Un an obraznic

Istoria recentă a României excelează în instabilitate, incertitudine și ineficiență. Colecția de schimbări subite, adesea nedorite sau cu un final obosit, după amânări îndelungi, vor șifona nu puține pagini din manuale de istorie, aprobate și editate peste ani. O nouă bucătărie a dinamicii curente, cu asocieri greu de deslușit în raport cu evoluții globale, la rândul lor contaminate de mizerii vechi și noi, aruncă în piața internă saci cu evenimente (să nu ne grăbim să le numim “gunoaie”…) reale sau doar inventate, nicidecum profunde, aparent gestionate de jucători publici și ascunși, plini de energie, tupeu sau doar obosiți și indiferenți. Mă refer la România…

O lume ușor comică în superficialitatea sa curentă, extrem de păguboasă pentru interesul public și al semenilor noștri, secătuind ce-a mai rămas din avuția națională și “aducând un neostoit aport” la viitorul posibil, aproape sigur, nesigur, pe cât de incitant, pe atât de ieftin și minor.

Surprinzător, mai avem încă răbdare, speranță și chiar ambiții în câmpuri de joc, ironic vorbind, surprinzător de incitante, chiar promițătoare (dacă ești idiot) și, desigur, pentru unii, de ce nu?, chiar profitabile. Din orice ruină se mai află și câte ceva de vânzare. Vindem tot! Să fie oare ultima lozincă a românilor?

România, dupa 25 de ani de la prăbușirea unei dictaturi (100% kitsch) nu încetează să rămână interesantă… Ca analist, am ajuns să urăsc adjectivul “interesant”, care parazitează aprecierea adesea unanimă referitoare la producția locală de surprize, cel mai adesea “nasoale”, care marchează actualitatea românească. Suntem păgubos de interesanți! La toate nivelurile. De la câinii ciobănești la “ciobanii” care se fac, se prefac, se dau în stambă, cum că ar orândui turma națională. La păscut, la prădat, la părăsit un teritoriu vremelnic recunoscut în granițe înregistrate la Bruxelles… Ce au zis la Bruxelles ieri? Nu știi, nu exiști. Doar doinești.

Totuși, să fi rămas pe diverse meleaguri, la deal, la vale, în câmpie și oameni care încă mai cred? Mai cred într-o lume normală, harnică, mișcându-se calm și consistent în spațiul global. O lume marcată de schimbări pozitive, cu acces la contexte stabile, inspirate și susținute de practici bazate pe bun-simț, gestionate responsabil de către guvernări emancipate de isterie, corupție și vânzare de țară. Scuze pentru iluzie!… Totuși, Steaua Polară nu este o iluzie. Problema e cine ține cârma… În acest context, creionat sumar, 2016 se profilează ca un “an obraznic”.

Cât de profunde sau nu, superficiale și efemere vor fi noile transformări, cât de “pozitive” sau, dimpotrivă, “păguboase” vor completa, încărca, falimenta lista națională și, desigur, cât hazard, cât de nebuloasă, ascunsă va rămâne logica vieții curente prin care toate acestea se vor produce, vor rabufni sau, pur și simplu, se vor îngrămădi în “patrimoniul național de ratări istorice” pe care îl lăsăm moștenire urmașilor.

Chiar așa! Urmașii, vor fi urmașii noștri? Ne vor urma? Sau vor fi o simplă populație care va bombăni pe un teritoriu deja dat în exploatare? Globală…, regională și, de ce nu?, undeva pe la Jilava… Mult hazard.

Avem de judecat, de asumat și, desigur, de luat în lucru. În treabă individuală și colectivă. Fără de care, intrăm și rămânem în nesiguranță. Ce rămâne din siguranța națională, stimați colegi? Rămân câteva slăbiciuni puternic instalate.

După 25 de ani de dezordine neîntreruptă, de speranțe miraculos inelate, eșuate și abandonate, în contexte mai curând minore, românii par ușor neutralizați. Adică? Adică, obosiți (deși nu au excelat în hărnicie), neîncrezători (deși nu s-au cufundat în credințe), duși cu vaca (adică, peste tot și nicăieri), cât mai departe de România-la-zi.

