20 mai 1990: fesenismul, după treizeci de ani


Puţine date sunt mai încărcate simbolic decât ziua de 20 mai 1990. După treizeci de ani, alegerile parlamentare şi prezidenţiale de atunci rămân temelia arhitecturii României contemporane. Dincolo de mutaţii, dincolo de cariere individuale şi de schimbări geopolitice, fesenismul, triumfător atunci, supravietuieşte, una cu statul cu care se confundă şi în simbioză cu societatea pe care o parazitează.

 

Triumful fesenist din 1990 nu a fost un accident, ci efectul unei alegeri a naţiunii române. Ceea ce cetăţenii acestei ţări au preferat a fost continuitatea, ca formă reînnoită a contractului social încheiat sub ceauşism. Ceea ce cetăţenii acestei ţări au îmbrăţişat a fost ura, ca formă de cimentare a solidarităţii în faţa unui Duşman al cărui profil nu era decât ipostaza contemporană a inamicului democratic pe care Partidul Comunist din România încercase să îl elimine şi să îl arunce în uitare. Ceea ce cetăţenii acestei ţări au respins, prin votul lor copleşitor, a fost alternativa unei Românii a decenţei şi libertăţii: furia cu care partidele de opoziţie au fost întâmpinate a tradus această ostilitate pe care deceniile de propagandă o cultivaseră, tenace.

Triumful fesenist din mai 1990 este cel din urmă act al comunismului românesc şi primul moment din istoria tranziţiei noastre. Elita care domină, rapace, România îşi are originile în acest interval. Refuzul lustraţiei şi al decomunizării este un efect al votului din mai 1990: în Ion Iliescu constructorii societăţii socialiste multilateral dezvoltate au recunoscut garanţia unui viitor luminos.

După treizeci de ani, urmaşii fesenismului controlează întreaga reţea de instituţii din statul român. Imaginea Curţii Constituţionale şi a Parlamentului României este fotografia ce atestă succesul unei dominaţii politice de durată. Modelul fesenist este învingător, după trei decenii: cleptocraţia, mediocritatea, clientelismul modelează realitatea cotidiană a României.

Fesenismul a lăsat o ipotecă a subdezvoltării, patronajului, corupţiei şi ineficacităţii criminale a statului. Ordinea privilegiilor este parte din acest sistem ce pare imposibil de dislocat. Validată ca parte a comunităţii euro- atlantice, România se află, încă, în captivitatea regimului fesenist. Alegerile din 20 mai 1990 sunt mai mult decât o dată îndepărtată de istorie: ele sunt punctul de plecare al prezentului pe care îl trăim.

 

Articol apărut şi pe LaPunkt.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.