Triumful lui Putin în faţa lui Trump


Liderul de la Kremlin n-are ideologie, el doar exploatează slăbiciunile adversarului. Iar Trump e un cadou la care rușii n-ar fi îndrăznit nici măcar să viseze.

 

Putin a triumfat la summitul G20. Toată presa internațională a deschis cu întâlnirea dintre Putin și Trump. Summit-ul G20 de la Brisbane, din noiembrie 2014, în care Obama și Merkel l-au izolat cu totul pe Putin, rămâne doar o amintire urâtă. Acum, la Hamburg, Putin și-a luat revanșa.

Pentru țara care a inventat „satele lui Potemkin“, cel mai important lucru e imaginea. Pentru prima dată în 17 ani de când conduce Rusia, Putin a izbutit să creeze imaginea unei Rusii partener egal al SUA, o veche obsesie a diplomației sale. Și asta chiar în Orientul Mijlociu, la discutarea dosarului sirian, unul dintre cele mai complicate cu putință.

Tot la Hamburg, a fost pentru prima dată de la sfârșitul anilor 1970 când un președinte american, la întâlnirile cu liderul de la Kremlin, nu subliniază importanța respectării drepturilor omului și a principiilor democratice. E într-un fel firesc și coerent cu lipsa de apetit pentru valorile liberale și cu abordarea Rusiei de către noua administrație, de vreme ce, cu ocazia vizitei din aprilie, de la Moscova, Rex Tillerson a fost primul secretar de stat din ultimele decenii care a refuzat să se întâlnească cu reprezentanți ai societății civile și activiști ai drepturilor omului din Rusia.

Mesajul transmis de Washington Opoziției firave din Rusia este cu atât mai nefericit, cu cât, în zilele summit-ului G20, la Moscova erau arestați și bătuți de poliție 30 de tineri susținători ai lui Aleksei Navalnîi, activist anticorupție, care speră să-l poată confrunta pe Putin în alegerile prezidențiale din martie 2018. Tot pentru prima dată în ultimii trei ani, n-a fost menționată la o astfel de întâlnire Crimeea, anexată de Rusia.

Din punct de vedere al imaginii, diplomația rusă a repurtat un mare succes. Pentru că înțelege foarte bine importanța diplomației publice, știe să lucreze bine cu presa, să-i manipuleze pe ziariști. În plus, diplomații ruși știu să seteze așteptările la evenimentele internaționale. Serghei Lavrov, ministru de Externe din martie 2004, este harnic, citește mult, are o bună expertiză pe o sumedenie de dosare, elegant, carismatic, are vorbele la el, răspunde la întrebări oricât ar fi de dure, are o bună intuiție a situațiilor din conferințele de presă, construiește cu abilitate capcane în care-și împinge nu doar omologii, ci și pe ziariștii mai combativi, este antrenat pentru audiențe externe, unde știe să fie vizibil. Înainte de a fi adus în fruntea Ministerului de Externe, Lavrov a fost vreme de un deceniu ambasador al Rusiei la ONU. Preocupată de imagine, Moscova a anunțat dinainte ce agendă are pentru întâlnire, pregătind publicul.

De partea cealaltă, generalul McMaster, consilierul pe securitate al președintelui Trump, a anunțat că nu au o agendă anume: „O să fie orice vrea preşedintele să discute”. Incredibil, la cea mai importantă întâlnire de la preluarea mandatului, președintele merge fără niciun plan. Ar fi fost cel puțin ciudat, dacă n-ar fi vorba de Trump.

Obsedat de scurgerile de informații, Trump a preferat formatul 1+1, adică la întâlnire au intrat doar președinții însoțiți de miniștrii de Externe, plus câte un translator. Fără consilieri, chiar fără diplomați care să ia notițe, cum se procedează în astfel de ocazii, Trump și Tillerson, novici în relațiile internaționale și istorie diplomatică, erau victime sigure în fața mai versaților Putin și Lavrov. Trump și Tillerson au confundat negocierile din afaceri cu discuțiile diplomatice, credeau că sunt același lucru. Dar nu-i așa, în special când ai de a face cu Moscova.

În vreme ce Lavrov știe că cine iese primul la presă are șanse să impună versiunea sa, singura grijă a lui Tillerson a fost să-i asigure pe ziariștii americani că Trump a ridicat, în întâlnirea cu Putin, problema amestecului rusesc în alegerile prezidențiale din SUA. A doua zi, chiar Putin a sărit în ajutorul lui Tillerson, confirmând că președintele american a pus mai multe întrebări pe această temă, fiind interesat de unele detalii, însă liderul de la Kremlin a mărturisit că n-a putut să răspundă la toate, dar i-a povestit lui Trump despre discuțiile cu Administrația Obama pe această temă. Și i se pare că Trump a luat în considerare și a fost de acord, încheie Putin, asigurându-i pe ziariști că Rusia nu se va amesteca nici în alegerile germane, pentru că Berlinul este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai Moscovei.

Cea mai răspândită narațiune despre întâlnirea de două ore și un sfert, cu mult peste ce s-a planificat inițial, a venit de la Lavrov. Ministrul rus a anunțat că s-au luat patru decizii: încetarea focului în sud-vestul Siriei, acord pregătit împreună cu Iordania; SUA au numit un nou reprezentant special pentru criza ucraineană, Kurt Volker, pe care Lavrov îl așteaptă la Moscova, pentru discuții; securitatea cibernetică; grăbirea procedurilor pentru numirea noilor ambasadori.

Chiar dacă au punctat la impresie artistică, Putin și Lavrov n-au obținut nimic. Pe dosarul ucrainean, numirea lui Volker o să-i facă pe ruși s-o regrete pe Victoria Nuland. Nici măcar comisii n-or să înființeze americanii, asta a promis și Tillerson în aprilie, la Moscova, și nu s-a întâmplat nimic. Armistițiul în Siria n-a durat decât 24 de ore.

Cât despre armonia ideologică care ar domni între Trump și Putin, o altă obsesie a presei internaționale, liderul de la Kremlin n-are ideologie, el doar exploatează slăbiciunile adversarului. Iar Trump e un cadou la care rușii n-ar fi îndrăznit nici măcar să viseze.

 

Articol publicat şi în Revista 22.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.