Mai grav, o piață agresivă a șmecheriei larg împărtășite, a furtișagului curent, la scară mică, medie și, tot mai des, la scară largă, s-a dezvoltat impetuos pe meleagurile patriei. Poate cea mai amplă, acută și definitivă contaminare din ultimele secole. Ar putea fi chiar ultima!

Hoția la români tinde să devină cea mai amplă, profundă și ruinătoare involuție a substanței naționale. Contrar “logicii hoției”, ea produce mai curând pagubă, risipă, eșec sistemic instalat definitiv. Cui îi pasă? Cu ce mijloace ar putea fi gestionată această molimă care falimentează România în timp și spațiu? Are cineva soluții alternative?

Nu au lipsit proiecte, chiar și schimbări de fațadă, preliminare, dorite, anunțate, comentate și chiar votate, rămase doar simple povești de adormit alegătorii. Oricum, nu puțini, deja sforăiau…

Au apărut, din când în când și unele răbufniri. Aparent subite, reacții individuale și colective la nivel micro sau doar pe bulevardele Capitalei. (Ca și “Revoluția din decembrie 1989”…). Departe de a fi cu adevărat “incendii colective”, chiar dacă nu lipsite de o scânteie tragică, reală, dureroasă. Rămâne doar iluzia oportunității pentru o trezire colectivă amplă, menită să deschidă calea, să impună o cotitură de substanță. Doar promisiuni, speranțe, planuri de un viitor imediat amânat. Un viitor niciodată dobândit de români, în România în ultimii 25 de ani. Aceasta rămânând o sfidare infectă pentru trăirea colectivă și, oarecum, o temă obsesivă, de loc comoda, la nivelul “clasei politice”, atâta câtă avem. Iată de ce 2016 nu este “anul următor”. Poate, doar calendaristic. Nu urmează după ceva, un mare nimic 2015, 2014, 2013… și nu se dă “în mușchi” pentru intervalul următor. Chiar dacă asta ar putea fi principala zonă de relevanță, impact și deci, autoritate. Doar mofturi.

Realitatea e ca un taxi! Vrei să ajungi repede undeva. Un punct fix, să nu faci ocolișuri, să nu împarți grijile cu alți pasageri și, alegând traseul cel mai bun, scurt și neaglomerat, să sosești la timp. Desigur, plătești direct și personal. Deci, țintă, mijloc, mișcare, efect. Sau eșec.

În 2016 se va menține, chiar se va adăuga diferențierea pe victime (călători) și prețuri apelând la aceleași surse de mișcare și dezvoltări negative. Patologia sistemică cu brand-RO ar putea căpăta câteva nuanțe… În frivolitate, tupeu și prin efecte derivate din creșterea nivelurilor de incertitudine curentă. Numai bune pentru un an în care se presupune că cetățenii vor alege.

Ca materie primă a funcționării și manipulării curente în regimurile democratice, votul popular rămâne o resursă semnificativă. Uneori, vitală, alteori, banală. Cum va fi în 2016? Mult hazard. O distribuție haotică între ofertele obosite și altele prospete, dar foarte posibil efemere, între un conformism deja steril și “smuceli” radicale.

La ce va folosi? Cine va profita din votul pe 2016? Cât, cum îl va onora ? Trecutul electoral din ultimele decenii rânjește și râgâie… Ce rămâne, vine din modul în care va livra beneficii personale diverșilor tupeiști care se vor expune pe scenă sau ar putea, totuși, constitui un prilej subit și substanțial pentru un posibil restart.

Deci, întrebarea! Mai are România actuală, în complexitatea, dinamica și ambiguitățile multiple care au invadat-o profund, nevoia, interesul exprimabil și capacitatea de a asuma schimbarea? Un restart relevant în contexte dintre cele mai contradictorii, în care încă figurăm ca stat național, independent, membru cu drepturi formal depline în diverse structuri și organizații multiple, masive și cu influență majoră pe plan global? Poate e o întrebare tardivă… Universitară. À la Pleșu… Sau nu. Dacă nu, atunci cum stăm? (Întrebați-l pe Andrei Pleșu).

