Autoritarismul cu faţadă democratică al anilor ‘90

Ar fi binevenită, cred, o antologie analitică a eforturilor negaţioniste privind dictatura comunistă în anii ’90. Barocul stalino-fascist a impregnat tentativele de a difuza “partea lor de adevăr”.

Se combinau senzaţionalismele bulevardiere cu cinismul amoral. Revistele de orientare virulent naţionalistă, chiar şovină, plăsmuiau cadrele noilor mistificări. În foi precum România Mare, Europa, Democraţia, mai târziu Tricolorul, dar şi în Jurnalul Naţional şi Ziua, se difuzau poncifele revanşei. Interviurile cu foştii potentaţi nu aveau ca scop demontarea Marii Minciuni, ci exonerarea ei şi inocentarea responsabililor direcţi pentru perpetuarea unui regim fundamental antidemocratic.

“Stânga” şi “dreapta” participau încântate la acest spectacol al imposturii cu glazură “ştiinţifică”. Reveneau “istoricii militari” din anturajul lui Ilie Ceauşescu. Unul era “uns” specialist în Holocaust. Generalul Mişa Ionescu. Tot la “stânga”, se făcea procesul apelurilor la un “proces al comunismului”. Reveneau temele “României profunde”, dar şi acelea al “idealurilor întinate”.  “Mişcarea pentru România” a lui Marian Munteanu şi Partidul Socialist al Muncii al lui Verdeţ şi Păunescu.

Ideologic, era perfectul talmeş-balmeş. Politic, un nou autoritarism cu faţadă democratică.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News