Muțenia publică

Poziția limpede exprimată acum câțiva ani cu privire la delimitarea fermă a Bisericii de extremismul ultranaționalist cu mască filocreștină care dădea deja târcoale Patriarhiei, a fost îngropată.

Muțenia publică a celor responsabilizați în interiorul Bisericii, comunicatori ecleziastici, dar și profesori de teologie care ar trebui să limpezească și să apere public, curajos și răspicat, poziția firească și oficială a instituției / a Patriarhiei față de perfidul „conservatorism creștin” – politic, rusofil, latent totalitar, prolegionar, antieuropean și, deci, antinațional – care vampirizează nerușinat imaginea Bisericii pe care o lingușește fățarnic ca și cum i-ar păsa de ea, ca și cum ar putea-o vreodată onora, acel „conservatorism creștin” care a depus recent în Parlament un proiect menit să anuleze legile care interzic actualmente organizațiile fasciste și cultul criminalilor de război, precum și legalizarea negării Holocaustului, deci a crimei în masă, este o muțenie complice la grava, deja avansata decredibilizare a Bisericii și, în mod profund nedrept, strigător la cer, a Părintelui Patriarh.

Poziția limpede exprimată acum câțiva ani cu privire la delimitarea fermă a Bisericii de extremismul ultranaționalist cu mască filocreștină care dădea deja târcoale Patriarhiei, a fost îngropată sub sputa expectorată masiv din haznalele mediatice cu panaș „ortodox”, site-uri legionaroide, ortodoxiste și prorusești, colcăind de securism ceaușist pus în slujba așa-zisului „suveranism”. Site-uri de „cler și popor” smintitoare.

Definirea limpede a poziției veritabil creștine și ortodoxe a Bisericii față de orice entitate publică sau politică ce falsifică creștinismul și Ortodoxia este o urgență profund sanificatoare pentru întreaga societate care se confruntă azi cu cel mai grav asalt al manipulării și dezinformării comise inclusiv prin confiscarea mesajului creștin, apanajul și tezaurul Bisericii lui Hristos.

„Suveranizarea”, „calistratizarea”, „georgescizarea” și filetizarea Bisericii, adică împingerea ei spre utopie politică autarhică, formalism religios guraliv și agresiv, deraierea în zona elucubrațiilor rostite „sacerdotal” cu aer sapiențial și dizolvarea mesajului creștin universal în naționalism tribal cu fobie la alteritate, toate efecte ale tăcerii complice cu acestea, sunt simultan ratări ale împlinirii binefăcătoarei misiunii a Bisericii: luminarea mistagogică a minții, sfințirea sufletului și a trupului prin Sfintele Taine, însoțirea atentă a fiecărui creștin pe drumul ascendent al discernământului care duce la Hristos, nu la clovnii diabolici care iau în deșert numele Lui și maimuțăresc statutul aristocratic de creștin.