Sau, cel mai bine ar fi ca fiecare să-și pună în gând, pentru sine, aceleași întrebări: “Suntem încă o țară? Vrem, la modul colectiv, ceva pentru noi? Avem deschidere, energie, pentru eforturi multiple, unele de durată, să ducem până la capăt proiecte care pun în pagină toată povestea? Sau rămâne doar o altă istorioara despre România la răspântie?” Poate da, poate nu. Câți? Cum? Când?

Să revenim la bucătăria critică. Care ar fi “comanda”? Avem “rețeta”? Avem destule în cămară? Cum stăm în 2016? Păi, se anunță zilnic despre mărfuri de contrabandă, contrafăcute și care mai de care mai împachetate în ambalaje dubioase. De la finanțări discutabile, la asocieri la vedere cu detalii ascunse, părăsiți de viteji ai altor neamuri selecte care revin în propriile capitale obosiți și chiar schimbați, la nou-veniți cu nume greu de pronunțat și nu ușor de crezut.

Deci, România ca spațiu-țintă, pe multiple planuri, mai înseamnă ceva în 2016? Faptul că suntem încă ocoliți de refugiați, imigranți și teroriști este pentru moment o veste bună. Subiacent, ea conține însă și adevărul profund că România nu este nici măcar spațiu de trecere… Fiecare cu “nasolul” lui.

Revenind la jucătorii cu resurse, cu interese și, mai ales, cu acces la deschidere către viitorul real, pentru cine mai însemnăm ceva în 2016? S-ar putea să părem doar obraznici… Vor fi și surprize. Care vor fi surprizele anului?

În 2016 vom avea nu puține surprize banale. Prin repetare, totuși cu aceeași greutate, deci și costuri. Amendă. Again! Problema e că românii uită repede. Să fie o vocație, derivat, o plăcere daco-romană a pretextului de a doini. De a ne autoconsidera loviți pe nedrept, părăsiți la necaz și lăsați în voia întâmplării, în momente de restriște. (NB – Oare ce origine are termenul “restriște”?)

Trăim în hazard. Lenevim în hazard, ne urnim în hazard. Ce brav și neostoit în restriște este neamul nostru românesc. În 2016 s-ar putea să primim un spațiu de joc pe măsură… Deci. Care vor fi surprizele? Vor fi banale prin repetare, grave prin costuri și, cel mai adesea, expediate în anul următor, conform rutinei neamului. Și atunci, care vor fi răpunsurile, riposta, eventual modificarea abordărilor? Ambiguitatea care zace în temenul “modificare” ar putea fi una dintre principalele caracteristici ale obrăzniciei publice, oficiale practicată la “vârf” în România-2016. Ce vom modifica? Iluzii deja livrate. 2016 va fi pentru mulți dintre cei aflați în cabinete oficiale, un an al clarificării modificărilor… Meseriași. Ambițioși. Responsabili… Într-o lume bântuită de eșecuri și capcane, a concepe modificări devine o misiune strategică. Numai bună pentru a sta degeaba…

Să fie deja anunțată și asumată de noua guvernare?! Încă neclar, nelimpezit prin fapte. Doar dialog… Mult internet. Facebook. Vizite în capitale de renume.

Rămâne totuși, o întrebare… Avem guvernare? Nu mă refer la locatarii din clădiri oficiale, începând cu Piața Victoriei… Victoria la Guvern, în 2016, din ce va fi definită, asumată și finalizată? O întrebare de neocolit. Să-i vedem pe cei care vor fi maeștri la viraje… la povești spuse la emisunea “Noapte bună, copii”… Sau nu. De ce nu? Ce măsuri considerate curajoase și bine venite se vor înscrie pe agenda lor curentă? Există un mare avantaj pentru actuala guvernare! (Secret). Nu. Nu e un secret pentru nimeni. Actuala guvernare nu are Opoziție. Sunt cu toții la clinica de chirurgie estetică. Pentru o schimbare de sex sau chiar multiplicare…

Rămâne deci, de văzut, cum va renaște România în 2017… După un an vag, zăpăcit și ieftin. Ușor obraznic.

O veste bună: În 2016, de 1 Mai avem Paștele! Cristos a înviat! Adevărat a înviat! Dar voi?

Articol apărut și pe pagina Dorel Șandor – Insectar politic.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News