Tudorel Toader ie și iel un om până la urmă


După ce, spre lauda sa, presa – clasică sau cea alternativă, plus liderii de opinie care au legături ocazionale, cel mult, cu mass media alternativă – a demontat mizeria pe care au încercat să o monteze cei de la PSD-ALDE scoțându-l în față pe actualul mercenar Rudolph Giuliani, ministrul de Justiție, Tudorel Toader, a ținut să facă un scurtissim comentariu. Și anume, unul fabulos, epocal.

 

Reproduc mai jos, cu litere ușor mărite, cea mai important frază a dlui Toader: „Giuliani este şi el un om până la urmă, din Statele Unite.” Așadar, ești Giuliani – fost procuror și fost primar de New York, deloc unul oarecare. Fiindcă Rudolph Giuliani a avut rezultate extraordinare în lupta împotriva mafiei italiene din SUA. Acum, ești avocat, vin unii din Estul Europei, bagă fisele (căci era deja verificat principiul de funcționare al conștiinței lui Giulliani – tonomat!), și spui aberații pe care comanditarii de aici încearcă să le vânda ca un moment de cotitură în istoria recentă a relațiilor oficiale româno-americane. Totul, în numele și în sprijinul borfașilor autohtoni. Din România.

Manipularea e abil și riguros demontată, și muniția PSD-ALDE intră, rapid, la apă. După ce lucrurile sunt cât se poate de clare, vine și Tudorel Toader. Și pune concluzia de largă respirație: „Giuliani este şi el un om până la urmă, din Statele Unite”.

Am putea spune că, întrucât și ministrul de Justiție de la noi apără aceleași cauze ca și acelea pentru care fusese angajat și Giuliani ca să scrie mesaje către Iohannis, „e și el un om până la urmă; din România”. Sau, așa cum ar putea pronunța chiar împricinatul: „Tudorel Toader ie și iel un om până la urmă, din România”.

 

Articol publicat și pe MarginaliaEtc.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.