Frânarii reformelor

Era de anticipat – aşa cum scriam de curând – că punerea în aplicare de către Guvernul Bolojan a unor măsuri de redresare financiară a ţării nu va fi uşoară. Că Executivului i se va opune rezistenţă pe mai multe fronturi.

Rezistenţă din partea Opoziţiei “suveraniste”, zgomotoasă, dar sterilă din punct de vedere al soluţiilor, care nu doar că va specula şi cea mai mică eroare din actul de guvernare, ci îi va da dimensiuni apocaliptice, o va garnisi cu minciuni, pentru a institui în rândul populaţiei o permanentă stare de confuzie, teamă, frustare şi furie, instigând la mişcări de stradă anti-sistem. AUR – partid care a sfidat prin refuzul de a participa la învestirea preşedintelui Nicuşor Dan, care a refuzat să participe la negocierile pentru formarea Guvernului, care nu a participat la votarea noului Guvern – şi-a scos deja o parte din susţinători în stradă şi a anunţat că o va ţine tot aşa.

Rezistenţă din partea sinecuriştilor din interiorul instituţiilor vizate de reformă – nu sunt puţini – care beneficiază de sprijinul unor politicieni datorită cărora au ajuns să beneficieze de acele sinecuri. Iar lor li se alătură angajaţi vizaţi de tăierea unor sporuri.

Rezistenţă din partea liderilor de sindicat. O falangă de caviar a PSD – aproape toţi aceşti sindicalişti au venituri colosale –, cimentată în funcţie de peste 30 de ani şi care acum ameninţă cu greve generale contra măsurilor de austeritate. Sau recurg la şantaj la adresa Guvernului, cum a procedat Vasile Marica, liderul sindicatului Sed Lex, care reprezintă protestatarii ANAF și ai Ministerului Finanțelor, și care a amenințat că poate bloca România dacă Executivul nu renunță la măsurile de austeritate. Nu îmi amintesc, însă, ca domnul Marica să fi protestat față de faptul că unii angajaţi ai ANAF nu îşi fac treaba, ceea ce ne-a adus în situaţia în care prejudicii de zeci de milioane de euro sunt nerecuperate, deși ANAF avea obligația, prin sentințe judecătorești, să le recupereze, în situaţia în care colectarea datoriilor e foarte slabă – sunt firme private, dar şi companii de stat cu datorii astronomice, vechi de ani şi ani – , în situaţia în care evaziunea fiscală este în floare, generând prejudicii imense la bugetul de stat.

Rezistenţă din partea Justiţiei, care nu pune frână oficial, în văzul lumii, ci, pentru a evita scăderea veniturilor prin tăierea unor sporuri, recurge la artificii birocratice. Printr-un ordin dat ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a redus sporul pentru condiţii grele/vătămătoare la 300 de lei şi a majorat sporurile de risc şi solicitare neuropsihică la 25 la sută, la care se adaugă cel de păstrare a confidenţialităţii, de 5 la sută. Vom vedea la ce artificii vor recurge pentru protejarea pensiilor speciale, reforma acestora fiind pe lista măsurilor de redresare financiară asumate de Guvern.

O piedică suplimentară o reprezintă legislaţia, croită nu o dată strâmb, acesta fiind motivul pentru care una dintre măsurile de redresare financiară asumate de Guvern o reprezintă modificarea legislaţiei generale care să permită reforme. Un exemplu, la zi: ieșirea la pensie a trei judecători CCR cu o indemnizație de 180.000 de lei fiecare stârnește – pe bună dreptate – indignare publică, mai ales în contextul în care Guvernul a recurs deja la măsuri nepopulare de austeritate pentru redresarea financiară a țării. Banii, însă, în opinia mea, vor trebui dați, iar asta nu dintr-o slăbiciune sau din dezinteresul Guvernului. Și nici din cauză că ar fi o măsură de recompensare a celor trei, cum susțin unii. Acordarea acestei sume, în cuantum de șase salarii nete, este prevăzută în legea de funcționare a CCR, Legea 47/1992, republicată, la art. 71 (5). Și cum aceasta este o lege organică, în fața ei nu poate prevala o ordonanță de urgență, respectiv OUG 156/2024, așa-numita “ordonanță trenuleț” aplicabilă de anul acesta, prin care Guvernul Ciolacu a decis oprirea acordării acestui tip de indemnizație. Surprinzător e faptul că nimeni, în atâția ani, nu a sesizat și nu a atacat, în Parlament, acest aspect din lege.

Criza bugetară în care a ajuns România azi – de fapt, a ajuns de o vreme, azi e la apogeu – este efectul multor ani de dezmăţ financiar, de măsuri populiste, iraţionale, suprapuse peste angajări fără număr şi, mai grav, făcute pe criterii care nu au nimic de-a face cu meritocraţia. S-au dat sporuri nenumărate, nici nu le mai poţi ţine evidenţa – în mult prea multe cazuri, poate în majoritatea, nejustificate, unele chiar absurde – şi, mai cu seamă, fără niciun criteriu de selecţie. S-au dat vauchere de vacanţă, prime justificate de nu se ştie ce, gratuităţi peste gratuităţi. S-au dat burse de merit pentru elevi acordate în multe cazuri pe criterii care nu au nimic de-a face cu meritocraţia. Dacă lăsăm subiectivismul, partipris-ul, ipocrizia deoparte şi privim realitatea în faţă, ştim că nu putem avea o treime din elevii României în categoria “merituoşi”, ştim cum se dau notele în multe şcoli şi dovada că, în foarte multe cazuri, ele nu concordă cu realitatea este nivelul de pregătire cu care unii ajung în facultăţi, neştiind nici să scrie corect, sau rata analfabetismului funcţional, care e extrem de îngrijorătoare, depăşind ani la rândul 40 de procente. Toate acestea au fost măsuri populiste la care clasa politică – vinovatul principal este PSD – a recurs când a fost la putere pentru a-şi satisface clientela din instituţiile publice sau pentru câştiga electorat ori a şi-l fideliza pe cel existent.

O reformă profundă a unui stat cangrenat de dezmăţul bugetar populist nu se poate face nici prin măsuri nedureroase, nici peste noapte. Dacă Guvernul Bolojan va fi, însă, oprit de această conjuraţie de frânari să ducă la capăt reformele de redresare financiară, România se va prăbuşi financiar. Şi abia atunci urmează dezastrul.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News