Vă mulțumim, domnule Neagu Djuvara!

Neagu Djuvara e un om cu care am fost binecuvântați să fim contemporani.

 

Există o expresie – pe care eu o identific în memoria mea culturală ca aparținând unui filozof – care spune că e „o mândrie, un privilegiu faptul de a fi contemporan cu o anumită persoană”.

Se subînțelege că asemenea persoane – care provoacă privilegiul și mândria de a le fi contemporane, care ne dau o bucurie imensă, rotundă fiindcă putem împărți un timp de foarte bună calitate cu dumnealor – nu sunt foarte multe. Dimpotrivă – sunt mai degrabă rare.

Expresia – cum sunt multe altele – a fost tocită: fie prin repetiție, fie prin folosire în relație cu un referențial neadecvat, fie prin neînțelegere pur și simplu.

Dar ea este, atunci când își întrunește condițiile necesare și suficiente, importantă și continuă să stea în picioare.

Neagu Djuvara e un astfel de om – cu care, cred aceasta cu tărie, am fost binecuvântați să fim contemporani.

Zilele trecute, după o viață fabuloasă și o prezență intens luminoasă în această lume și, în ultimii zeci de ani, aproape de noi și de țara sa natală, a murit Neagu Djuvara, unul dintre Marii Oameni ai României, unul dintre Marii Oameni Buni ai României.

Dumnezeu să vă odihnească în pace, Domnule Djuvara! Vă mulțumim și vă suntem recunoscători  pentru tot ce ne-ați oferit și lăsat ca moștenire spirituală cu generozitatea dumneavoastră caldă și nesfârșită.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.