pe linie euro-atlantică şi după alegerile viitoare. În paralel, însă,, ar fi nevoie ca dezinformările şi acuzaţiile fără acoperire, instigările la ură să fie, măcar o parte, sancţionate, pentru că discursul fundamentat pe ură, pe batjocură, pe dezinformare poate face ravagii într-o societate, într-o democraţie, mai ales când este amplificat de social media. Altfel, vom avea parte de o catastrofă dacă peste trei ani (sau mai devreme, în caz de alegeri anticipate) va veni AUR la putere. În situaţia aceasta, am putea să ne trăim ultimii trei ani de bunăstare şi democraţie, înainte de a fi aruncaţi în colaps financiar şi economic, într-un hău antidemocratic pentru mulţi – cine ştie câţi – ani.