Un spion securist la vârful SIE

România nu a trecut printr-un proces de lustraţie. Aplicat, punctul 8 al Proclamației de la Timișoara nu ar fi permis ca instituții-cheie ale statului să fie înțesate, de la vârf în jos de foşti nomenclaturiști şi securişti. Târziu şi greu a fost, totuşi, promulgată o lege, 187/1999, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, care declară anumite funcții publice în statul român ca fiind incompatibile cu calitatea de fost ofițer sau colaborator al Securități. Chiar şi aşa, nu o dată e încălcată. Acum a ieşit la iveală că la conducerea Serviciului de Informaţii Externe al României, stat membru NATO, s-a aflat, timp de aproape 17 ani, un ofiţer care a fost angajat al fostei Securităţi. Halucinant şi dezolant.

Informaţia a ajuns în atenţia publică la aproape 35 de ani de la căderea regimului comunist. Adică, de curând, după ce generalul cu patru stele Silviu Predoiu şi depus candidatura pentru Preşedinţia României, fiind verificat din oficiu de către Colegiul Naţional de Studiere a Arhivelor fostei Securităţi. Aşa s-a aflat că Silviu Predoiu – care, timp de 13 ani, între 2005 şi 2018, a fost prim-adjunctul direcorului SIE, adică şeful informativ, şi, timp de vreo patru ani, cumulat, director interimar – a fost, înainte de 1989, cadru al Centrului de Informaţii Externe, subordonat Departamentului Securităţii Statului. Între anii 1987 şi 1989, Silviu Predoiu fusese încadrat în această structură a fostei Securităţi ca locotenent major, cu numele de serviciu „Pumnea Silviu”.

Nu au ieşit momentan la iveală acte de poliţie politică pe care să le fi făcut fostul subofiţer de securitate. Spun momentan, pentru că nu se ştie dacă în arhiva SIE nu există vreun document incriminator. Arhiva SIE nu a fost, nici până azi, predată integral CNSAS. Aşa se explică şi de ce această informaţie apare abia acum şi nu a fost cunoscută în 2010, când Silviu Predoiu fusese verificat de CNSAS şi primise prima adeverinţă prin care se menţiona că nu există date sau documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii. Actuala adeverinţă, care confimă apartenţa sa la fosta Securitate, a fost emisă după analizarea unui document „nou şi neprocesat” care este o fişă de evidenţă transmisă de SIE, în ianuarie 2021, adică după pensionarea generalului Predoiu.

Trecutul lui Silviu Predoiu putea fi devoalat, cu ani în urmă, dacă arhiva SIE era predată CNSAS şi dacă, în momntul numirii în funcţiile de conducere, acesta ar fi fost trecut prin două filtre cerute de lege. Conform Legii 187/1999, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea politiei politice comuniste, la dosarul de angajare ar fi trebuit depusă – în momentul numirii în funcţiile de conducere – declarația sa pe proprie răspundere privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate. Există acest document depus de Silviu Predoiu, e asumată apartenenţa la fost Securitatea şi a fost trecută sub tăcere informaţia? Există documentul cu o presupusă declaraţie în fals? Nu există documentul, iar atunci angajarea s-a făcut ilegal? Sunt semne de întrebare pe care conducerea SIE trebuie să le clarifice public. Pentru a repara imaginea şi credibilitatea (deja deteriorate de acest episod). La fel, trebuie să clarifice de ce SIE nu l-a verificat din oficiu pe Silviu Predoiu.

Fost spion, aşa se prezintă domnul Predoiu. De altfel, aşa fusese numit în România postcomunistă şi generalul Mihai Caraman, fost coleg în Centrul de Informaţii Externe cu „Pumnea Silviu”. Caramna a fost ofiţerul se securitate care, în anii ’60, a activat împotriva NATO, furnizând URSS-ului informații despre Alianţa Nord-Atlantică, fapt pentru care a și fost decorat de KGB. Asta se pare l-a făcut, după prăbuşirea comunismului, relevant în viziunea puterii post-decembriste, conduse de Ion Iliescu, putere care, în ianuarie 1990, l-a desemnat pe Caraman șef al SIE în România proaspăt eliberată de comunism. O cârtiță a URSS-ului la conducerea Informațiilor Externe ale unui stat tocmai ieșit de sub bocancul sovietic, un stat cu fața întoarsă, declarativ, spre democrațiile occidentale. Numirea lui Caraman într-o funcție-cheie a statului era dovadă indubitabilă a orientării lui Iliescu și a camarilei sale politico-militare. A fost, însă, nevoie de mai mult de trei decenii pentru a avea confirmarea oficială a ceea ce, în anii ’90, unii au numit rekaghebizarea României: „În decembrie 1989, în proporţie de 80-90 la sută puterea politico-militară din România a fost preluată de oameni care aparţineau de GRU şi KGB. (…) După 25 decembrie 1989 au fos reactivaţi 40 de generali cu toţii documentaţi ca fiind colaboratori ai GRU sau KGB. Au rămas în activitate doar acei generali despre care se ştia că au fost agenţi. (…) Dacă în 1990 opinia publică ar fi auzit ceea ce vă spun eu acum, e clar că traiectoria politică a FSN şi a lui Ion Iliescu şi a anturajului său politico-militar era cu totul alta”, declara generalul (r) Cătălin Ranco Pițu, fost procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care instrumentat și a întocmit rechizitoriul dosarului Revoluției.

Cu excepţia acestor două cazuri, ale lui Mihai Caraman şi Silviu Predoiu, câţi angajaţi ai fostei Securităţi or mai fost, după 1990, în SIE? Acest serviciu de informaţii, unul dintre depozitarii arhivei fostei Securităţi, n au trimis, ani de zile, niciun dosar la CNSAS. La mai mult de trei decenii de la căderea comunismului, CNSAS se află în situația de a negocia, de a aştepta predări de dosare și de evidențe de la instituţiile care au arhive ale fostei Securităţi. Atât cât a rămas după ce, încă din decembrie 1989, a existat o vastă operaţiune de distrugere de documente.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News