Operaţiunea Scrisoarea. Festival de prostie pură, de un comic fabulous

Când credeam că în sfârşit, după aproape 30 de ani, securiştii, progeniturile lor şi compania care au reprezentat, reprezintă şi vor reprezenta stâlpul de rezistenţă al noii societăţi româneşti post-comuniste, au reuşit în sfârşit să înţeleagă cum funcţionează sistemul de lobby şi influenţa în Washington DC, vine povestea asta cu Louis Freeh şi Rudy Giuliani.

Indiferent cine e la orginea demersului – că sunt familiile şi clanurile numite public în mass-media sau alţi potentaţi de aceleaşi calibru şi factură, din liga actualei Puteri – stupiditatea absolută a întregii operaţiuni este de domeniul legendarului. Te întrebi câte generaţii trebuie să se interpună între fiii de neamuri proaste şi mahalagiii adunaţi de comunişti şi făcuţi potentaţi şi jupâni şi progeniturile din descendenţa lor biologică la care în sfârşit se va putea constata o ieşire din provincialism, retardare socială şi inadecvare civilizaţională.Vezi bine că banii şi puterea nu ajută…

Oricine cât de cât familiar cu lobby-ul american şi cu Washington-ul ştie că există o piaţă de servicii de influenţă şi imagine foarte activă. Mai toţi “foştii” fac comerţ activ cu relaţiile lor şi cu aura vechii lor notorietăţi, funcţii sau reputaţii. Dacă e bine informat însă mai ştie că acest sistem funcţionează pe paliere. Iar aici e comicul întregii poveşti.

Palierul accesat de popândăii ăştia ai noştri din România cu operaţia lor genială (sau, mă rog, palierul care li s-a pus la dispoziţie) este unul rezervat lumii a treia, aspiranţilor, competitorilor şi veleitarilor din republicile bananiere, de la periferia civilizaţiei şi fluxurilor de informaţie şi analiză minimal inteligentă. Sunt puhoaie de astfel de neisprăviţi ieşiţi din toate cotloanele care, pentru diverse sume, se pozează cu unul sau altul, obţin o scrisoare sau alta, sunt trecuţi într-un program sau altul. Se duc apoi acasă uşuraţi de bani şi cu chestia la mână. Dovada. Împuternicirea. Justificarea. Şi la ei în trib, explică tuturor ce şi cum, cât de influenţi sunt ei, ce a zis America, ce au spus ei Americii… Ce e de făcut…

Lobbystul: “Şi zici că te supăra şeful de trib? Lasă că se rezolvă. Îl ştii pe asta? (Îi arătă poza cu un “fost”) Aveţi televizor, îl ştiţi la voi acolo?”

“Da. E un mare şef american.”

Lobbystul: “Bun. Uite cum facem: ce zici dacă îl punem pe domnul fost mare şef american să îi scrie o scrisoare şefului de trib de la voi să îi spună să nu-ţi mai confişte caprele?!”

“Puteţi face asta pentru mine?!”

Lobbystul: “Absolut. Avem nevoie de nişte fonduri pentru asta, dar dacă fondurile sunt, se rezolvă.”

Sau ceva pe acolo. În fine, idea e clară. În acest sistem au fost canalizaţi oamenii noştri de minunata companie de lobby a fostului director FBI al lui Clinton.

Lobbyul serios funcţionează altfel, la alt nivel şi prin alte mecanisme. Faptul că aceste clanuri de securişti sau ce sunt ei, cu Guvernul României în spate – sau invers, Guvernul României cu clanurile în spate – găsesc de cuviinţă să se angajeze şi expună în aşa ceva, este incredibil, uluitor, într-un anumit sens este de un comic fabulous. Nivelul de prostie, de provincialism, de îngălare mentală ilustrat de indivizii ăştia este antologic.

Nu există ţară civilizată care să se preteze la aşa ceva. Închipuiţi-vă nişte businessmeni de calibru şi pretenţii din Franţa sau din Austria, prinşi în corzi, care să recurgă în conivenţă cu Guvernul ţării lor la aşa ceva. E de neconceput. E absolut ridicol.

În schimb, boierii ăştia – mari oameni de afaceri şi potentaţi, dotaţi financiar şi informaţi sau ce sunt ei – expuşi de 30 de ani la lumea occidentală, au putut să conceapă asta. Nu poţi să nu feliciţi creierul acestei operaţiuni. A completat un tablou absolut superb cu nişte tuşe şi portrete de fundal absolut antologice…

Nu poţi încheia acest elogiu fără să notezi ca un merit special aparţine  lobbyistului american – fost director FBI, sau mă rog, echipei lui. Să îi pui în braţe unuia dintre cei mai monitorizaţi oameni din SUA la ora asta acest cartof, cu certitudinea de 100% că această găinărie normală şi rutinieră în lumea lobbyului din DC, găinărie care în mod normal nu ar fi luată în seamă de nimeni, va fi necesarmente preluată şi rostogolită la vedere şi făcută subiect public de adversarii actualei administraţii, tocmai pentru că omul tău este cine este, este de o prostie strigătoare la cer. Nu mai spunem că semnatarul însuşi a dovedit cel puţin la fel de multă ascuţime de minte.

Dar până la urma poţi spune că ăstora din urmă nu le pasă. Şi-au luat banii, şi-au făcut treaba, conflictul tribal cu caprele nu e problema lor. Faptul că a fost un mic moment inconfortabil în ciclul de ştiri e deja ceva rutinier în experienţa lor, ceva de domeniul trecutului irelevant, în mai puţin de 24 de ore.

Pe de altă parte însă şi ca încununarea poveştii să fie absolut ironică, reacţiile generate în mass-media americane – care au găsit în scrisoare un motiv justificat de a se lega de reprezentantul lui Trump cu care se află în razboi – au promovat favorabil campania anticorupţie românească în moduri în care nici cel mai tare lobby de PR al mişcării de anticorupţie din România nu ar fi putut.

În final se dovedeşte că geniile astea financiare şi politice au plătit ca să promoveze de fapt cauza anticoruptie. Orice privire în mass media americane arăta asta. Cauza anticoruptie este îmbrăţişată şi susţinută. Nu mai contează motivul. Contează rezultatul final. Ăştia au obţinut exact efectul contrar. E genială chestia. E de antologie…

De asta spunem: E nevoie de o investigaţie jurnalistică serioasă. Cazul trebuie reconstituit în detaliu. Imbecili că ăştia, românii noştri care au gândit operaţiunea asta, cu toţi banii, puterea şi influenţa lor, mai rar. Trebuie să intre în istorie şi să se facă un film cu ei. Rămâne totuşi o întrebare: dacă aşa arată ăştia – de la femeia premier până la “operatorii internaţionali de culise” care stau în spatele lor –, cum naiba se face că totuşi conduc România?

P.S. Bine, la plenitudinea festivalului mai sus menţionat au contribuit din plin şi reacţiile din ţară. Filmul nu ar fi complet fără comentariile şi poziţiile experte şi în cunoştiinţă de cauză care ne explicau şi interpretau cazul în cele mai subtile şi profunde ramificaţii şi semnificaţii politice şi geopolitice. Dar mai bine să o lăsăm aşa, cum a căzut… Asta e: ţară la centenar, societate la deplină maturitate, elită pe măsură. La trecutul mare, mare viitor…

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News