CTP, „scutierul” hermeneutic al minerilor

Cristian Tudor Popescu este, probabil, cel mai bun jucător de tenis dintre toți jurnaliștii de cursă lungă. Cu siguranță e cel mai bun jucător de tenis dintre toți ziariștii care s-au prins abia după ani buni că – pe vremea când făceau publicația Adevărul – stăteau, solidari, spate în spate, cu „guzganul rozaliu”. Dar Cristian Tudor Popescu – CTP – e, vorba aceea, și mai mult decât atât.

Recentissim, a făcut dovada unei „ample” cuprinderi hermeneutice numindu-i pe creștini, nici mai mult-nici mai puțin, stalinist-neostalinist-și mizerabil, „vite”. „Argumentat”, spune domnul CTP – domnul pasionat de logică ascuns în jucătorul de tenis care practică jurnalismul de vreo trei decenii încoace.

Inteligența sa „hermeneutică” nu e însă de dată recentă. Dimpotrivă, am putea spune că e una precoce. Iată-l, în 1990, în raport „hermeneutic” direct cu invazia minerilor în Piața Universității:

„Că pe 13 iunie a avut loc în Bucureşti o tentativă de lovitură de stat este un fapt a cărui negare nu poate fi discutată decât în termenii cretinismului sau candorii, după cum se exprima dl. Răzvan Theodorescu. Oricine s-a aflat în acele ore la Televiziune, la Interne sau la Poliţie poate rememora mirosul sălbăticiei şi fricii care pluteau în aer. E lesne de înţeles că imaginile din seara aceea, transmise de TVR, şi mai ales lipsa oricăror imagini, vreme de 40 de minute, pe micul ecran, au creat, inevitabil, o stare de tensiune, de panică, în întreaga ţară. Ceea ce s-a întâmplat a doua zi în Bucureşti, începând cu primele ore ale dimineţii, a fost o reacţie tot atât de inevitabila; spirala violenţei, odată iniţiată, urca întruna. Această reacţie s-ar fi produs şi în lipsa apelului prezidenţial, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucura Preşedintele şi Guvernul. În aceste condiţii, comportamentul grupurilor minereşti şi muncitoreşti nu a fost, nici nu avea cum să fie, paşnic.”

Tot dl CristianTudor Popescu, în aceeași perioadă:

„În discuţiile de prin restaurante şic, o parte din intelighenţia română insultă cu o virulență pe care n-aş fi îndrăznit să mi-o imaginez pe toţi cei care nu fac parte din lumea bună. Lumea doimaiștilor, a clienţilor restaurantului Chinezesc şi ai Poienii Braşov. A celor care se screm să-şi exhibe extazul vizavi de un Tarkovski sau Wajda, un Antonioni, pe culoarul de pantă al ieşirii din Cinematecă. Cu o nonşalanță buimăcitoare, cei ce se pretind intelectuali calcă regula de temelie a intelectualului: relativizarea. Noi suntem posesorii adevărului suprem, toţi ceilalţi sunt nişte minţi confuze care ar face bine să ne urmeze, altminteri va fi rău de ei. Tot ce se spune (se urlă) în Piaţa Universităţii e bun şi frumos, inclusiv scandarea dincolo de bestialitate: Iliescu du-te acasă, Ai nevastă canceroasă”.

• Citiți și: A insulta credincioşii BOR, făcându-i „vite”, nu se face

Nu sunt singurele poziții „hermeneutice” de „largă respirație” ale acestui – aici sunt de acord cu cei care fac o asemenea afirmație – foarte talentat jucător de tenis din rândul jurnaliștilor.

În plus și în concluzie: când ești scutier de lux al minerilor care sparg capul oamenilor ce cred în democrație, în decență, în bun-simț și când vii și dai lecții de etică numind „vite” pe unii creștini, CSF? NCSF!

P.S. Important: nu cred că Patriarhul Daniel a fost foarte inspirat cu o anumită replică publică zilele trecute. De asemenea, nu cred că dl Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a ales cele mai potrivitre cuvinte, la o altă replică publică, tot zilele trecute.

Articol publicat și pe MarginaliaEtc.